Dreptul la restituirea prețului de piaţă al imobilelor. Prescripția extinctivă, calitatea procesuală pasivă și stabilirea valorii imobilului (NCC, NCPC, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001)

13 nov. 2017
Vizualizari: 2634
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 2568/2015

NCC: art. 1344; NCPC: art. 274 alin. (1) și alin. (3), art. 312 alin. (1); Legea nr. 112/1995: art. 13 alin. (6); Legea nr. 10/2001: art. 20, art. 50 alin. (2)1 și alin. (3), art. 501; Legea nr. 1/2009: art. 8

1. Critica vizând excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților este nefondată.

Astfel, potrivit art. 501 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituire prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

Legea nu stabilește reguli speciale în materie de prescripție, devenind incidente, prin urmare, dispozițiile dreptului comun, și anume Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.

În cauză, dreptul reclamanților la acțiune s-a născut la momentul la care au fost evinși, acesta fiind cel al pronunțării Deciziei civile nr. 7038 din 15 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a soluționat irevocabil acțiunea în revendicare formulată de fostul proprietar al imobilului.

Fiind vorba despre o acțiune având ca obiect plata unei sume de bani, termenul de prescripție este de trei ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv de la data când reclamanții au fost evinși.

Prin urmare, contrar susținerii recurentului pârât, intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009 nu poate reprezenta momentul de început al curgerii termenului de prescripție.

Momentul de început al termenului de prescipție este reprezentat de data la care reclamanții au fost evinși în urma admiterii acțiunii în revendicare formulată de fostul proprietar.

În consecință, termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958 a început sa curgă la data de 15 noiembrie 2012, la pronunțarea deciziei irevocabile prin care s-a produs evicțiunea, acțiunea fiind introdusă la data de 23 noiembrie 2012.

2. Cu privire la cea de-a doua critică, referitoare la greșita obligare a lui C. la plata prețului de piață al imobilului, întrucât acesta nu are calitate procesuală pasivă, Înalta Curte constată că este nefondată.

Așa cum rezultă în cuprinsul art. 50 alin. (2)1 din Legea nr. 10/2001, chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pot solicita în justiție restituirea prețului actualizat plătit.

Conform alin. (3) al aceluiași articol, restituirea prețului prevăzut la alin. (2)1 se face de către D. din fondul extrabugetar constituit m temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Prin urmare, printr-o normă specială cuprinsă în art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aplicabilă în concurs cu norma generală, legiuitorul a stabilit în sarcina lui C. obligația de a restitui prețul actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1095, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Prin formularea cuprinsă în art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a înțeles să atribuie calitate procesual pasivă C. în litigiile având ca obiect restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2)1 ale aceluiași articol. Câtă vreme norma legală stabilește în sarcina C. obligația de plata a prețului menționat, acesta devine subiectul de drept obligat în raportul juridic având un astfel de obiect și dobândește. în pian procesual, calitate procesuala pasivă.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Or, reglementarea acestei norme speciale înlătură aplicarea normelor generale și a principiului relativității efectelor contractului, făcând totodată inutilă analiza condițiilor evicțiunii.

Prin urmare, constatând că, în cauză, situația de fapt se circumscrie ipotezei avute în vedere de prevederile art. 50 alin. (2)1 din Legea nr. 10/2001, s-a făcut o corectă aplicare a normei speciale cuprinsă în alin. (3) al aceluiași articol, stabilindu-se în sarcina recurentului obligația de plată a prețului de piață al imobilului în litigiu.

Prin contractul de vânzare-cumpărare din 1997, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 cu Primăria municipiului București, reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 3 bis al imobilului situat în București, sector 2.

Prin sentința civilă nr. 1523 din 2 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, definitivă prin Decizia civilă nr. 183/A din 21 februarie 2011 a Curțn de Apel București și irevocabilă prin Decizia nr. 7038 din 15 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admisă acțiunea în revendicare promovată de fostul proprietar, F., iar reclamanții din prezenta cauză au fost obligați să restituie imobilul în litigiu.

S~a statuat cu putere de lucru judecat asupra faptului că titlul reclamantului F. este preferabil în raport cu titlu pârâților B. și A.

Prin sentința civilă nr. 9008/2000 a Judecătoriei sectorului 2 București, definitivă și irevocabilă a fost respinsă acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare încheiat de reclamanți în temeiul Legii nr. 112/1995.

