Dreptul personalului medical de a fi protejat şi obligaţia statului de a oferi protecţie

3 apr. 2020
Articol UJ Premium
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 1214
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Statul Român are obligația de a lua toate măsurile rezonabile la nivel legislativ, administrativ și judiciar, pentru a asigura respectarea drepturilor garantate prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și prin Constituție. Astfel, aceste texte fundamentale impun statului obligația pozitivă de a lua măsurile necesare pentru a proteja viața oricărei persoane aflate sub jurisdicția sa.

Cu alte cuvinte, fiind obligat să acorde respectul cuvenit vieții umane, statul are obligația atât de a proteja viața, în abstract, prin măsuri legislative, cât și în concret, prin intervenția sa, atunci când o persoană este în fața unui risc real și iminent de a-și pierde viața. Această obligație devine și mai stringentă în situația în care persoana a cărei viață trebuie protejată se află sub controlul autorităților statului.

Esti avocat, magistrat, notar, executor judecatoresc, practician in insolventa sau consilier juridic? Atunci ai nevoie de pachetul Alpha Bank dedicat profesionistilor

Or, în această perioadă de criză a sistemului sanitar, personalul medical care potrivit codului de deontologie medicală are „obligația să stăruie și să-și apere independența profesională, fiind interzisă orice determinare a actului medical ori a deciziei profesionale de rațiuni de rentabilitate economică sau de ordin administrativ” trebuie să devină „prioritatea zero” în materie de protecție oferită de stat, fiind plasat în prima linie a frontului luptei împotriva unei pandemii necruțătoare.

Întrucât fără cadre medicale nu putem combate efectele noului coronavirus, devine obligatorie garantarea unei protecții eficiente a acestora, pentru ca sistemul medical să funcționeze. Această obligație continuă de protecție există și astăzi, dar a existat la noi în țară și în vremurile anterioare stării de urgență.

Aceste obligații s-au materializat din punct de vedere legislativ prin reglementarea unor serii de acte normative, dintre care amintim: Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății; Ordonanța de Urgență nr. 82/1992 privind rezervele de stat; Ordonanța de Urgență nr. 21/2004 privind sistemul național de management al situațiilor de urgență; Hotărârile de Guvern nr. 2288/2004, nr. 547/2005, nr. 642/2005, nr. 501/2005, dar și altele.

În plus, de la debutul crizei mondiale generate de problema COVID-19, la nivel național au fost adoptate Ordonanța de Urgență nr. 11/2020, Hotărârea Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României nr. 1/2020, Ordinul nr. 74534/28.03.2020 emis de Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Ordinul Ministrului Sănătății nr. 533/2020 privind aplicarea planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19 și a listei spitalelor de suport pentru pacienții testați pozitiv cu virusul Sars-Cov-2, Hotărârea nr. 1/2020 a Comitetului Național pentru situații speciale de urgență privind aprobarea măsurilor necesare creșterii capacității de intervenție în prevenirea și combaterea infecțiilor cu noul Coronavirus.

Fără a analiza fiecare dintre aceste acte normative, din cuprinsul lor trebuie desprinse o serie de măsuri concrete pe care autoritățile publice trebuie și ar fi trebuit să le ia pentru a susține sistemul medical.

Astfel, chiar în absența unei situații de urgență, la nivel central trebuie să fie constituite rezerve de stat care să cuprindă, printre altele, inclusiv materii prime, materiale și produse specifice bunei desfășurări a activității medicale, pentru a preveni lipsurile în cazul unor eventuale calamități, accidente nucleare, război, fenomene sociale sau, precum în cazul de față, epidemii.

Mai mult, în paralel cu rezervele de stat, în situații specifice se constituie și stocuri de urgență, care presupun proceduri de achiziție în regim de urgență.

Deși aceste reglementări au existat dintotdeauna, constatăm astăzi că sistemul medical este amenințat de crearea unui blocaj funcțional, ca urmare a lipsurilor de materiale de protecție, aparaturi medicale și a unui număr insuficient de posturi disponibile pentru cadre medicale.

În concret, statul are obligația de a dota unitățile spitalicești cu materiale de protecție. Această obligație a fost una asumată prin actele normative amintite anterior. Conform datelor cuprinse în Hotărârea nr. 1/2020 și reluate prin O.U.G. nr. 11/2020 citate supra, o parte dintre efectivele necesare sunt următoarele:

– Complet combinezon, inclusiv cu glugă și protecție încălțăminte – 1.750.000

– Vizieră de protecție – 1.750.000

– Mănuși de unică folosință cu manșetă medie – 1.750.000

Monitor Dosare

– Mască de protecție de tip FFP2 sau FFP3 – 1.750.000

– Camere de izolare cu presiune negativă – 110

– Izolete cu presiune negativă pentru transportul pe targă – 50

– Ventilatoare și monitoare medicale – câte 200

– Scannere termice – 35 buc.

Prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 533/2020 privind aplicarea planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor, statul și-a prevăzut obligația de a asigurarea aprovizionarea prin procedură de urgență cu medicamente, materiale sanitare, echipamente individuale de protecție, reactivi, atunci când nu există contracte de aprovizionare în derulare.
Același act normativ ne arată că „se consideră criterii minimale recomandările „Utilizarea rațională a PPE în contextul COVID-19”, document elaborat de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică împreună cu Asociația pentru Prevenirea și Controlul Infecțiilor Nosocomiale, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății în domeniu (Interim Guidance 27 februarie 2020).”

Mai mult, documentul reglementează și obligația efectuării unor instruiri documentate, precum și a unei instruiri practice, cu tot personalul, pentru utilizarea adecvată a echipamentelor individuale de protecție.

Directivele cuprinse în același document arată că „Personalul medical trebuie să aplice măsuri de precauție suplimentare pentru a se proteja și a preveni transmiterea în timpul îngrijirilor medicale. Măsurile de precauție care trebuie puse în aplicare de către personalul medical care îngrijește pacienții cu COVID-19 includ utilizarea PPE în mod corespunzător; acest lucru implică atât selectarea echipamentului individual de protecție adecvat, cât și echiparea și dezechiparea corespunzătoare a acestuia.”

Or, pentru ca personalul să poată utiliza materialele în mod corespunzător pentru a spori măsurile de precauție, este necesar ca stocurile fiecărui spital să fie aprovizionate în mod constant, atât de către autoritățile de la nivel central care asigură achiziționarea acestora în proceduri speciale, cât și de către managementul fiecarei unități în parte, care la rândul său are posibilitatea efectuării de achiziții directe. În plus, atât materialele de protecție cât și instructajele teoretice și practice trebuie să existe în concret și să se afle la îndemâna personalului medical, nu doar să figureze în acte.

Lipsa efectivă a instructajelor ori a celorlalte materiale poate antrena răspunderea civilă și penală a persoanelor responsabile din conducerea spitalelor, autorităților locale și a autorităților centrale.

Deși în ultimele săptămâni autoritățile au părut să reacționeze la aceste lipsuri, anunțând achiziții de materiale și aparatură medicală, în realitate sistemul este susținut mai de grabă ca urmare a donațiilor venite din sectorul privat. Această realitate tristă poate fi pusă atât în sarcina caracterului deosebit de contagios al virusului, dar și a reacției lente a autorităților centrale.

Deși nedrept, personalul medical este cel care suferă principalele consecințele ale acestor lipsuri. Or, deși existența unei stări de urgență conferă autorităților un cadru mai relaxat de a acționa, aceasta nu este de natură a exonera de răspundere pentru lipsa unei dotări corespunzătoare anterioare apariției crizei epidemiologice și nici cu privire la răspunsul întârziat la apelurile constante ale Organizației Mondiale a Sănătății care ne avertiza încă de la finalul anului 2019 cu privire la existența unui risc concret de răspândire la nivel mondial a bolii.

Constatăm astfel că întreg personalul medical este prins între ciocan și nicovală. Pe de o parte acești oameni trebuie să își respecte datoria sacră de a trata bolnavii, dar trebuie și să se confrunte cu riscurile reale și concrete care le amenință sănătatea și viața, din lipsă de materiale de protecție.

Așa cum vom detalia într-un articol viitor, obligațiile medicilor față de pacienți nu dispar în absența unei protecții suficiente din partea statului. Totuși, asta nu înseamnă că personalul medical trebuie să se expună riscurilor amintite fără nicio formă de protecție. Obligațiile statului în raport de aceștia enumerate în acest articol reprezintă doar o serie de exemple din multitudinea de obligații pe care statul trebuie să și le asume față de angajații din sistem.

În concluzie, din punct de vedere legal, la îndemâna medicilor există o serie de remedii judiciare. Acestea vor putea asigura constrângerea autorităților în a pune la dispoziție materiale și echipamente suficiente traversării perioadei critice, precum și repararea prejudiciilor materiale și morale rezultate ca urmare a ineficienței statului, fie că vorbim despre autoritățile centrale, locale sau chiar unitățile angajatoare.

Mijloacele penale sau civile existente la îndemâna cadrelor medicale par a fi, la acest moment, singurul mod demn de a reacționa în fața lipsurilor, materiale și morale.


* Articol preluat de pe site-ul http://www.chirita-law.com/stiri/.

Dreptul personalului medical de a fi protejat și obligația statului de a oferi protecție was last modified: mai 12th, 2020 by Maria Roșca

Vă recomandăm: