Drept Penal şi Procesual Penal
Mandatul european de arestare. Decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane
- SENIOR-EDITOR | Ioan Gârbuleț |
Luarea măsurilor asigurătorii în camera preliminară
Prescripția sine lex? Privire critică asupra unor argumente aduse împotriva aplicării principiului legii penale mai favorabile în materia întreruperii cursului termenului de prescripție a răspunderii penale
Cerere privind recunoaşterea hotărârii judecătoreşti pronunţate de autorităţile judiciare străine. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei
- UJ Premium | Ioana Păcurariu |
Soluționarea acțiunii civile în procesul penal în cazul în care există o cauză justificativă sau de neimputabilitate
Excepţiile ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare
Infracțiunea de fals. Desfiinţarea unui înscris. Restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii
Contestarea temeiniciei soluţiei fără a se arăta motivele pe care se întemeiază calea de atac. Respingerea contestației formulate
Impunerea menţinerii arestării în vederea predării. Durata totală până la predarea efectivă către statul membru emitent
- OPINII | Cristian-Valentin Ștefan |
Probleme de drept procesual penal din practica Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi a parchetelor aflate în circumscripţia acestuia, pe anul 2019
- UJ Premium | Elisabeta Boțian |
Semnificațiile scopului în conținutul incriminării
Procedura recursului în casaţie. Verificarea legalității pedepsei aplicate în raport de încadrarea juridică şi de circumstanţele de fapt reţinute
Monedele virtuale: între obținerea datelor privind tranzacțiile financiare și luarea măsurilor asigurătorii în procesul penal
Infracțiuni de fraudă informatică și complicitate la fraudă informatică, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, accesul ilegal la un sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice și perturbarea funcționării sistemelor informatice
Prescripție, quo vadis? Gânduri în legătură cu prescripția răspunderii penale în urma Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale
Cererea condamnatului cu privire la deducerea suplimentară a perioadei de graţiere ce trebuia avută în vedere de autorităţile judiciare străine la stabilirea duratei pedepsei de executat
- UJ Premium | Roman Bradu și Cornel Preda |
Proiectul de Lege privind modificarea Codului penal
- UJ Premium | Vlad-Cristian Balint |
Infracţiunile silvice (II). Reducerea fondului forestier național
Cerere de revizuire. Descoperirea faptelor sau împrejurărilor ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţate în cauză
Tâlhărie calificată. Menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului. Admiterea recursului în casaţie și trimiterea cauzei spre rejudecare
Verificarea legalităţii administrării probelor. Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a se dispune sancţiunea excluderii declaraţiei martorilor
- UJ Premium | Ștefania Zorcă |
Culpa medicală. Aspecte generale și clasificări
Cerere de revizuire formulată împotriva unei încheieri. Contestație în anulare respinsă ca inadmisibilă
Hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare. Apel respins ca inadmisibil