În considerentele hotărârii instanța a reținut că ambele părți au fost de bună credință Ia încheierea actului, vânzătorul considerându-se proprietar al bunului vândut, iar cumpărătorii apreciind că încheie contractul cu adevăratul proprietar, în condițiile în care ia data încheierii actului nu se stabilise dacă imobilul trecuse sau nu, cu titlu în proprietatea statului.

Pornind de la situația de fapt astfel reținută, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză.

Constatarea făcută de instanțele anterioare prin hotărârile judecătorești menționate în sensul că încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-a făcut în mod valahii și cu bună-credință a cumpărătorilor nu mai poate fi cenzurata. Valabilitatea acestui act a fost verificată într-un litigiu anterior, finalizat prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, iar dezlegările cuprinse în această hotărâre sub aspectele menționate se impun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, în caz contrar, ar fi nesocotite concluziile unei hotărâri judecătorești definitive ce cuprinde o dezlegare sub aceste aspecte.

Concluziile instanțelor anterioare cu privire la respectarea de către reclamanți a prevederilor Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, unite; cu împrejurarea că, deși în litigiile anterioare contractul de vânzare-cumpărare care a reprezentat titlul de proprietate al reclamanților asupra imobilului în litigiu nu a fost desființat, aceștia au pierdut dreptul de a exercita atributele specifice dreptului de proprietate asupra bunului, fiind obligați a ceda, în favoarea fostului proprietar, deplina proprietate și liniștita posesie a apartamentului, atrag incidența în cauză a prevederilor art. 501 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, potrivit art. 501 din Legea nr. 10/2001, vocație la obținerea prețului de piață au doar proprietarii care au cumpărat imobilul în baza Legii nr. 112/1995 și ale căror contracte au fost desființate ca efect al admiterii acțiunii în revendicare formulate împotriva lor de proprietarul deposedat abuziv de stat, precedată fie de respingerea cererii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, fie de neatacarea lui injustiție.

Prin art. 8 din Legea nr. 1/2009, la art. 20 din Legea nr. 10/2001 s-a introdus alin. (2)1, din interpretarea căruia reiese că prin „desființare” nu se înțelege doar situația când contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1998 a fost anulat, ci și cea a admiterii unei acțiuni în revendicare.

Ca urmare, prin art. 20 alin. (2)3 din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a definit sintagma de „contract de vânzare-cumpărare desființat”, în sensul că actul juridic fie a fost anulat, fie bunul a fost pierdut în urma unei acțiuni în revendicare, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

3. În ceea ce privește criticile referitoare la momentul și modul de stabilire a valorii imobilului, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, instituie dispoziții speciale derogatorii de la dreptul comun referitoare la persoana căreia îi incumbă obligația concretă de restituire a prețului de piață, în cazul de față al contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, contract „desființat” prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

De asemenea, prin derogare de la dreptul comun, Legea nr. 10/2001 reglementează modalitatea și condițiile de despăgubire a persoanelor ce au cumpărat în baza Legii nr. 112/1995, ale căror contracte au fost desființate, determinând întinderea despăgubirii la nivelul prețului de piață al imobilului.

Față de împrejurarea ca actul normativ nu determină momentul la care expertiza va stabili prețul de piață, devin aplicabile dispozițiile dreptului comun, și anume prevederile art. 1344 C. civ., care au în vedere valoarea imobilului „la epoca evicțiunii”.

În speță, stabilirea valorii despăgubirii trebuie raportată la data producerii evicțiunii, astfel cum corect a reținut instanța de apel, întrucât această dată este legată de pierderea dreptului de proprietate.

Drept urmare, corect s-a stabilit că expertiza trebuie să aibă în vedere valoarea bunului de la momentul pierderii dreptului de proprietate de către reclamanți și nu un moment stabilit aleatoriu în funcție de data efectuării sale, cum pretinde recurentul pârât.

Totodată, Înalta Curte constată că recurentul C. prin E. București nu invocă neconcordanța legislației aplicabile prezentului litigiu cu norme ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, ci face referiri la decizii ale instanței europene pronunțate în soluționarea unor situații juridice diferite celei de față.

4. Nu poate fi primită nici ultima critică privind cheltuielile de judecată la care a fost obligat pârâtul C.

Dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

În speță, reclamanții au avut calitatea de parte câștigătoare în proces, așa încât, față de dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., soluția de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată este legală.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Sursa informației: www.scj.ro.

Dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor. Prescripția extinctivă, calitatea procesuală pasivă și stabilirea valorii imobilului (NCC, NCPC, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001) was last modified: noiembrie 13th, 2017 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.