Drepturi băneşti. Plata orelor lucrate suplimentar peste programul normal de lucru şi sporul aferent (NCPC, C. muncii, L. nr. 62/2011)

21 sept. 2020
Vizualizari: 666
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 360/2020

L. nr. 62/2011: art. 210; C. muncii: art. 269; NCPC: art. 135 alin. (4)

Instanța reține că obiectul litigiului îl constituie drepturi bănești, reprezentând plata salariilor în cuantum de 2000 euro lunar, pentru munca depusă în perioada desfășurării contractului de muncă din 29 noiembrie 2018 -până în prezent, precum și la plata orelor lucrate suplimentar peste programul normal de lucru și sporul aferent.

Fiind vorba de un litigiu de muncă, Înalta Curte constată că sunt incidente dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora „cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.

Totodată, potrivit art. 269 din Codul muncii, „(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul”.

Înalta Curte reține că reședința în fapt a reclamantului, la data formulării cererii de chemare în judecată, se afla în Bumbești – Jiu, astfel cum rezultă din chitanțele care atestă plata chiriei pentru folosința locuinței situată în această localitate, aflate la dosarul Tribunalului Gorj.

În plus, în mod corect Tribunalul București a constatat că raporturile de muncă ale reclamantului cu pârâta erau în derulare la momentul formulării cererii de chemare în judecată, acestea încetând ulterior înregistrării acțiunii, împrejurare dovedită prin decizia nr. 21 din 12 iunie 2019 emisă de pârâtă, atribuțiile de serviciu fiind îndeplinite de reclamant la punctul de lucru al societății din Bumbești – Jiu, județul Gorj.

Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, Înalta Curte constată că la data promovării cererii de chemare în judecată, reședința și locul de muncă al reclamantului se aflau în județul Gorj.

În consecință, având în vedere considerentele arătate, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Sursa informației: www.scj.ro.

Drepturi bănești. Plata orelor lucrate suplimentar peste programul normal de lucru și sporul aferent (NCPC, C. muncii, L. nr. 62/2011) was last modified: septembrie 21st, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.