Efectuarea de operaţiuni financiare cu material lemnos, ca acte de comerţ, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Interzicerea dreptului de a ocupa funcţia folosită pentru săvârşirea infracţiunii (NCP, NCPP)

21 sept. 2021
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 201
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 241/RC/2021

NCPP: art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, art. 438; NCP: art. 35 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b), art. 66, art. 67 alin. (2), art. 297 alin. (1), art. 304 alin. (1), art. 335 alin. (3); L. nr. 78/2000: art. 12 alin. (1) lit. a), art. 132; L. nr. 360/2002: art. 45 alin. (1) lit. g); L. nr. 171/2010: art. 19 alin. (1) lit. h), alin. (2) lit. a) și g), art. 24 alin. (1) lit. d), art. 26

Forumul Național de Drept Bancar, ediția a II-a

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție, în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen. Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului nelegal al hotărârilor judecătorești tinzând la desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpatul A. a fost admisă în principiu pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., doar în ceea ce privește verificarea în drept a situației de fapt cu privire la problema de drept invocată referitor la infracțiunile de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și infracțiunile de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, în sensul că nu există o concordanță deplină între acțiunea pretins ilicită și configurarea legală a acestor infracțiuni.

Criticile recurentului au vizat:

– inexistența urmării imediate a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale), respectiv lipsa unei „vătămări a drepturilor sau a intereselor legitime” ale Poliției Române, ca element constitutiv prevăzut în norma de incriminare;

– lipsa tipicității actelor materiale reținute ca fiind săvârșite la datele de 5 noiembrie 2016, 9/10 noiembrie 2016, 10 decembrie 2016 și 26 noiembrie 2016, care constituie fie contravenții silvice la comiterea cărora a participat în mod direct ca autor, fie întrunesc elementele constitutive ale altor infracțiuni pentru care a fost condamnat separat prin aceeași hotărâre;

– inexistența unei răspunderi contravenționale pentru fapte proprii în ipoteza neconstatării ei de către cel care a comis-o, fapt ce influențează conținutul unora dintre actele materiale ale infracțiunii de abuz în serviciu (echivalând practic cu o obligație de autodenunțare a celui în cauză);

– lipsa elementelor de tipicitate ale infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană având în vedere dispozițiile Legii nr. 160/2019.

– excluderea actelor de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană în forma continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., atunci când acestea sunt și acte materiale ale infracțiunii de abuz în serviciu, contrar caracterului subsidiar al acesteia din urmă (actele materiale din datele de 5 noiembrie 2016, 9/10 noiembrie 2016,10 decembrie 2016);

– perioada scurtă de timp reținută de instanță în care se pretinde că ar fi săvârșit faptele (octombrie – decembrie 2016), nu poate întruni exigențele cerute de caracterul „organizat” și „sistematic” cuprinse în norma de incriminare.

– prin actul de sesizare a instanței, prin hotărârea atacată reținându-se practic o ipoteză a unei situații de fapt pentru care nu a fost trimis în judecată, câtă vreme prin rechizitoriu s-au indicat punctual doar unele situații în care ar fi efectuat personal unele tranzacții comerciale apreciate ca făcând parte din latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000, iar trimiterea instanței de control judiciar la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 243/2017 nu este suficientă pentru argumentarea unui punct de vedere contrar acestei susțineri.

În analiza criticilor formulate, instanța de recurs în casație va avea în vedere situația de fapt reținută de instanța de apel, fără să poată să intervină asupra bazei factuale care fundamentează decizia recurată. Deoarece legea nu prevede competența de a administra probe cu privire la situația de fapt, instanța de recurs în casație își fundamentează întotdeauna soluția doar pe baza faptelor anterior constatate. Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate da o nouă apreciere a materialului probator sau să se stabilească o altă situație de fapt, pe baza căreia să se analizeze concordanța faptei nou reținute în recurs în casație cu tipicitatea infracțiunii care a făcut obiectul acuzației. În calea de atac a recursului în casație, verificarea hotărârii atacate se face doar în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019).

În examinarea criticilor formulate de apărare, instanța de recurs în casație va avea în vedere și faptul că art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. vizează „acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)” (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 442/RC/2017).

Bibliolex Biblioteca juridica virtuala

În consecință Înalta Curte va examina recursul în casație în limitele expuse anterior, comparând situația de fapt avută în vedere de Curtea de apel și consecințele juridice ale acesteia stabilite prin decizia recurată.

Curtea de apel a condamnat inculpatul A., reținând următoarea situație de fapt:

1. în calitate de lucrător de poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 5 noiembrie 2016, în jurul orei 05:00, a încărcat cantitatea de 10 mc material lemnos procurat și deținut fără documente de proveniență de către inculpata B. și a solicitat inculpatului F. să efectueze transportul de material lemnos pentru care nu existau documente de proveniență, transportul fiind efectuat fără documente de însoțire, iar conducătorul auto nu deținea asigurare valabilă pentru vehicul, atestat profesional pentru efectuarea de transport rutier de mărfuri și nici inspecție tehnică periodică, inculpatul neluând măsuri de oprire, constatarea faptelor sau contravențiilor, aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de lege, confiscarea materialului lemnos și a vehiculului, producând o vătămare drepturilor și intereselor legitime ale Poliției Române și obținând un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul;

2. în calitate de lucrător de poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 10 noiembrie 2016, în jurul orei 04:00, a încărcat cantitatea de 10,5 m.c. material lemnos, procurat și deținut fără documente de proveniență, de la banzicul pe care îl deține la ieșirea din jud. Suceava și a solicitat inculpatului F. să efectueze transportul de material lemnos pentru care nu existau documente de proveniență, iar transportul până la sediul SC G. SRL Vama a fost efectuat fără documente de însoțire, iar conducătorul auto nu deținea asigurare valabilă pentru vehicul, atestat profesional pentru efectuarea de transport rutier de mărfuri și nici ITP valabil, inculpatul neluând măsuri de oprire, constatarea faptelor sau contravențiilor, aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de lege, confiscarea materialului lemnos și a vehiculului, producând o vătămare drepturilor și intereselor legitime ale Poliției Române și obținând un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul;

3. la data de 26 noiembrie 2016, în intervalul orar 21:00 – 24:00, în calitate de lucrător de poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în acțiune planificată pe linia combaterii traficului ilegal cu material lemnos, deși a luat cunoștință despre cumpărarea și încărcarea de către inculpatele B. și D. a unei cantități de material lemnos de la o persoană fizică care nu are teren pădure în proprietate (H.), despre locul și data încărcării și a transportării materialului lemnos fără documente de proveniență sau însoțire, nu a luat măsuri de oprire, constatare a faptelor sau contravențiilor, aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de lege, confiscarea materialului lemnos și a vehiculului, producând o vătămare drepturilor și intereselor legitime ale Poliției Române și obținând un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul;

4. la data de 1 decembrie 2016, în calitate de lucrător de poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, deși a luat cunoștință despre cumpărarea și încărcarea de către inculpatele B. și D. a unei cantități de material lemnos din zona Corhana, aparținând I., despre locul și data încărcării și a transportării materialului lemnos fără documente de proveniență și cu avize de însoțire completate cu date nereale, nu luat măsuri de constatare a faptelor sau contravențiilor, aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de lege, confiscarea materialului lemnos și a vehiculului, producând o vătămare drepturilor și intereselor legitime ale Poliției Române și obținând un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul;

5. în calitate de lucrător de poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 1 decembrie 2016, în jurul orei 16:30, deși a luat cunoștință despre transportul unei cantități de material lemnos din zona Ciumârna efectuat de către J., despre locul și data efectuării transportării materialului lemnos fără documente de proveniență sau însoțire, nu a luat măsuri de constatare a faptelor sau contravențiilor, aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de lege, confiscarea materialului lemnos și al vehiculului, producând o vătămare drepturilor și intereselor legitime ale Poliției Române și obținând un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul;

6. în calitate de lucrător de poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 10 decembrie 2016, deși a luat cunoștință despre transportul a trei faetoane cu material lemnos, transport efectuat de către K. la banzicul deținut de inculpat, despre locul și data efectuării transportării materialului lemnos fără documente de proveniență sau însoțire, nu a luat măsuri de constatare a faptelor sau contravențiilor, aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de lege, confiscarea materialului lemnos și al vehiculului, producând o vătămare drepturilor și intereselor legitime ale Poliției Române și obținând un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul;

7. în calitate de lucrător de poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 23 noiembrie 2016, deși a luat cunoștință în mod direct despre transportul unei cantități de material lemnos (un faeton la locuința lui B., despre deținerea acesteia fără documente de proveniență sau însoțire, nu a luat măsuri de constatare a faptelor sau contravențiilor, aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de lege, confiscarea materialului lemnos și al vehiculului, producând o vătămare drepturilor și intereselor legitime ale Poliției Române și obținând un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul;

8. în calitate de lucrător de poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, deși a luat la cunoștință la data de 26 noiembrie 2016, în jurul orei 17:00, că inculpatul C. conduce autovehicule pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere, nu a luat măsurile legale pentru constatarea infracțiunii și înregistrarea cauzei penale, producând o vătămare drepturilor și intereselor legitime ale Poliției Române și obținând un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul;

9. în calitate de lucrător de poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, deși a luat la cunoștință la data de 11 decembrie 2016 că inculpatul C. conduce autovehicule pe drumurile publice fără a deține permis de conducere, nu a luat măsurile legale pentru constatarea infracțiunii și înregistrarea cauzei penale, producând o vătămare drepturilor și intereselor legitime ale Poliției Române și obținând un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

Curtea de apel a mai reținut că inculpatul A. în perioada octombrie – decembrie 2016, deși avea calitatea de lucrător de poliție cu interdicții prevăzute de art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002, a efectuat operațiuni financiare cu material lemnos, ca acte de comerț, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, respectiv a efectuat achiziții de material lemnos în sumă de 10.034 RON și vânzări de material lemnos în sumă de 19.800 RON.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, Curtea de apel a reținut că inculpatului i se impută încălcarea interdicției prevăzute de art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002 conform căreia polițistului, în calitate de funcționar public, învestit cu exercițiul autorității publice, îi este interzis „să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activități de comerț ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăți comerciale, cu excepția calității de acționar”.

Curtea de apel a constatat că inculpatul A. s-a erijat într-un administrator de fapt al unei societății comerciale, exercitând o activitate destinată obținerii de profit, cu toate că activitatea desfășurată în această calitate asumată era în contradicție cu atribuțiile ce-i reveneau din funcția publică deținută. Inculpatul a avut inițiativa „afacerii”, organizând desfășurarea acesteia, participând personal la cele mai importante momente, a fost cel care a finanțat întreaga activitate. Curtea de apel a reținut că inculpatul A. a efectuat activități de veritabil administrator, acesta fiind cel care este indicat de persoanele audiate ca deținând hala de debitare, ocupându-se de luarea comenzilor, plata lucrătorilor, încasarea sumelor pentru comenzi, verificarea lucrărilor, repararea utilajelor. Curtea de apel a reținut implicarea activă și nemijlocită a inculpatului în activitatea de comerț, iar depunerea unor documente care să probeze contrariul nu face decât să creeze o aparență care nu corespunde realității, fiind imposibil ca inculpatul să întocmească documentele de achiziție și montaj al banzicului pe numele său, având în vedere calitatea de agent de poliție și incompatibilitatea ce derivă din aceasta.

Față de situația de fapt, redată mai sus, instanța de recurs în casație va analiza concordanța cu elementele de tipicitate, criticate de apărare.

În ceea ce privește posibilitatea instanței de recurs în casație de a examina concordanța cu elementele de tipicitate doar a unora dintre actele materiale reținute de Curtea de apel ca intrând în conținutul infracțiunii de abuz în serviciu pentru care s-a pronunțat soluția de condamnare, se constată că structura infracțiunii, respectiv infracțiune continuată, impune ca legală o soluție în care să fie examinată tipicitatea fiecărui act material. Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni (art. 35 alin. (1) C. pen.). În consecință, pentru a face parte din conținutul infracțiunii continuate, fiecare dintre actele materiale trebuie să prezinte conținutul aceleiași infracțiuni, ceea ce presupune obligativitatea examinării elementelor de tipicitate pentru fiecare act material ce reprezintă o faptă prevăzută de legea penală. Similar instanței de fond și celei de apel, care au avut de examinat dacă fiecare dintre actele materiale prezintă elemente de tipicitate pentru a le include sau nu în structura infracțiunii continuate și pentru a determina, de exemplu, prin raportare la ultimul act material reținut, data infracțiunii, instanța de recurs în casație are în competență aceeași evaluare pentru a determina dacă fiecare act material întrunește condițiile de tipicitate ale faptei prevăzute de legea penală.

Instanța de fond a dispus achitarea inculpatului pentru cinci acte materiale (5 noiembrie 2016, 9/10 noiembrie 2016, 26 noiembrie 2016, 10 decembrie 2016, 11 decembrie 2016) și condamnarea pentru celelalte patru (26 noiembrie 2016, 1 decembrie 2016, 1 decembrie 2016, 23 noiembrie 2016), soluție care nu a fost menținută de instanța de apel, în sensul că aceasta din urmă a dispus condamnarea inculpatului pentru toate cele nouă acte materiale ce intră în conținutul acuzației de abuz în serviciu.

Examinând actele materiale ce formează conținutul infracțiunii de abuz în serviciu, Înalta Curte reține că este corectă soluția instanței de fond cu privire la fapta din data de 5 noiembrie 2016, fapta din data de 9/10 noiembrie 2016, fapta din data de 10 decembrie 2016, fapta din data de 26 noiembrie 2016, fapta din data de 11 decembrie 2016, deoarece faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Prin incriminarea abuzului în serviciu în dispozițiile art. 297 alin. (1) C. pen., legiuitorul a urmărit sancționarea funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește prin încălcarea legii (conform Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale) și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, limitele speciale de pedeapsă majorându-se cu o treime când funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, conform art. 132 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește analiza tipicității obiective a infracțiunii de abuz în serviciu se au în vedere două aspecte: 1) atribuții prevăzute de lege cu privire la exercitarea serviciului respectiv 2) o activitate abuzivă (de încălcare a legii care prevede atribuțiile de serviciu) față de o persoană fizică sau de o persoană juridică, realizată fie printr-o acțiune, fie prin omisiune.

Instanța de apel, evaluând activitatea infracțională, a grupat actele materiale ce fac obiectul acuzației de abuz în serviciu în două categorii. Prima categorie este alcătuită din actele materiale prin care recurentul nu a sancționat, în calitate de lucrător de poliție, conduita proprie de încălcare a legii, iar a doua categorie este formată din actele materiale ce vizează omisiunea sancționării faptelor altuia, în calitate de lucrător de poliție. Prima categorie de acte materiale a fost, la rândul ei, divizată în două subcategorii, respectiv actele materiale constând în omisiunea sancționării transportului de lemne (5 noiembrie 2016, 10 noiembrie 2016, 10 decembrie 2016), precum și cele referitoare la încredințarea autovehiculului unei persoane care nu posedă permis de conducere (26 noiembrie 2016, 11 decembrie 2016).

În ce privește actele materiale din datele de 5 noiembrie 2016, 10 noiembrie 2016, 10 decembrie 2016, potrivit situației de fapt stabilite cu titlu definitiv de către instanța de apel, inculpatul A. nu a luat măsuri de constatare a faptelor sau contravențiilor, aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de lege, confiscarea materialului lemnos și al vehiculului, în calitate de lucrător de poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, față de mai multe transporturi de material lemnos care îi aparținea (instanța de apel reține că materialul era încărcat de recurent, fiind cumpărat de recurent de la alți inculpați care dețineau materialul lemnos fără documente de proveniență și transportat de către un alt inculpat la cererea recurentului).

În cazul actelor materiale care constau în omisiunea aplicării dispozițiilor legale de sancționare și confiscare a materialului lemnos care aparținea recurentului, fiind cumpărat de la unii inculpați și transportat de către un alt inculpat, incriminarea faptei ar depăși limitele normei care presupune existența unor obligații legale încălcate de către persoana acuzată. Dreptul la tăcere se referă la dreptul de a nu face declarații și, în același timp dreptul de a nu contribui la propria incriminare (nemo tenetur se ipsum accusare) în vederea producerii de probe, fiind reglementat în conținutul art. 83 lit. a) din C. proc. pen.

Privilegiul împotriva autoincriminării nu se rezumă doar la aspecte de ordin procedural, respectiv la dreptul de a nu da declarații organelor judiciare, ci și la aspecte ce țin de dreptul substanțial. Dreptul de a nu se autoincrimina nu este deci rezervat exclusiv fazei procesual penale, efectele sale producându-se și în ceea ce privește situația premisă a unor norme de incriminare împiedicând nașterea ilicitului penal (de exemplu, art. 266 – Nedenunțarea, art. 267 C. pen. – Omisiunea sesizării). Similar, în cauza de față, în considerarea dreptului de a nu se auto incrimina, nu poate fi condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cel care nu a aplicat o sancțiune pentru o contravenție comisă de el însuși. Raționamentul instanței de apel cu privire la aceste acte materiale (comparația cu situația ofițerilor poliției de frontieră sau autoritățile vamale care nu au constatat actele de contrabandă și au fost condamnați pentru abuz în serviciu) scoate în evidență chiar diferențele situației de fapt față de speța prezentă, aspect ce justifică o soluție diferită: actele de contrabandă nu aveau ca subiect activ pe cei cărora li s-a imputat omisiunea sancționării, infracțiunea de contrabandă (introducerea în țară a țigărilor) nu fusese comisă în calitate de autori de cei care făceau parte din poliția de frontieră sau autoritățile vamale (țigările nu aparțineau și nu fuseseră introduse în țară personal de către inculpații din cadrul poliției de frontieră sau autoritatea vamală).

Instanța de fond a reținut în mod corect lipsa elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, dată fiind lipsa cerinței esențiale de a exista o obligație legală referitoare la el însuși, pe care inculpatul să o încalce (inculpatul nu se afla în mod legal în exercitarea atribuțiilor de serviciu la momentul întreprinderii actelor de efectuare de achiziție și transport de material lemnos, fără documente de proveniență, pentru sine, deci nu i se putea cere să îndeplinească o obligație, sancționarea contravențiilor, ce decurgea din exercițiul legal al serviciului său).

Ministerul Public a susținut că, dacă urmărirea penală ar fi fost completă și încadrarea juridică judicioasă, s-ar fi reținut în cauză doar participarea inculpatului la infracțiuni privind Codul silvic și la constituirea unui grup organizat în acest scop, iar absența acestor acuzații determină, în raport de obiectul prezentului dosar, constatarea nevinovăție inculpatului pentru acea conduită. Argumentul acuzării susține o dată în plus soluția de achitare a inculpatului pentru acele acte materiale în care a fost beneficiarul transportului și proprietarul materialului lemnos, deoarece nevinovat fiind (față de faptul că nu s-au formulat acuzații privind infracțiunile de grup infracțional organizat și infracțiuni silvice) nici nu apărea nevoia de sancționare contravențională din care să decurgă conduita abuzivă ca element material al abuzului în serviciu.

În ceea ce privește actele materiale din 26 noiembrie 2016, 11 decembrie 2016, acuzația care i se aduce inculpatului A. constă în aceea că i-a încredințat autoturismul persoanei despre care cunoștea că nu posedă permis de conducere, astfel că este incident același raționament juridic ce exclude din sfera abuzului în serviciu atunci când inculpatul nu exercită legal atribuțiile de serviciu ca și cea în care există dreptul de a nu se autoincrimina în raport de omisiunea de a-și sancționa propria conduită.

Ca atare, soluția de achitare pentru actele materiale din prima categorie este motivată de împrejurarea că inculpatul este autor al propriei infracțiuni care constă în încălcarea normelor de conduită specifice desfășurării unei anumite activități (fără legătură cu fără să se poată reține și un abuz în serviciu.

În consecință recursul în casație este fondat doar în ceea ce privește actele materiale din datele de 26 noiembrie 2016, 1 decembrie 2016, 1 decembrie 2016 și 23 noiembrie 2016), iar în sfera ilicitului penal vor rămâne doar actele materiale prin care s-a omis să se aplice sancțiuni persoanelor vinovate de deținere de material lemnos și transport fără autorizație.

Actele materiale din cea de a doua categorie constând în nesancționarea actelor de conduită ale altor persoane (23 noiembrie 2016, 26 noiembrie 2016, 1 decembrie 2016, 1 decembrie 2016) întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, soluția de condamnare fiind corectă. În cazul acestor acte materiale instanța de apel a stabilit că transporturile ilegale de materiale lemnoase erau efectuate de alte persoane cu știința inculpatului, iar acesta nu era participant, cointeresat sau beneficiar al acestor transporturi. Înalta Curte constată că infracțiunea de abuz în serviciu care i se impută inculpatul A. este săvârșită în modalitatea omisiunii în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu care îl obligau la dispunerea măsurilor legale, respectiv fapta de a nu lua măsuri de oprire, constatare a faptelor sau contravențiilor, aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de lege, confiscarea materialului lemnos și a vehiculului, încălcând dispozițiile art. 24 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Instanța de apel a constatat că nu a existat nici un motiv legal pentru ca inculpatul A. să nu fi constatat săvârșirea contravențiilor prev. de art. 19 alin. (1) lit. h), alin. (2) lit. a) și g) din Legea nr. 171/2010 și să nu fi aplicat sancțiunile prevăzute de lege, cu excepția intenției acestuia de a tolera activitatea ilegală și de a asigura acestor persoane profitul financiar din operațiuni comerciale cu lemn fără proveniență legală.

O altă critică formulată de apărare a fost lipsa urmării imediate a infracțiunii de abuz în serviciu. Referitor la existența urmării imediate, instanța de recurs în casație va examina acest element de tipicitate doar în raport de actele materiale reținute, în cele ce preced, în sfera ilicitului penal.

În ceea ce privește urmarea imediată a infracțiunii de abuz în serviciu, doctrina, încă de la intrarea în vigoare a C. pen. actual, a dat în mod constant o interpretare similară celei din soluția de condamnare a Curții de Apel, astfel încât critica recurentului este neîntemeiată. Astfel, urmarea imediată ce caracterizează în principal grupul infracțiunilor de serviciu este valoarea socială apărată prin normele dreptului penal și anume: bunul mers al activității serviciului în care funcționarul public trebuie să-și desfășoare activitatea,(…), cât și prin apărarea intereselor legale ale persoanei fizice sau ale persoanei juridice. infracțiunile de serviciu – indiferent de reglementarea penală – sunt cele pe care subiectul activ le săvârșește (…) conducând la producerea unei pagube ori a vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Obiectul juridic special al infracțiunii de abuz în serviciu constă în relațiile sociale ale căror formare, desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibile fără asigurarea bunului mers al activității persoanelor juridice de drept public sau privat și apărarea drepturilor sau intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva abuzurilor funcționarului public (Petre Dungan, Abuzul în serviciu în noul C. pen., în Analele Universității de Vest din Timișoara)

Urmarea imediată este în strânsă legătură cu exercitarea conform legii a atribuțiilor de serviciu de către recurent. Urmarea imediată constă în vătămarea intereselor Poliției Române prin omisiunea aplicării sancțiunilor contravenționale decurgând din faptele de deținere și transport de material lemnos fără documente legale. Omisiunea aplicări de sancțiuni având în vedere atribuția organelor de poliție, detaliate în art. 26 din Legea nr. 218/2002, reprezintă vătămarea intereselor acestei instituții. În cauza de față vătămarea a fost identificată în mod corect și în concordanță cu norma legală ca fiind punerea instituției în imposibilitatea de a-și realiza scopurile pentru care este înființată, scopuri prevăzute în art. 1 și 2 și, respectiv, detaliate în art. 26 din Legea nr. 218/2002.

Apărarea solicită instanței de recurs în casație să analizeze dacă situația de fapt impunea constatarea unui element ilicit de către recurent, aspect reținut deja de instanța de apel, care a pronunțat soluții de condamnare în legătură cu D. a fost trimisă în judecată și găsită vinovată, sub aspectul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (actele materiale din data de 26 noiembrie 2016 – vizat fiind avizul de însoțire material lemnos nr. x, și din data de 01 decembrie 2016 – vizate fiind avizele de însoțire material lemnos seria x nr. x și seria x nr. x)

În consecință, critica referitoare la lipsa elementului de tipicitate al laturii obiective dată fiind lipsa urmării imediate este neîntemeiat, afectarea bunului mers al serviciului în care își desfășura activitatea recurentul fiind o urmare tipică pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

De asemenea, în ceea ce privește susținerea apărării în sensul că abuzul în serviciu nu ar putea fi reținut în concurs cu infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 78/2000 (efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția) abuzul constând în neluarea măsurilor de sancționare a contravențiilor cu privire la materialul lemnos transportat ilegal, pe care societatea administrată de inculpat îl procesa, respectiv raportul dintre infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea 78/2000 în această ipoteză și abuzul în serviciu, în primul rând se constată că, față de actele materiale constând în omisiunea sancționării conduitei propriei persoane, instanța de recurs în casație a pronunțat o soluție de achitare, astfel încât critica nu mai este întemeiată. În al doilea rând, relațiile sociale ocrotite, prin art. 12 din Legea nr. 78/2000, nu vizează buna desfășurare a activității de serviciu, ci, prin adăugarea unui scop ca cerință esențială a laturii obiective a infracțiunii, se referă la relațiile sociale privind cinstea, onestitatea, probitatea funcționarului în exercitarea activității de serviciu, ceea ce duce la concluzia potrivit căreia această infracțiune, ca natură juridică, nu este o infracțiune de serviciu, ci una de corupție. Astfel, norma de incriminare vizează, prin natura sa, domeniul/fenomenul corupției, iar elementul material al laturii obiective își găsește izvorul în atribuțiunile de serviciu ale subiectului activ al infracțiunii. Această infracțiune este calificată ca fiind una asimilată celor de corupție, întrucât compromiterea relațiilor sociale ocrotite este realizată în exclusivitate de subiectul activ al infracțiunii, prin acțiunea sa unilaterală, fără intervenția unei terțe persoane, în scopul calificat stabilit de lege. (Decizia nr. 584/2018 referitoare la admiterea obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic pct. 1 din Legea pentru modificarea și completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, precum și a legii în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1070 din 18 decembrie 2018, paragraful 59)

În cauză, actele de conduită ale recurentului au dat naștere unui concurs de infracțiuni cu conexitate, caracterizat de un raport mijloc-scop, (abuzul în serviciu a fost comis pentru a permite desfășurarea activităților incompatibile cu funcția), Cele două infracțiuni nu se exclud deoarece nu există concurs de calificări, absorbție legală ori raport de subsidiaritate:

– infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 78/2000 se poate comite, de principiu, în afara oricărui act abuziv în serviciu, astfel încât absorbția legală nu poate fi incidentă;

– obiectul juridic al celor două infracțiuni este diferit (în cazul abuzului în serviciu, buna desfășurare a raporturilor de serviciu, iar în cazul infracțiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000, onestitatea în exercitarea funcției publice) astfel că raportul de subsidiaritate gen specie nu poate fi reținut

– art. 12 din Legea nr. 78/2000 nu vizează buna desfășurare a raporturilor de serviciu, iar comiterea infracțiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 78/2000 nu presupune caracterul nelegal al afacerii desfășurate (nu presupune ca lemnul să fie de proveniență nelegală), astfel că nici concursul de calificări nu este incident.

În ceea ce privește lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000, întrucât, pe de o parte, nu s-ar fi desfășurat o activitate sistematică și organizată de comercializare a lemnului, instanța de apel a reținut o perioadă de câteva luni (octombrie – decembrie 2016) în care s-au desfășurat actele materiale imputate, astfel încât susținerea apărării este nefondată.

Similar, este nefondată apărarea constând în aceea că actele materiale nu au fost comise prin utilizarea informațiilor obținute în virtutea funcției. Condiția privind utilizarea informațiilor obținute din activitatea de serviciu ca element în conținutul constitutiv al infracțiunii, nu este reținută în conținutul infracțiunii pentru care a fost condamnat recurentul. Norma de incriminare prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cuprinde două infracțiuni: a) efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite; b) încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Recurentul a fost trimis în judecată și condamnat pentru prima infracțiune (efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția), în conținutul căreia legiuitorul nu a inclus și condiția ca activitatea să fie desfășurată pe baza informațiilor obținute din activitatea de serviciu.

Interpretarea de mai sus este confirmată de analiza constituționalității modului de reglementare a elementelor constitutive pentru această infracțiune. Pentru ca efectuarea de operațiuni financiare să constituie elementul material al laturii obiective, legea impune realizarea a două condiții/cerințe esențiale, și anume, operațiunile financiare să fie efectuate ca acte de comerț, iar operațiunile financiare, ca acte de comerț, să fie incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană. (CCR, Decizia nr. 700/2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 42 din 17 ianuarie 2018, paragraful 21) Similar, condițiile de incriminare sunt menționate explicit și într-o altă decizie care examinează constituționalitatea conținutului infracțiunii, conform căreia legiuitorul a considerat că această infracțiune trebuie asimilată celor de corupție pentru că, prin modul în care a fost configurată, ea este săvârșită în vederea însușirii unor foloase, indiferent de natura lor, patrimoniale sau nepatrimoniale, în condițiile în care au legătură directă cu serviciul pe care persoana îl prestează. (Decizia nr. 584/2018 referitoare la admiterea obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic pct. 1 din Legea pentru modificarea și completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, precum și a legii în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1070 din 18 decembrie 2018, paragraful 56)

Față de cele ce preced, va admite recursul în casație declarat de A. împotriva Deciziei penale nr. 940/23 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul x/2017

Va casa în parte Decizia penală 940 din 23 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori și încheierea din data de 24 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul x/2017, în ceea ce privește schimbarea de încadrare juridică, și rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată de Curtea de apel Suceava în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

Va menține soluția de achitare a inculpatului A. dispusă de Tribunalul Suceava prin sentința penală nr. 174 din data de 26 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x din 2017, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. cu privire la cinci infracțiuni de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă la data de 5 noiembrie 2016, faptă comisă în noaptea de 9/10 noiembrie 2016, faptă comisă la data de 10 decembrie 2016, faptă comisă la data de 26 noiembrie 2016, faptă comisă la data de 11 decembrie 2016, deoarece faptele nu sunt prevăzute de legea penală)

Va menține soluția de condamnare a inculpatului A., dispusă de Tribunalul Suceava prin sentința penală nr. 174 din data de 26 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x din 2017, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, 26 noiembrie 2016, 1 decembrie 2016, 1 decembrie 2016 și 23 noiembrie 2016), respectiv pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executări pedepsei ori după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va contopi pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu pedepsele de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304 alin. (1) C. pen. (menținută de Curtea de Apel), respectiv cu pedepsele stabilite de Curtea de apel, și anume pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (19 acte materiale) și cu pedeapsa de 1 (unu) an închisoare infracțiunii de încredințare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an și 2 luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse de 6 luni închisoare, 2 ani închisoare și 1 an închisoare la care a fost condamnat inculpatul), iar inculpatul A. va executa pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (2) C. pen., va aplica inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executări pedepsei ori după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., va aplica inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Va deduce reținerea de la 14 decembrie 2016 și arestarea preventivă de la data de 15 decembrie 2016 la data de 8 martie 2017, precum și detenția de la 24 octombrie 2020 la zi.

În recurs în casație cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Efectuarea de operațiuni financiare cu material lemnos, ca acte de comerț, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Interzicerea dreptului de a ocupa funcția folosită pentru săvârșirea infracțiunii (NCP, NCPP) was last modified: septembrie 21st, 2021 by Redacția ProLege

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter