Elena Lasconi a câştigat cursa electorală pentru preşedinţia USR

26 iun. 2024
Vizualizari: 561

De Ziua drapelului național, când toată România se gândește cu speranță la meciul cu Slovacia și la o posibilă calificare a României în următoarea etapă a Campionatului European de fotbal, la Costinești, bătălia electorală continuă. Biroul Electoral Central a hotărât în cadrul ședinței de marți să admită cererea de anulare a alegerilor de la Costinești formulată de PSD Constanța și repetarea alegerilor.

„Anulează alegerile pentru funcția de primar din Circumscripția electorală numărul 29 comuna Costinești, județul Constanța, desfășurate în data de 9 iunie 2024. Dispune repetarea la data de 7 iulie 2024 a scrutinului pentru funcția de primar al comunei Costinești, județul Constanța”, a decis Biroul Electoral Central, scrie News.ro.

„După cea de-a șasea numărare a buletinlor de vot la Costinești candidatul PNL Gheorghe Mechenici a obținut un vot în plus față de candidatul PSD, primarul în funcție Dumitru Jeanu. Biroul Electoral Județean Constanța a constatat că au fost mai multe buletine nule considerate valabile și că au votat doi cetățeni ucraineni deși nu aveau acest drept. De asemenea, reprezentanții BEJ au precizat că au fost făcute mai multe cereri de anulare a alegerilor de la Costinești”, mai scrie News.ro.

Elena Lasconi a câștigat din primul tur alegerile interne pentru șefia USR cu peste 68% din totalul voturilor.

„Într-o scurtă conferință de presă, ea le-a mulțumit colegilor pentru încredere și a anunțat că își va depune și candidatura pentru funcția de președinte, dar și că este deschisă către «un dialog cu toată lumea», făcând referire la posibile alianțe”, scrie Libertatea.

„Am văzut, de exemplu, că și liderii PNL și-ar dori să discute cu USR, eu sunt deschisă la dialog cu toată lumea, însă nu se va întâmpla sub nicio formă să ia Elena Lasconi o decizie de alianță. Așteptăm ziua de sâmbătă, adică mai degrabă ziua de duminică, în care să avem și un Birou Național nou și doar în urma consultărilor cu colegii mei din Biroul Național, cu consultarea Comitetului politic și cu consultarea colegilor mei care sunt în filialele din țară, pentru că e foarte important să nu fii pus în situația în care să ai o alianță făcută pe genunchi și să ți se comunice la telefon sau să afli de la televizor că ești într-o alianță politică”, a declarat Elena Lasconi, scrie Libertatea.

„De asemenea, președinta aleasă a USR a afirmat că, din punctul său de vedere, este exclus ca partidul să sprijine un candidat din afară la prezidențiale, întrebată în legătură cu o posibilă susținere a lui Nicolae Ciucă în cursa pentru Palatul Cotroceni”, mai scrie Libertatea.

Fostul premier olandez, Mark Rutte, a fost numit în unanimitate secretar general al NATO.

„Cele 32 de state membre NATO l-au numit miercuri pe premierul olandez Mark Rutte viitorul secretar general al Alianței, într-un moment crucial al organizației, în timp ce Rusia își continuă războiul în Ucraina”, relatează AFP, citată de News.ro.

„Domnul Rutte își va prelua funcția de secretar general de la 1 octombrie 2024, când expiră mandatul domnului Stoltenberg, după zece ani la conducerea Alianței”, precizează Organizația Tratatului Nord-Atlantic (NATO) într-un comunicat de presă, mai scrie News.ro.

Julian Assange, fondatorul controversat al WikiLeaks, a fost eliberat miercuri după semnarea unui acord de recunoaștere a vinovăției.

„Assange, în vârstă de 52 de ani, a pledat vinovat la acuzația de conspirație ilegală pentru obținerea și diseminarea de informații clasificate, acțiune legată de una dintre cele mai mari scurgeri de informații clasificate din istoria militară a SUA. El a fost eliberat luni după-amiază dintr-o închisoare de maximă securitate din Londra și s-a îmbarcat într-un avion privat pentru a părăsi Regatul Unit înainte ca detaliile acordului să fie dezvăluite. Eliberarea lui Assange reprezintă încheierea unei lungi bătălii juridice și diplomatice, în care guvernul australian a jucat un rol semnificativ în facilitarea acordului”, relatează Gândul.

Serghei Șoigu și Valery Gerasimov au intrat în atenția Curții Penale Internaționale.

„Curtea Penală Internațională (CPI) a emis marți mandate de arestare pentru fostul ministru al Apărării al Rusiei și șeful său de stat major militar, pentru că au atacat ținte civile în Ucraina. Curtea îi acuză pe Serghei Șoigu și pe generalul rus Valery Gerasimov de crime de război și crime împotriva umanității”, scrie România liberă.

„Guvernele Uniunii Europene au convenit să utilizeze 1,4 miliarde de euro (1,50 miliarde de dolari) din profiturile provenite din activele rusești înghețate pentru arme și alte ajutoare destinate Ucrainei, ceea ce a determinat Ungaria să își acuze colegii membri ai UE de încălcarea «nerușinată» a regulilor pentru a ocoli obiecțiile sale”, scrie Reuters, citată de România liberă.

„Guvernele UE au decis deja în luna mai să utilizeze profiturile din activele înghețate în UE pentru a ajuta Ucraina, 90% din fonduri fiind destinate ajutorului militar. Dar Ungaria a întârziat aprobarea măsurilor juridice necesare, spun diplomații. (…). Aceasta nu oferă arme Ucrainei, iar prim-ministrul ungar Viktor Orban a criticat alți membri ai UE și NATO pentru că fac acest lucru, afirmând că alimentează războiul”, notează România liberă.

După vizite efectuate în China și în Rusia, ministrul de externe al Turciei, Hakan Fidan, susține că există riscul izbucnirii celui de-al treilea război mondial.

„Cred că lumea trebuie să ia în serios acest scenariu, această amenințare privind izbucnirea celui de-al treilea război mondial”, a avertizat șeful diplomației turce, scrie Libertatea.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Atât timp cât războiul continuă, acest risc persistă. Nu există scăpare, întrucât ambele părți vor fi forțate să folosească arme mai sofisticate și mai diferite, precum și metode care schimbă regula jocului pentru a-și provoca mai mult rău una alteia”, a spus ministrul Hakan Fidan, mai arată Libertatea.

„În opinia sa, China, Rusia, Coreea de Nord și Iran «trec de la statutul de simpli parteneri de dialog» la un «parteneriat mai structural». (…) Un alt aspect evidențiat de Hakan Fidan este creșterea potențialului de distrugere în cazul armelor folosite în războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Ministrul turc susține că există riscul recurgerii la arme nucleare”, mai arată Libertatea.

Seară liniștită!

Elena Lasconi a câștigat cursa electorală pentru președinția USR was last modified: iunie 26th, 2024 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: