Durata și obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine. Măsurile de individualizare a executării pedepsei

27 mai 2022
Vizualizari: 1752
  • Legea nr. 302/2004: art. 107 alin. (1)
  • Legea nr. 302/2004: art. 110
  • Legea nr. 302/2004: art. 135
  • Legea nr. 302/2004: art. 136
  • Legea nr. 302/2004: art. 151
  • Legea nr. 302/2004: art. 154
  • Legea nr. 302/2004: art. 155
  • Legea nr. 302/2004: art. 162 alin. (1) lit. b)
  • Legea nr. 302/2004: art. 98
  • NCP: art. 244
  • NCP: art. 250 alin. (1) și (2)
  • NCP: art. 311 alin. (2)
  • NCP: art. 320
  • NCP: art. 386
  • NCPP: art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)

Prin sentința penală nr. 102/PI/2017 din data de 12 octombrie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, a respins sesizarea formulată de autoritățile judiciare din Spania privind executarea mandatului european de arestare emis de Înalta Curte Națională din Madrid, în Dosar pe rol nr. x/2005, la data de 19 mai 2017, (Executorie nr. x/08, procedura de origine: Dosar nr. x/05) față de persoana solicitată A., în scopul executării pedepselor de 8 ani închisoare, 6 luni închisoare și 6 luni închisoare și amendă timp de 6 luni cu o cotă zilnică de 2 euro, cu pedeapsa accesorie de suspendare la locul de muncă sau sarcină publică pe durata pedepsei, aplicate prin Hotărârea penală nr. 71 din data de 15 noiembrie 2007 a Înaltei Curți Naționale din Madrid, definitivă prin Hotărârea penală nr. 470 din 08 iulie 2008 a Curții Supreme din Madrid.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1042 din 9 noiembrie 2017)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de contestație invocate de contestatorul persoană solicitată și din oficiu, în raport de dispozițiile Legii nr. 302/2004 republicată, cu referire la dispozițiile cuprinse în legea ante-menționată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege, Înalta Curte constată că prima instanță a dat pe deplin eficiență acestora, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

Astfel, potrivit art. 98 din Legea nr. 302/2004, republicată, intitulat „Motive de refuz al executării”, alineatul 2 precizează că „Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: (…).

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent”.

În conformitate cu prevederile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, „în toate cazurile instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 110. În scopul luării unei hotărâri, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare”.

În aceste condiții, așa după cum și prima instanță a reținut, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, executarea unui mandat european de arestare poate fi refuzată de autoritatea judiciară română de executare în cazul în care acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate dacă persoana solicitată este cetățean român și declară că refuză să execute pedeapsa pe teritoriul statului emitent.

În cauza de față, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că persoana solicitată A. are cetățenie română, iar la termenul de judecată din data de 12 iunie 2017, în declarația consemnată la fila 46 din dosarul de fond, a arătat că refuză să execute pedeapsa în Spania.

Conform art. 155 din Legea nr. 302/2004 republicată, recunoașterea și executarea hotărârii străine este supusă îndeplinirii condițiilor ca hotărârea să fie definitivă și executorie, fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa să constituie infracțiune și în cazul în care ar fi săvârșită pe teritoriul României, iar autorul ar fi sancționabil, persoana condamnată să aibă cetățenie română, iar consimțământul acesteia este presupus pentru executarea pedepsei pe teritoriul României și să nu fie incident unul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzut la art. 151 din Legea nr. 302/2004 republicată.

În același timp, potrivit art. 154 din Legea nr. 302/2004, republicată, intitulat „Durata și obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești”, alin. (6) prevede că: „Instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una din următoarele soluții:

a) dispune, prin sentință, executarea în România a pedepsei aplicate de instanța statului emitent”.

În propriul demers analitic, Înalta Curte constată că autoritățile judiciare spaniole au aplicat condamnatului A. prin Hotărârea penală nr. 71 din data de 15 noiembrie 2007 a Înaltei Curți Naționale din Madrid, definitivă prin Hotărârea penală nr. 470 din 08 iulie 2008 a Curții Supreme din Madrid pedepsele de 8 ani închisoare, 6 luni închisoare și 6 luni închisoare și amendă timp de 6 luni cu o cotă zilnică de 2 euro, cu pedeapsa accesorie de suspendare la locul de muncă sau sarcină publică pe durata pedepsei.

În raport de aspectele expuse, se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 155 din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv hotărârea de condamnare este definitivă și executorie.

De asemenea, infracțiunile pentru care persoana solicitată A. a fost condamnat sunt incriminate și de Codul penal român și ar fi constituit infracțiuni dacă erau comise în România, având corespondent în legislația română în art. 311 alin. (2) C. pen., art. 244 C. pen. și art. 320 C. pen.

Totodată, Curtea constată că persoana solicitată A. este cetățean român și a declarat explicit că refuză să execute pedepsele în Spania și nu sunt incidente niciunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârii prevăzute de art. 151 din Legea nr. 302/2004 republicată.

În ceea ce privește motivele de contestație invocate de către persoana solicitată A. vizând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de falsificare prevăzută de art. 386 C. pen. spaniol, în infracțiunea prev. de art. 311 alin. (2) C. pen. român, întrucât, în opinia sa, acțiunile efectuate se circumscriu elementului material al infracțiunii prev. de art. 250 alin. (1) și (2) C. pen. roman, că scopul pedepsei nu-și mai găsește finalitatea față de data săvârșirii faptei și de întârzierea nejustificat de mare de la momentul pronunțării sentinței până la acest moment, precum și de împrejurarea că dreptul la apărare nu a fost efectiv, întrucât nu a beneficiat de o traducere corespunzătoare, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate apărările formulate de către persona solicitată A. față de cadrul și limitele analizei pe care le poate realiza instanța statului de executare a pedepsei în raport de dispozițiile Legii nr. 302/2004, republicată.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

În acest sens, se constată că potrivit art. 135 din Legea nr. 302/2004 intitulat „Durata și obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine” la alin. (3) se stipulează că „Obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 136, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătorești străine de efecte juridice pe teritoriul României și transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală din România a persoanei condamnate. Dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții din hotărârea judecătorească străină, altele decât cele privind executarea pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate nu constituie obiectul prezentei proceduri, în afară de cazul în care statul emitent solicită aceasta în mod expres (…)”.

(6) Instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una dintre următoarele soluții:

a) dispune, prin sentință, recunoașterea și executarea pedepsei aplicate de instanța străină;

b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare:

(i) adaptează, prin sentință, pedeapsa privativă de libertate aplicată de instanța străină, potrivit alin. (7) și (8) sau, atunci când adaptarea nu este posibilă,

(ii) stabilește și aplică, prin sentință, pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită;

c) dispune, prin sentință, respingerea cererii de recunoaștere și executare în România a hotărârii judecătorești străine.

(7) În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b) pct. (i), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată de instanța străină, atunci când:

a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română sau atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța străină constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

(8) Pedeapsa stabilită de instanța română, potrivit alin. (7), trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent și nu va agrava situația persoanei condamnate. Pedeapsa aplicată în statul emitent nu poate fi convertită într-o pedeapsă pecuniară”.

De asemenea, potrivit procedurii vizând recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine, în cazul în care persoana condamnată se află în România, reglementată de dispozițiile art. 137 din Legea nr. 302/2004, republicată, alin. (3) prevede că „Obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 136 alin. (1) lit. a), b), d), e) și alin. (2) – (4) și, în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătorești străine de efecte juridice pe teritoriul României. În funcție de natura pedepsei și dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legea română, instanța poate dispune aplicarea uneia dintre măsurile de individualizare a executării pedepsei”.

Pentru toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, fără a putea analiza fondul hotărârii de condamnare a statului străin, constată că instanța de fond, în mod corect a recunoscut parțial Hotărârea penală nr. 71 din data de 15 noiembrie 2007 a Înaltei Curți Naționale din Madrid, definitivă prin Hotărârea penală nr. 470 din 08 iulie 2008 a Curții Supreme din Madrid, prin care persoana solicitată A. a fost condamnată la pedepsele de 8 ani închisoare, 6 luni închisoare și 6 luni închisoare și amendă timp de 6 luni cu o cotă zilnică de 2 euro, cu pedeapsa accesorie de suspendare la locul de muncă sau sarcină publică pe durata pedepsei.

În acest sens, în mod corect a dispus executarea de către persoana solicitată A. pe teritoriul României a pedepselor de 8 ani închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de falsificare de monedă, în modalitatea falsificării de carduri de credit, având corespondent în legislația română în art. 311 alin. (2) C. pen., 6 luni închisoare pentru comiterea unei infracțiuni continuate de înșelăciune, având corespondent în legislația română în art. 244 C. pen. și 6 luni închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de falsificarea de documente oficiale, având corespondent în legislația română în art. 320 C. pen.

Referitor la critica formulată de contestator vizând faptul că instanța de fond a reținut infracțiunea prev. de art. 311 alin. (2) C. pen. român, deși, în opinia sa, acțiunile efectuate se circumscriu elementului material al infracțiunii prev. de art. 250 alin. (1) și (2) C. pen. român, Înalta Curte o constată a fi neîntemeiată, constatând că judecătorul primei instanțe în mod corect a apreciat că infracțiunea de falsificare prevăzută de art. 386 C. pen. spaniol are corespondent în infracțiunea prev. de art. 311 alin. (2) C. pen. român, întrucât legiuitorul național a încadrat acest gen de activități, respectiv falsificarea de instrumente de plată electronice, în speță, cardurile de credit, într-o categorie de infracțiuni speciale, fiind reglementate distinct, categorie căreia i s-a acordat un tratament juridic mai grav.

Cât privește motivul de contestație vizând intervenirea, dintr-o anumită perspectivă, chiar a prescripției executării pedepsei, Înalta Curte îl constată, de asemenea, a fi nefondat.

Astfel, potrivit art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen., „Termenele de prescripție a executării pedepsei pentru persoana fizică sunt de 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea. (…).

(2) Termenele prevăzute în alin. (1) se socotesc de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă”.

Or, în prezenta speță, cea mai mare pedeapsă la care a fost condamnat persoana solicitată A. este cea de 8 ani închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de falsificare de monedă, în modalitatea falsificării de carduri de credit aplicată prin Hotărârea penală nr. 71 din data de 15 noiembrie 2007 a Înaltei Curți Naționale din Madrid, definitivă prin Hotărârea penală nr. 470 din 08 iulie 2008 a Curții Supreme din Madrid, pentru care termenul de prescripție a executării pedepsei s-ar împlini la 08 iulie 2021.

În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condițiile de formă și de fond reglementate de Legea nr. 302/2004, republicată nefiind incidente niciunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârii prevăzute de art. 151 din legea anterior menționată, hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.

Așa fiind, pentru toate considerentele anterior evocate, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 102/PI/2017 din data de 12 octombrie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori fiind nefondată, Înalta Curte, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a o respinge ca atare.

Sursa informației: www.scj.ro.

Durata și obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine. Măsurile de individualizare a executării pedepsei was last modified: mai 26th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.