Dreptul roman are aptitudinea de a reflecta un drept universal și imuabil

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Inițiativa reeditării cursului de Drept roman scris de Matei G. Nicolau, Constantin Hamangiu și publicat inițial în anul 1930, la Editura Librăriei Socec & Co, în colecția „Biblioteca Universitară de Drept «Pandectele Române»”, reprezintă o încercare de recuperare a spiritului profund al dreptului, situat, evident, în afara pozitivismului juridic.

Codul Napoleon, care a servit ca model al Codului civil român din 1864, a fost dominat, la data alcătuirii lui, de o idee centrală, paradoxală poate pentru regimul politic al statului francez de la acel moment. Această idee fundamentală, atât din punct de vedere științific, cât și din punct de vedere practic, era expres prevăzută în proiectul definitiv al Codului civil francez, în titlul preliminar. Art. 1 al Titlului I începea astfel: „Există un drept universal și imuabil, origine a tuturor legilor pozitive: rațiunea naturală, guvernând pe toți oamenii”. Este adevărat că, în forma sa definitivă, Codul Napoleon a fost obligat să suprime acest titlu, fiindcă a fost considerat prea dogmatic; însă chiar dacă forma a fost suprimată, ideea conducătoare care i-a călăuzit pe adnotatori a rămas neatinsă. În Discursul preliminar rostit la 28 ianuarie 1801, Portalis, vorbind în numele comisiei de redactori, după ce a reluat expres această idee, atunci când a început să îi sfătuiască pe magistrați în legătură cu modul în care urmează să pună în acord legea cu speța, a adăugat următoarele: „Când nu ești călăuzit de nimic din ceea ce este stabilit și cunoscut, când e vorba despre un fapt absolut nou, te întorci la principiile dreptului natural”^[1].

Dreptul roman are, cel puțin în viziunea unor autori, aptitudinea de a reflecta acest drept universal și imuabil. După cum preciza profesorul Dan Andrei Popescu, în cuprinsul unui studiu relativ recent, „acest spirit se găsește într-un raport de anterioritate cu legea pozitivă, îi este superior și supraordonat. Un bun jurist este acela care este mereu călăuzit și fidel acestui spirit profund, care s-a născut la Roma. El îl percepe imediat și îl ascultă. Nu este un simplu scormonitor al textelor legii seculare, ci un ajustant al acestora. Va corecta subtil litera legii, redându-i menirea și sufletul, făcând din ea, aidoma lui Savigny, «dreptul roman actual»”^[2] (s.n., A.G.O.).

Lucrarea propusă spre reeditare a avut destinul nefericit de a rămâne cvasinecunoscută în peisajul juridic românesc, puțini contemporani cunoscând faptul că celebrul civilist Constantin Hamangiu a publicat în coautorat o lucrare de drept roman, chiar subsemnatul descoperind-o absolut întâmplător în baza de date a Bibliotecii Județene Argeș, în anul 2015. La acel moment, încă din primele pagini mi-a atras atenția utilizarea unui concept pe care nu îl întâlnisem până la momentul absolvirii facultății de drept, respectiv „dreptul bizantin”. Deși existența unui așa-numit „drept bizantin” este puternic contestată în zilele noastre, din motive care nu merită să fie amintite în acest context, în timp ce alți autori susțin că influența acestuia este cel mult reziduală, Constantin Hamangiu și Matei G. Nicolau precizează că moștenirea bizantină nu poate fi ignorată de nicio lucrare serioasă de drept roman, iar „Istoria Dreptului nostru începe, nu de la compilațiunea lui Justinian, ci de la Bazilicale și aceleași motive care la popoarele occidentale limitează la Justinian întinderea Dreptului roman, fiindcă pe legislația acestuia se grefează propriul Drept național, aceleași motive ne îndeamnă pe noi să ne facem o altă concepție despre drept și să privim Dreptul romano-bizantin în întregul său”^[3]. Într-adevăr, după cum se precizează într-un valoros volum publicat în anul 1937, „principiile dreptului bizantin – care-i miezul celui roman, dospit prin aluatul doctrinei creștine – stau la temelia tuturor legislațiilor popoarelor creștine de la stingerea imperiului roman de răsărit până astăzi”^[4].

Cititorul trebuie avertizat în prealabil că prezenta lucrare necesită un oarecare exercițiu de aprofundare din partea celui care dorește să o parcurgă. Cu toate acestea, cititorul perseverent va fi pe deplin răsplătit pentru eforturile sale, pentru că va sesiza în scurt timp că volumul este plin de viață. Într-adevăr, cei care vor parcurge paginile cărții vor fi realmente fascinați de modalitatea în care autorii au reușit, acum aproape un secol, să transforme atât de abstractul drept roman într-o istorisire captivantă.

La finalul cărții a fost inserat și actualizat un dicționar juridic latino-român, care nu se regăsea în ediția din 1930, ci fusese inclus în volumul „Codex romaniae”, publicat de Constantin Hamangiu în anul 1926, la editura Cultura Națională.

Cursul de Drept roman, scris de Matei G. Nicolau, Constantin Hamangiu – ediție îngrijită de av. drd. Alin-Gabriel Oprea și publicată la Editura Hamangiu -, poate fi achiziționat de AICI.