Drept Penal şi Procesual Penal
Existența cazului de revizuire. Întâmplare, situaţie, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii
- UJ Premium | Florentina Ramona Păsărică |
Scurte considerații referitoare la calculul măsurilor educative neprivative de libertate
Solicitarea revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei pentru neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare. Sesizarea procurorului sau a consilierului de probaţiune
- UJ Premium | Irina Mihaela Bakhaya și Cosmin Constantin Morega |
Accepţiuni juridice ale conceptului de terorism
Infracţiunea de primire de foloase necuvenite. Contestație la executare respinsă ca nefondată
- UJ Premium | Elisabeta Boțian |
Evadarea și înlesnirea evadării. Evoluția incriminării în legislația penală din România
Nerespectarea principiilor liberei concurenţe, transparenţei şi tratamentului egal. Situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege. Recurs respins ca nefondat
- UJ Premium | Cătălin Oncescu |
Decizia nr. 3/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
- UJ Premium | Alexandrina-Mirela Perian |
Amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării – la graniţa dintre drept şi responsabilitate
- UJ Premium | Maria Oana Dumitrescu |
Ce urmează după ce se constată caracterul abuziv al clauzei penale? Hotărârea din 27 ianuarie 2021, Dexia Nederland BV, cauzele conexate C-229/19 și C-289/19 – un posibil răspuns
Condiţiile prevăzute de lege pentru punerea în executare a mandatului european de arestare. Dispunerea arestării pe o perioadă de 30 de zile în vederea predării către autorităţile străine
Erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancţiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni
Solicitarea schimbării încadrării juridice din infracţiunea asimilată de contrabandă cu consecinţa înlăturării formei agravate a acesteia și achitarea in baza art. 16 lit. b) C. proc. pen.
Cererea de reabilitare judecătorească. Achitarea integrală a cheltuielilor de judecată şi îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare
Emiterea mandatului de arestare. Revocarea măsurii predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare străine. Respingerea contestației
Infracţiuni de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor și furt. Anularea formelor de executare emise pe numele inculpatului şi dispunerea emiterii unor noi forme de executare
- UJ Premium | Cătălin Oncescu |
Decizia nr. 1/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă
Admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie. Judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile
Amânarea predării către autorităţile judiciare străine până la soluţionarea definitivă a dosarului penal. Respingerea contestației la executare ca rămasă fără obiect
- UJ Premium | Lucia Ceraselea Balan |
Impactul drogurilor asupra minorilor
Revizuirea, cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale
- UJ Premium | Ioana-Celina Pașca |
Falsul privind identitatea digitală
Infracțiuni de abuz în serviciu și trafic de influență. Prezumţia de nevinovăţie. Analizarea cererii apărării, de excludere a unor mijloace de probă avute în vedere la trimiterea în judecată a inculpatului
Infracţiunea de evaziune fiscală. Achitarea prejudiciului până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Cerere privind înlocuirea pedepsei închisorii cu pedeapsa amenzii, cu consecinţa punerii în libertate a persoanei condamnate