Drepturi asupra unei mărci înregistrate. Recurs (Legea nr. 84/1998, NCPC)

10 mai 2017
Vizualizari: 1840
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1349/2016

Legea nr. 84/1998: art. 2, art. 3 alin. (2) lit. r), art. 13, art. 36 alin. (1) și (2) lit. b), NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8.

Recurentul invocă reținerea în mod greșit de către instanța de apel a calității sale de comerciant sau profesionist, ca și asimilarea activității sale cu noțiunea de „întreprindere”, context în care apreciază că a avut loc încălcarea art. 2 al Legii nr. 84/1998 întrucât activitatea recurentului trebuia analizată doar din perspectiva calității sale de artist-interpret independent, distinctă de utilizarea unei mărci în cadrul unei întreprinderi.

Această critică este nefondată întrucât instanța de apel nu a cercetat calitatea recurentului de comerciant sau de profesionist, considerând că o astfel de discuție nu este utilă cauzei de vreme ce art. 2 al Legii nr. 84/1998, vorbind despre distinctivitatea pe care marca trebuie să o asigure între serviciile și produsele unor întreprinderi, se referă la noțiunea de „întreprindere”, astfel încât a considerat necesar să stabilească dacă pârâtul îndeplinește cerințele din art. 2, prin coroborare cu art. 3 alin. (2) lit. r) al Legii nr. 84/1998 care definește noțiunea de „întreprindere” (ca desfășurare, de către orice entitate, indiferent de natura sa juridică și de modul ei de funcționare, a unei activități economice).

În mod corect instanța de apel a apreciat că activitatea recurentului se încadrează în noțiunea de „întreprindere” de vreme ce serviciile pe care părțile le prestează sunt identice (încadrându-se în clasa 41) și constituie activități economice, fiind remunerate.

Întrucât cerința esențială pe care art. 3 alin. (2) lit. r) al Legii nr. 84/1998 o impune este desfășurarea unei activități remunerate, deci a unei activități economice, desfășurate de către orice entitate, indiferent de natura sa juridică și de modul ei de funcționare, nu prezintă relevanță calitatea recurentului de artist-interpret independent.

Astfel fiind, nu se poate considera că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a art. 2 al Legii nr. 84/1998.

Recurentul susține și că s-a realizat și o greșită aplicare a dispozițiilor art. 36 alin. (2) lit. b) al Legii nr. 84/1998 întrucât instanța de apel nu ar fi analizat în mod corect momentul de la care există riscul de asociere și nu a luat în considerare: faptul asimilării membrilor trupei cu formația B. în perioada anterioară înregistrării mărcii de către reclamant; împrejurarea că recurentul nu utilizează marca „B.” în sens economic; apărarea că asocierile între persoana sa și formația B. sunt realizate de mass-media, independent de voința sa.

Analiza acestor critici trebuie să pornească de la drepturile conferite de marcă și de la acțiunea negatorie pe care titularul dreptului la marcă o are la dispoziție pentru protecția drepturilor sale.

Din actele dosarului reiese că reclamantul A. este titularul actual al mărcii naționale individuale verbale „B.”, pentru clase 16 (afișe, publicații, hârtie), 35 (publicitate, gestiunea afacerilor comerciale), 41 (servicii oferite de o trupă muzicală, servicii educative, spectacole), astfel cum rezultă din decizia din 10 septembrie 2010 a O.S.I.M.

Potrivit art. 36 alin. (1) al Legii nr. 84/1998, se acordă titularului mărcii, de la momentul înregistrării mărcii, un drept exclusiv asupra acesteia, în baza căruia poate impune terților anumite restricții, în condițiile legii.

Una dintre acestea este cea menționată în art. 36 alin. (2) lit. b) al Legii nr. 84/1998 în sensul că titularul mărcii poate cere instanței judecătorești competente să interzică terților să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimțământul său, un semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă și din cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepția publicului, incluzând riscul de asociere între semn și marcă.

Protecția acordată de lege îl privește exclusiv pe titularul mărcii „B.”, calitate care se apreciază în raport de momentul formulării cererii de chemare în judecată.

Analiza unei perioade anterioare acestui moment nu prezintă relevanță în cauză de vreme ce nu există nici un temei juridic pe care un terț să îl poată invoca împotriva titularului mărcii pentru a putea folosi un semn identic sau similar cu marca și a face inaplicabil art. 36 alin. (2) lit. b) al Legii nr. 84/1998, cu excepția dovedirii notorietății sau a unui anumit nivel de protecție juridică pe care un astfel de semn l-ar fi dobândit anterior înregistrării mărcii de către reclamant (astfel cum s-a recunoscut în cauza Lindt C-529/07, parag. 39, 46-47 și cum era reglementat anterior în art. 3 lit. c) al Legii nr. 84/1998).

Însă, în speță, pârâtul-recurent nu invocă notorietatea sau un anumit nivel de protecție juridică pe care semnul „Ex-B.” ar fi dobândit-o anterior depozitului, ci însăși notorietatea mărcii „B.”, de care pârâtul dorește să profite, în calitatea sa de fost membru al trupei rock B. (calitate care rezultă din adăugarea la numele „B.” a particulei „Ex”).

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Apartenența sa la formația B. și notorietatea pe care această trupă a dobândit-o în perioada în care recurentul funcționa în cadrul acestei formații nu îi conferă recurentului niciun drept asupra mărcii „B.”, deci niciun drept rezultând din utilizarea acestui cuvânt în semnul „Ex- B.”.

Scopul Legii nr. 84/1998, republicată, este acela de a asigura protecție exclusiv persoanei sau persoanelor care au solicitat, în condițiile art. 13 al acestei legi, înregistrarea mărcii. Protecția juridică este asigurată exclusiv persoanei care are calitatea de titular al mărcii la momentul introducerii acțiunii, fiind limitată la o perioadă de protecție, astfel că nu privește nicio altă persoană, indiferent de legătura sa trecută cu semnul care a dat notorietate mărcii.

Instanța de apel a analizat apărările recurentului-pârât privind apartenența sa la această formație încă din momentul înființării sale în anul 1977 și calitatea sa de membru al SC E. B., societate care a avut calitatea de titulară a mărcii „B.” după înregistrarea acestei mărci în anul 1992, însă a decis că nici fostul titular, nici vreun terț (care ar fi putut folosi marca cu acordul titularului) nu se mai pot prevala de vreun drept asupra mărcii, deoarece aceasta a ieșit de sub protecție.

Prin urmare, este nefondată susținerea recurentului că nu a fost luat în considerare faptul asimilării membrilor trupei cu formația B. în perioada anterioară înregistrării mărcii de către reclamant.

Funcția principală a mărcii, de diferențiere a produselor și serviciilor, urmărește evitarea riscului de asociere între serviciile oferite de ambele părți ale cauzei.

Recurentul susține că utilizarea semnului Ex-B. sau B1 cu C. se face strict din considerente de respect față de public, care face asocierea recurentului-pârât cu solistul trupei B. chiar și în prezent.

Prin această susținere se recunoaște, implicit, că funcția principală a mărcii B. nu se poate realiza, tocmai datorită utilizării semnului Ex-B., care creează similitudini între serviciile prestate, iar nu diferențierea necesară între acestea.

Astfel fiind, este corect argumentul instanței de apel că este nefondată apărarea că semnul Ex-B. nu este utilizat cu scop de marcă, din moment ce rolul afișelor, în care este reprodus semnul asemănător cu marca (Ex-B.), este tocmai acela de a distinge concertele pârâtului de cele ale altor artiști care prestează servicii muzicale.

Câtă vreme pârâtul ar putea folosi marca al cărui titular este („B.C.-L.”) în scopul individualizării prestațiilor sale artistice, nu există nicio rațiune pentru care este nevoie să își raporteze performanța profesională actuală la o epocă trecută, decât nevoia de a atrage publicul prin valorificarea notorietății de care se bucura formația „B.” în perioada în care a activat în cadrul său.

Totodată, acest fapt este de natură a crea și un risc actual de asociere între activitatea artistică din prezent a pârâtului-recurent și activitatea artistică curentă a formației B., în condițiile în care formația continuă să asigure servicii muzicale sub marca B., aflată în perioada de protecție.

Acceptarea de către recurent să participe la spectacole mediatizate prin individualizarea sa ca fost membru al trupei B., prin folosirea semnului „Ex-B.” în cuprinsul afișelor publicitare, dovedește faptul că pârâtul utilizează semnul cu scop de marcă (pentru a distinge concertele pârâtului de cele ale altor artiști care prestează servicii muzicale) și implică asumarea riscului de asociere între activități artistice prestate de artiști-interpreți diferiți, astfel încât nu poate fi primită apărarea recurentului că nu a săvârșit acte sau fapte care să determine riscul de asociere.

Totodată, este lipsit de relevanță și faptul că semnul „Ex-B.” trimite la calitatea recurentului de fost membru al formației, de vreme ce acesta acceptă să se folosească de notorietatea trecută și prezentă a formației B., în condițiile în care, astfel cum s-a motivat anterior, de notorietatea mărcii care denumește formația B. trebuie să profite exclusiv titularul mărcii aflate pendinte sub protecție juridică. Legea nu recunoaște niciun drept foștilor sau actualilor membri ai formației B. după momentul ieșirii acesteia din perioada de protecție.

Reproducerea mărcii „B.” în cadrul semnului care aparține altei persoane („Ex-B.”) creează confuzie și atunci când nu se realizează în mod concret, cu condiția ca inducerea în eroare a consumatorului să fie posibilă. Această condiție este îndeplinită întrucât, prin folosirea particulei „Ex”, care sugerează calitatea de fost membru al formației B., se naște o corelație nefirească între o activitate artistică desfășurată în cadrul spectacolului anunțat și cea a altei persoane care nu participă la spectacol.

Astfel fiind, riscul de asociere este dovedit.

Sunt considerate astfel ca nefondate apărările recurentului care a susținut că riscul de asociere nu există (de vreme ce recurentul nu utilizează denumirea „B.” pe platforma sa de comunicare F.) și că nu a fost analizată distinct utilizarea semnului ca marcă și utilizarea semnului pentru identificarea recurentului, ceea ce ar fi dovedit că nu se creează risc de asociere și confuzie pentru public între activitatea celor doi artiști.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că s-a făcut o corectă aplicare de către instanța de apel și a prevederilor art. 36 alin. (2) lit. b) al Legii nr. 84/1998, astfel încât motivul de recurs invocat, cel menționat în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este incident în cauză, astfel că recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Drepturi asupra unei mărci înregistrate. Recurs (Legea nr. 84/1998, NCPC) was last modified: mai 11th, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: