Drepturile de autor în contextul utilizării Inteligenței Artificiale

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În septembrie 2015, fundația drepturilor de autor a fost zdruncinată de inițiativa unei organizații non-profit al cărei scop este apărarea drepturilor animalelor, care a chemat în judecată un fotograf, în numele unei maimuțe, pe numele său Naruto^[1]. Cu toate că disputa nu fost soluționată amiabil, a ridicat puternice semne de întrebare cu privire la adevăratul titular al drepturilor de autor aferente unei creații. Cine poate crea o lucrare creativă? Sunt oamenii singurii care posedă forța creatoare? Sau „a crea” nu este particular ființei omenești, creația putând fi realizată și de animale și nu numai?

Omenirea a avut o evoluție fulminantă în ultimii ani și, odată cu noi, mediul înconjurător evoluează constant. Iar, cum se poate observa din exemplul anterior, conceptul de titular al drepturilor de autor poate deveni fluid. Chiar și un animal (considerat ca fiind un bun, chiar și în legislația română) poate accede la titulatura de „creator”.

Dar nu animalele, care totuși denotă o inteligență din ce în ce mai accentuată, sunt punctul în care omenirea s-a dezvoltat cu pași din ce în ce mai alerți, fiind pe punctul unor descoperiri „majore” capabile să uimească și cele mai sceptice minți, ci, în era digitală, inteligența artificială este cea care atrage cele mai intense dezbateri.

 – În anul 2016, un grup format din curatori de artă și cercetători, a dezvelit un tablou denumit „The next Rembrandt”. Tabloul a fost generat de un computer care, anterior acțiunii, a studiat mii de lucrări realizate de însuși Rembrandt^[2];

 – Tot în anul 2016, un roman scurt scris de către un program japonez a ajuns în a doua rundă a unui concurs literar;

 – În anul 2017, Google a pornit finanțarea unui program privind crearea unei inteligențe artificiale, al cărui scop este scrierea articolelor de știri locale;

 – Deep Mind, inteligența artificială deținută de Google, a creat un software care, prin ascultarea unor înregistrări, poate genera muzică nouă.

Exemplele de mai sus sunt doar câteva dintre trendurile mondiale din ziua de astăzi și noile realități ale societății de mâine, tehnologiile din câmpul inteligenței artificiale evoluând alert. Noile programe de calculator sunt din ce în ce mai capabile să învețe și să creeze, cu foarte puțin ajutor uman.

Dezvoltarea, fără precedent, a acestei sfere particulare juridico-sociale va pune la încercare fundamentele drepturilor de autor prin simplul fapt că noile forme de lucrări creative nu complinesc rigorile drepturilor de proprietate intelectuală ratificate la nivelul Uniunii Europene, care necesită prezența atât a originalității lucrării, cât și a prezenței umane în procesul de creație.

O viziune obtuză cu privire la drepturile de autor, dar și situarea într-o zonă „gri”, de tampon, poate conduce la îngreunarea procesului de inovație, prin nefinanțarea suficientă a unei astfel de nișe.

Faptul că lucrările realizate de diferite programe de inteligență artificială nu pot îndeplini cerințele stabilite prin actele normative privind drepturile de proprietate intelectuală din UE și nu se pot prevala de protecția dreptului unional dă naștere unor polemici dinamice privind natura, însăși chintesența, unor astfel de lucrări.

În concordanță cu Daniel Gervis, „ideea că inteligența artificială va schimba legislația este evidentă. Cu toate astea, felul în care va schimba legislația și felul în care legislația va creiona dezvoltarea inteligenței artificiale, sunt întrebări cu o greutate mai mare”.

În realitate, premisele se vor schimba iremediabil în momentul în care inteligența artificială va deveni suficient de autonomă încât să poată face propriile alegeri, dezvoltându-și liberul arbitru.

În ceea ce privește legislația, pentru a se putea bucura de protecția lucrării sale creative, un autor, așa cum am menționat anterior, trebuie să realizeze o operă care să îndeplinească anumite criterii.

Directiva privind Drepturile de Autor și Drepturile Conexe^[3] stipulează faptul că, pentru a obține protecție sub egida drepturilor de autor, creația în discuție trebuie să fie aptă de a fi calificată drept o lucrare creativă. În acest sens, aceasta trebuie să îndeplinească două condiții cumulative: (i) trebuie să fie o creație intelectuală originală și (ii) să fie prezentată sub forma unei manifestări recognoscibile (vizuală, auditivă și nu numai). În acest sens s-a pronunțat și CJUE în cazul Levola-Hengolo, unde a stabilit faptul că gustul nu poate fi identificat cu suficientă precizie și obiectivitate, întrucât este o experiență subiectivă, ce aparține consumatorului^[4]. Cu alte cuvinte, nu există o metodă exactă de a măsura gustul sau intensitatea acestuia.

Și dintr-o perspectivă a drepturilor de proprietate intelectuală la nivel internațional, originalitatea este un criteriu esențial pentru ca o lucrare să intre sub sfera protecției internaționale a drepturilor de autor.

Legislația Statelor Unite ale Americii în materie de drepturi de autor (the “Copyright Act”) prevede faptul că, pentru a putea califica o lucrare ca fiind o lucrare creativă ce cade sub protecția drepturilor de autor, trebuie îndeplinite următoarele condiții: (i) o creație originală; (ii) manifestată într-o modalitate tangibilă; și (iii) o lucrare ce implică creativitatea. Dacă nu sunt întâlnite cumulativ aceste condiții, lucrarea nu poate cădea sub protecția legislației^[5].

Mai mult, Copyright Act prevede expres faptul că, pentru a putea fi considerată o lucrare creativă în sensul legislației, o lucrare trebuie să fie produsul acțiunilor omului. Operelor produse de diferite procese mecanice sau, în mod arbitrar, fără nicio contribuție umană, nu li se poate acorda protecție legală.

Ideea că entitățile non-umane pot fi titulare de drepturi de autor poate fi întărită și de faptul că titularul drepturilor de autor are anumite drepturi care, fie nu ar putea fi exercitate de altcineva decât o persoană umană, fie ar fi dificil sau impropriu de exercitat. Astfel de drepturi sunt dreptul titularului lucrării creative de a autoriza sau de a autoriza alte persoane să reproducă lucrarea respectivă, să pregătească lucrări derivate, să distribuie copii ale lucrării și să aducă lucrarea la cunoștință publică.

Exercitarea reală a unor astfel de drepturi de către un computer sau un animal este greoaie sau chiar imposibilă, aceștia neputând acționa direct sau indirect, prin persoane împuternicite.

În ceea ce privește legislația europeană privind drepturile de autor, pentru ca un produs al inteligenței artificiale să fie considerat ca lucrare creativă ce intră sub incidența protecției dreptului unional, trebuie să întrunească 4 criterii. Astfel, produsul (1) trebuie să fie o producție în domeniul literar, științific sau artistic; (2) trebuie să fie produsul efortului uman intelectual; (3) trebuie să fie rezultatul unor forțe creatoare; și (4) trebuie să fie materializat într-o formă sau alta.

În practică, există o înțelegere tacită a faptului că, de regulă, produsele inteligenței artificiale pot fi considerate ca făcând parte din unul dintre domeniile menționate la criteriul (1) și sunt rezultatul unui efort intelectual uman (însăși inteligența artificială este rezultatul unui efort intelectual uman), fiind îndeplinit și criteriul (2). Așadar, polemicile cu privire la încadrarea sau neîncadrarea produselor realizate de către inteligența artificială ca lucrări creative, cu toate consecințele ce urmează unei atare calificări, cad asupra criteriilor (3) și (4).

Din analiza jurisprudenței CJUE reiese faptul că încadrarea produselor realizate de inteligența artificială ca lucrări creative depinde de existența forțelor creatoare și de modalitatea de materializare a acestora într-o formă finală. În acest caz, în conformitate cu ceea ce a statuat Curtea Europeană în cauza Painer^[6], putem delimita trei etape aferente procesului de creație în care inteligența artificială aduce o contribuție substanțială, și anume: (i) conceptul; (ii) execuția și (iii) finalizarea. Așadar, cu toate că inteligența artificială joacă un rol semnificativ în etapa de execuție, rolul autorilor de natură umană în etapa de concepție rămâne esențial. Mai mult decât atât, factorul uman va fi prezent în mod vădit și în etapa finalizării. În urma unei analize succinte a situației de fapt în cauza mai sus menționată, putem observa faptul că liberul arbitru inerent ființelor umane, spre deosebire de alte entități non-umane, este motorul creativității. Cât timp factorul uman este prezent în procesul de realizare a lucrării creative, în special prin expresia liberului arbitru, lucrarea rezultată în urma acestui proces va întruni criteriile necesare pentru a cădea sub incidența legislației aferente drepturilor de autor.

Același raționament nu se poate aplica și în situația în care inteligența artificială este programată să execute în mod automat conținutul, fără ca produsul să fie conceput sau redactat de către o persoană în exercițiul liberului său arbitru. În acest caz, nu sunt întrunite criteriile pentru ca produsul să fie considerat o lucrare creativă în sensul legislației unionale.

Dispozițiile naționale aferente drepturilor de autor (în mare măsură nearmonizate) disting între autor și titularul dreptului de autor. În acest sens, statutul de autor se acordă persoanei/persoanelor care a/au contribuit în mod creativ la produsul rezultat, cel mai des acesta fiind utilizatorul sistemului de inteligență artificială, ci nu programatorul acestuia. Regăsim o excepție de la această regulă nescrisă în situația în care colaborarea existentă între programator și utilizator, pentru o producție specifică inteligenței artificiale, permite coautoratul.

Pe de altă parte, drepturile conexe armonizate la nivel European oferă diverse posibilități pentru protejarea lucrărilor realizate exclusiv de către inteligența artificială sau prin intermediul acestui tip de sistem, ce nu îndeplinesc condițiile esențiale pentru a se califica drept lucrări creative.

În timp ce lucrările executate sub asistența inteligenței artificiale, manifestate sub formă de semnale sonore (date audio) pot intra sub egida compozițiilor muzicale fără text, lucrările audio-vizuale vor cădea sub incidența drepturilor aferente producătorilor de film. Mai mult decât atât, transmisiile efectuate prin intermediul sistemului de inteligență artificială își vor găsi protecția în baza drepturilor conexe ale radiodifuzorilor. Așa cum am menționat anterior, în majoritatea cazurilor utilizatorul, și nu programatorul sistemului de inteligență artificială, va fi considerat titularul dreptului aferent, întrucât utilizatorul este cel care inițiază toate acțiunile ce dau naștere acestor drepturi prin utilizarea pe care o efectuează asupra sistemului de inteligență artificială, precum și prin implicarea sa în generarea rezultatului.

În ceea ce privește bazele de date create prin intermediul sistemelor de inteligență artificială, acestea se vor califica pentru protecție sui generis în conformitate cu Directiva UE privind baza de date^[7], cât timp aceste baze de date sunt rezultatul unor investiții substanțiale. Aceste investiții vizează atât tehnologia inteligenței artificiale, cât și know-how-ul aplicat în crearea bazei de date. Întrucât noțiunea juridică privind „baza de date” este o noțiune cuprinzătoare, protecția oferită sub egida Directivei UE 96/9/EC se aplică unei game largi de lucrări efectuate prin intermediul sistemului de inteligență artificială. Cu toate acestea, în prezent, nu este stipulat dacă și în ce mod investițiile în sistemele generatoare de date, precum cele ce implică generarea datelor meteo cu ajutorul inteligenței artificiale, se califică drept date „obținute” mai degrabă decât „create”. Un aspect important pe care trebuie să îl avem în vedere în ceea ce privește premisele emise de noțiunea de „bază de date” este faptul că aceasta nu include și protecția datelor brute.

Așadar, așa cum poate fi observat mai sus, în diferitele situații prezentate, nu avem o practică unitară în ceea ce privește protecția drepturilor de autor în cazul lucrărilor realizate prin intermediul sistemelor de inteligență artificială. În situațiile în care factorul uman este prezent în procesul de realizare a lucrării creative, în special prin expresia liberului arbitru (Ex. Proiectul The Next Rembrandt), lucrarea rezultată va fi, cel mai probabil, protejată prin intermediul drepturilor de autor.

Pe de altă parte, în situațiile în care factorul uman nu este prezent în procesul de realizare a lucrării creative, precum rapoartele sportive generate automat, produsul finit nu va îndeplini cerințele esențiale pentru a intra sub egida drepturilor de autor. Este important de reținut, totuși, faptul că aceasta situație este aplicabilă și pentru rapoartele sportive și prognozele meteo realizate fără asistență tehnologică.

În cazul lucrărilor efectuate de către inteligența artificială, considerate a fi „fără autor”, producătorii acestora pot recurge la drepturi conexe, întrucât astfel de lucrări vor rămâne complet neprotejate doar în situațiile în care nu se poate aplica un drept conex sau un drept sui generis.

Rezultatele asistate de către sistemul de inteligență artificială „fără autor” vor rămâne complet neprotejate numai în cazurile în care nu este disponibil un drept conex sau un drept sui generis.

Așadar, există două moduri în care legislația existentă în materia drepturilor de autor poate trata lucrările în care implicarea factorului uman este minimă sau inexistentă. Se poate refuza protecția drepturilor de autor pentru lucrările generate de către inteligența artificială sau se pot oferi astfel de drepturi utilizatorului sau chiar programatorului.

Conferirea drepturilor de autor asupra operelor generate de către inteligența artificială nu a fost niciodată interzisa în mod specific. Cu toate acestea, în cadrul mai multor sisteme naționale de drept regăsim o reticență în ceea ce privește dreptul de autor non-uman. În Statele Unite, de exemplu, organul competent a declarat că va „înregistra o operă originală de autor, cu condiția ca opera să fi fost creată de o ființă umană”. Această poziție este statuată și în jurisprudența aferentă, care specifică faptul că legea drepturilor de autor protejează doar „fructele muncii intelectuale” care „sunt întemeiate în puterile creative ale minții”^[8]. În mod similar, într-un caz australian recent, o instanță a declarat că o lucrare generată cu intervenția unui computer nu poate fi protejată prin drepturi de autor, deoarece nu a fost produsă prin intermediul factorului uman^[9].

În Europa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a declarat, de asemenea, în diferite ocazii, în special în hotărârea sa Infopaq, că dreptul de autor se aplică doar operelor originale și această originalitate trebuie să reflecte „propria creație intelectuala a autorului”^[10]. Acest lucru este de obicei înțeles ca însemnând că o operă originală trebuie să reflecte personalitatea autorului, ceea ce înseamnă în mod clar că este necesar un factor uman pentru ca o opera cu drepturi de autor să existe.

A doua opțiune, aceea de a da drepturi de autor programatorului, este evidențiată în câteva țări precum Hong Kong (SAR), India, Irlanda, Noua Zeelandă și Marea Britanie. Această abordare este cel mai bine încapsulată în legea drepturilor de autor din Regatul Unit, secțiunea 9 (3) din Legea privind drepturile de autor, modele și brevete (CDPA), care prevede: „În cazul unei opere literare, dramatice, muzicale sau artistice care este generată de computer, autorul va fi considerat persoana care întreprinde demersurile necesare în vederea realizării operei”.

Poziția adoptată de Uniunea Europeană

La nivelul Parlamentului European, s-a realizat un raport privind drepturile de proprietate intelectuală pentru dezvoltarea tehnologiilor de inteligență artificială. În cadrul acestui document regăsim o înclinare spre recunoașterea unei creații generate de către inteligența artificială drept o operă, ținându-se cont mai degrabă de rezultatul creativ, decât de procesul creativ.

Conform cifrelor Oficiului European de Brevete, numărul cererilor de brevet înregistrate pentru invenții legate direct de funcționarea inteligenței artificiale (AI) s-a triplat în mai puțin de zece ani, crescând de la 396 în 2010 la 1.264 în 2017. Concurența la nivel internațional în acest domeniu strategic este evidentă, iar numărul de cereri de brevete legate de AI este semnificativ mai mare în țări precum Statele Unite și China.

Uniunea Europeană întreprinde diverse acțiuni pentru a se poziționa pe un loc fruntaș la nivel mondial în domeniul inteligenței artificiale. În acest sens, Parlamentul European a abordat în mai multe rânduri tematica aferentă sistemelor de inteligență artificială. Cel mai controversat document a fost raportul din 27 ianuarie 2017 care solicită Comisiei să exploreze și să analizeze implicațiile diferitelor opțiuni, inclusiv crearea „unui statut juridic specific pentru roboți pe termen lung, astfel încât măcar celor mai sofisticați roboți autonomi să li se atribuie statutul de persoane electronice responsabile de repararea oricăror daune pe care le-ar putea provoca și, eventual, aplicând personalitate electronică în cazurile în care roboții iau decizii autonome sau interacționează în mod independent cu terții”^[11].

Parlamentul European a publicat recent trei inițiative^[12] privind sistemele de inteligență artificială: (i) o inițiativă privind cadrul etic; (ii) o inițiativă privind răspunderea pentru eventualele daune și (iii) un raport privind drepturile de proprietate intelectuală (DPI) pentru dezvoltarea tehnologiilor de inteligență artificială^[13].

Acest raport prezintă diferențele existente între creațiile umane realizate prin intermediul sistemelor de inteligență artificială și creațiile generate de sistemele de inteligență artificială. Acesta din urmă creează noi provocări de reglementare pentru protecția drepturilor de proprietate intelectuală, precum proprietate, inventare și remunerația adecvată pentru titularii acestor drepturi. Parlamentul European consideră că, în cazul în care inteligența artificială este utilizată doar ca instrument pentru a asista un autor în procesul de creare, actualul cadru de proprietate intelectuală rămâne aplicabil.

În acest sens, Parlamentul European consideră că lucrările produse în mod autonom de agenți artificiali și roboți ar putea să nu fie eligibile pentru protecția drepturilor de autor, deoarece principiul originalității, care este legat de o persoană fizică și conceptul de „creație intelectuală”, se adresează personalității autorului. Cu toate acestea, Parlamentul European susține și faptul că eșecul de a proteja creațiile generate de inteligența artificială ar putea lăsa interpreții acestor creații fără drepturi, deoarece reglementarea drepturilor conexe implică existența dreptului de autor asupra operei interpretate. Din această cauză, Parlamentul înclină spre recunoașterea faptului că o creație generată de către sistemul de inteligență artificială poate constitui o operă de artă, raportându-se la rezultatul creativ, mai degrabă decât la procesul creativ. Prin urmare, acesta recomandă o evaluare a oportunității acordării dreptului de autor unei astfel de „opere de creație” persoanei fizice care o efectuează și o publică în mod legal, cu condiția ca proiectantul (proiectanții) tehnologiei de bază să nu se fi opus unei astfel de utilizări. Raportul arată clar în orice caz că nu ar fi potrivit să se încerce să se confere personalitate juridică tehnologiilor de inteligență artificială, deoarece ar descuraja creatorii umani.

Documentul subliniază importanța creării unui cadru de reglementare operațional și pe deplin armonizat în domeniul tehnologiilor de inteligență artificială și sugerează că un astfel de cadru ar trebui să ia forma unui regulament, mai degrabă decât a unei directive, pentru a evita fragmentarea pieței unice digitale europene. În acest sens, Parlamentul consideră că regulamentul ar trebui să abordeze diferitele aspecte ale inteligenței artificiale prin definiții neutre din punct de vedere tehnologic și suficient de flexibile pentru a cuprinde evoluțiile tehnologice viitoare, precum și utilizări care nu sunt avute în vedere în prezent.

Raportul subliniază, de asemenea, importanța încurajării schimbului de date generate în Uniunea Europeană și subliniază necesitatea de a evalua dacă normele Uniunii privind proprietatea intelectuală sunt un instrument adecvat pentru protejarea datelor, inclusiv datele sectoriale necesare pentru dezvoltarea inteligenței artificiale.

În cele din urmă, documentul subliniază rolul fundamental jucat de către factorul uman în procedurile de acordare a drepturilor de autor, în determinarea răspunderii în situații de încălcare a acestor drepturi, în programarea dispozitivelor care utilizează inteligența artificială, în selectarea datelor de intrare și în aplicarea rezultatelor obținute.

Parlamentul lucrează în prezent la alte problematici conexe, inclusiv utilizarea inteligenței artificiale în educație, cultură și industria audiovizualului.

În concluzie, evoluția roboticii și a inteligenței artificiale nu poate fi negată, când, începând cu luna octombrie 2017, robotul Sophia, creat de compania Hanson Robotics, care posedă inteligență artificială, tehnici de prelucrare vizuală a datelor și recunoaștere facială, a devenit cetățean al Arabiei Saudite^[14]. Sophia este proiectată pentru a deveni mai inteligentă de-a lungul timpului, programul de inteligență artificială putând analiza conversațiile și extrage date, funcție care permite îmbunătățirea interacțiunilor viitoare, dezvoltând, în cele din urmă, abilități sociale.

Ar putea, astfel, un cetățean de natură non-umană al unui stat recunoscut să fie considerat, în ipoteza în care acesta ar crea o lucrare, ca fiind titular al drepturilor de autor?

Cu toate că discuțiile cu privire la lucrările realizate de programele de inteligență artificială sunt într-un stadiu incipient, abia începând a se creiona anumite principii fundamentale în analiza temei propuse, consider că umanitatea nu este încă pregătită să acorde produsului finit realizat de un program, (inteligența artificială) creat ca efect al inteligenței umane, protecție sub egida drepturilor de autor.

Cu siguranță, atât datele problemei, cât și optica generală asupra situației premisă se vor schimba în momentul în care inteligența artificială își va putea depăși limitele irefutabile, iar, având în vedere evoluția fulminantă a unor astfel de programe, roboți sau alte produse bazate pe inteligența artificială, ipotezele zilelor noastre vor deveni realitățile de mâine.