Drept Penal şi Procesual Penal
Trafic de persoane, furt calificat, tâlhărie și constituirea unui grup infracțional organizat. Deducerea perioadei executate din pedeapsa aplicată
- UJ Premium | George Coca și Ionuț Alexandru Florea |
Infracțiunea de contrabandă asimilată, dezincriminată prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 176/2022. Cauze și efecte ale acestei soluții
Abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave. Recurs în casație respins ca nefondat
- UJ Premium | Mihaela Trișcă Zăgreanu |
Starea de necesitate militară – cauză justificativă generală sau specială?
Durata și obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine. Măsurile de individualizare a executării pedepsei
- UJ Premium | Roman Bradu și Cornel Preda |
Dreptul fundamental ne bis in idem
Calitatea de subiect activ al infracțiunii de delapidare în cazul administratorului de fapt al unei asociații de proprietari sau locatari și al persoanei care desfășoară servicii pentru asociația de proprietari sau locatari, în baza unui contract de prestări servicii. Opinie privind problema de drept ce a condus la pronunțarea Deciziei HP nr. 31/2022 în materie penală
Infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Accident de circulație
Împiedicarea consumării infracţiunii. Absenţa denunţării faptei către organele competente
Invocarea nelegalității pedepselor aplicate în apel și încălcarea principiului non reformatio in pejus. Respingerea recursului ca nefondat
Transferarea condamnatului pentru continuarea executării pedepsei rezultante dată spre executare de autoritățile judiciare competente ale statului solicitant
Infracțiunea de înșelăciune și tentativă la înșelăciune. Contopirea pedepselor aplicate condamnatului
- UJ Premium | Remus Budăi |
Audierea sub pseudonim
Semnalarea în vederea arestării. Mandat european de arestare. Contestație respinsă ca nefondată
Cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Contestaţia împotriva executării hotărârii penale. Amânarea predării persoanei solicitate
Îndeplinirea cerințelor legale pentru extrădarea pasivă. Obligarea persoanei extrădabile la plata cheltuielilor judiciare către stat
- UJ Premium | Cristina Rotaru-Radu |
Standarde CEDO în cazul infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale cu victime minore
Caz de extrădare cu un risc ridicat de maltratare. Contestație respinsă ca nefondată
Contestație în anulare împotriva unei hotărâri ce nu poate fi supusă acestei căi de atac. Imposibilitatea instanței de a analiza criticile concrete formulate împotriva hotărârilor judecătorești menționate
- UJ Premium | Mihai Mareș |
Evoluţia interpretării principiului ne bis in idem în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
Infracțiuni de aderare la un grup criminal organizat în scopul comiterii de infracțiuni privind efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prin intermediul sistemelor informatice și a mijloacelor de comunicare electronică
Critici privind greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de folosire de acte falsificate. Recurs respins ca nefondat
Infracțiunea de cumpărare de influență în formă continuată. Pedeapsă executată în regim privativ de libertate
Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege