Drept procesual civil
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Respingere cerere de sesizare a Curţii Constituţionale. Cadrul procesual ca şi motiv de ordine publică, de casare a hotărârii
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Declararea recursului de către o persoană lipsită de capacitate de exercițiu. Sancțiune
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Competență teritorială. Punere sub interdicție. Persoană lipsită de discernământ internată într-o unitate spitalicească. Domiciliu
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contestație la executare. Cerere precizatoare prin care se solicită constatarea prescripției dreptului material la acțiune. Caracter subsidiar în raport de acțiunea principală privind nulitatea executării silite. Competență teritorială
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Apel. Limitele efectului devolutiv al apelului în raport de ceea ce s a apelat. Neexercitarea căii de atac a apelului împotriva considerentelor sentinţei prin care s a dezlegat o chestiune litigioasă în legătură cu aspectele puse în discuţie prin apelul declarat de partea adversă. Consecinţe
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de sesizare a Curţii Constituţională formulată în faţa instanţei de recurs. Sesizarea Curţii Constituţionale, condiţii şi respingerea cererii de suspendare a cauzei
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Nulitatea recursului. Reluarea în totalitate a criticilor formulate împotriva hotărârii de primă instanță
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Competență teritorială. Întoarcerea executării silite
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Excepţie de neconstituţionalitate invocată într-un dosar având ca obiect cererea de revizuire a unei decizii fără cale de atac, prin care s-a respins un recurs, ca inadmisibil
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Decizie a Curții Constituționale dată în cadrul controlului aprioric. Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă. Inadmisibilitate
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Citarea părții prin administrator special și administrator judiciar. Mențiune pe citație „destinatar mutat de la adresă
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Întreruperea perimării prin introducerea unei cereri de revizuire
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 NCPC. Condiţii de admisibilitate
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Evaziune fiscală. Prejudiciu cauzat bugetului statului. Achitare. Nesoluționarea laturii civile în cadrul procesului penal. Acțiune în răspundere civilă delictuală. Principiul disponibilității
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Suspendarea judecării apelului ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei faţă de pârâtă. Efectele închiderii procedurii insolvenţei în privinţa calculului termenului de perimare
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Îndreptarea, lămurirea și completarea hotărârii
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a unui act normativ intrat în vigoare anterior Constituţiei din 1991
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Îndreptarea, lămurirea și completarea hotărârii
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de intervenţie. Justificarea interesului – condiţie de admisibilitate
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Excepția lipsei calității de reprezentant, invocată direct în apel. Consecințe
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Apel incident. Respingerea ca inadmisibil a motivului vizând considerentele hotărârii instanței de fond. Nelegalitate
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Încălcarea dreptului la soluţionare a cauzei într-un termen optim şi previzibil. Remediu oferit de normele de procedură
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ 1) Recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 NCPC. Condiţii de admisibilitate. 2) Contract de concesiune. Obligaţia de restituire a bunurilor de retur. Condiţii şi efecte din perspectiva Legii nr. 51/2006
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Apelul. Decăderea apelantului din dreptul de a propune probe în apărare. Condiţii şi efecte