Dovedirea dreptului la despăgubiri pentru recoltele neculese. Dezlegarea instanţei anterioare asupra modalităţii de determinare a cuantumului despăgubirilor (NCPC, L. nr. 164/2014, L. nr. 290/2003)

26 ian. 2022
Vizualizari: 387
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1262/2021

NCPC: art. 430 alin. (2), art. 431 alin. (2), art. 451 alin. (2), art. 453, art. 483 alin. (3), art. 488 alin. (1) pct. 5; L. nr. 164/2014: art. 4; L. nr. 290/2003: art. 5

Analizând criticile deduse judecății prin intermediul celor două recursuri, Înalta Curte constată că acestea au caracter nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta:

1) Recursul pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților:

– Este lipsită de temei susținerea recurentei-pârâte conform căreia, în soluționarea cauzei, instanța de apel ar fi nesocotit efectul pozitiv al autorității de lucru judecat atașat deciziei nr. 222/19.02.2019 a Curții de Apel Timișoara, atunci când a considerat că în dezlegările cu valoare obligatorie s-ar include și chestiunea referitoare la dovedirea dreptului la despăgubiri pentru recoltele neculese. Aceasta întrucât întinderea dreptului de proprietate ar fi fost tranșată, în litigiul anterior, doar cu referire la două adeverințe eliberate de Consiliul local Ismail din Ucraina (nr. J-1 și J-1/1 din 31.03.2016) care vizează o casă și terenul arabil în suprafață de 11 ha și 50 acri.

În realitate, instanța de apel a dat în mod corect eficiență celor tranșate în litigiul anterior și intrate în autoritate de lucru judecat fără putința de a mai contrazise ulterior (respectiv, efectului pozitiv al lucrului judecat, în reglementarea dată de art. 430 alin. (2), art. 431 alin. (2) C. proc. civ.) inclusiv cu privire la problema despăgubirilor constând în contravaloarea recoltelor neculese.

Astfel, pe acest aspect s-a reținut în conținutul considerentelor deciziei nr. 222/19.02.2019 a Curții de Apel Timișoara că, referitor la valoarea despăgubirilor datorate „cu privire la recoltele neculese în anul părăsirii proprietăților, se vor avea în vedere dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol (5) din Legea nr. 164/2014, cu consecința stabilirii unei valori prin raportare la valorile și limitele prevăzute în anexa 2”.

Or, nu pot fi date dezlegări în legătură cu modalitatea de stabilire și calcul al despăgubirilor fără ca în prealabil să nu se considere că este dovedită îndreptățirea la acordarea acestui tip de despăgubiri, chiar în contextul în care nu se menționează expres acest aspect.

Este ceea ce se numește autoritatea lucrului judecat implicit, adică acele statuări ale instanței care sunt incluse în mod necesar în soluția dată asupra anumitor aspecte ale pricinii, fără de care dezlegarea jurisdicțională n-ar avea o existență de sine stătătoare (ea incluzând, în prealabil și în mod necesar o apreciere a instanței asupra unei situații premisă care să permită concluzia regăsită în mod expres fie în considerente cu valoare decizorie, fie în dispozitivul hotărârii).

Este aceasta situația regăsită în speță, în ce privește dezlegarea instanței anterioare asupra modalității de determinare a cuantumului despăgubirilor constând în contravaloarea recoltelor neculese la momentul părăsirii proprietăților, ceea ce a presupus în mod necesar ca în această statuare expresă a instanței să se regăsească rezolvarea implicită asupra celeilalte chestiuni (a îndreptățirii părții la acordarea despăgubirii), fără de care nu s-ar fi ajuns la soluția și reperele date cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Ca atare, în mod corect a apreciat instanța de apel că i se opune efectul pozitiv al autorității lucrului judecat implicit dedus din considerentele deciziei anterioare care, stabilind în ce manieră urmează să fie evaluate sumele datorate de pârâtă pentru recolte, a statuat implicit îndreptățirea reclamanților la obținerea unor astfel de sume.

– Are caracter nefondat, de asemenea, critica recurentei-pârâte referitoare la nemotivarea deciziei din apel, în sensul că instanța „nu a realizat o analiză proprie a temeiurilor care îndreptățesc pe reclamanți la despăgubiri pentru recoltele neculese de grâu”, ci doar a făcut trimitere la decizia nr. 222/29.02.2019 a Curții de Apel Timișoara.

În realitate, în prezența efectului pozitiv al autorității lucrului judecat, instanța nou învestită nu procedează la o altă reevaluare jurisdicțională, ci doar valorifică ceea ce a statuat instanța anterioară.

Sub acest aspect, funcția lucrului judecat este și aceea de a ușura sarcina probațiunii (dezlegările anterioare ale instanței având, în relația dintre părți, o valoare normativă, în înțeles de normă particulară, aplicabilă cauzei concrete deduse judecății) și respectiv, de a se impune noii judecăți, care, în justificarea soluției trebuie doar să facă referire la ceea ce s-a statuat anterior.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Așadar, funcțiunea pozitivă a lucrului judecat aduce în cadrul noului proces elemente ce nu pot fi ignorate și pe care instanța trebuie să-și fundamenteze soluția, fără posibilitatea de a mai face propria verificare jurisdicțională.

Or, în această modalitate a procedat instanța de apel atunci când a constatat, cu referire la dezlegările din decizia nr. 222/2019 a Curții de Apel Timișoara, că intimata-pârâtă este ținută să valideze hotărârea Comisiei județene și în ceea ce privește suma de 13.149,5 RON reprezentând despăgubiri cuvenite reclamanților pentru recoltele neculese de grâu.

De aceea, nu se poate pretinde lipsa unei motivări proprii a soluției, așa cum susține recurenta, pentru a atrage viciul nemotivării deciziei și incidența motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

– Cu referire la dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. și la decizia CCR nr. 492/2006 recurenta-pârâtă a afirmat posibilitatea limitării onorariului de avocat pentru asigurarea unei echivalențe între munca prestată și contravaloarea serviciului, pretinzând totodată, ca în calea de atac a recursului, în principal, să fie respinsă cererea de cheltuieli a reclamanților, iar în subsidiar, să fie diminuat cuantumul acestora.

Se constată că, pe de o parte, nu este vorba despre o critică de nelegalitate asupra căreia să se pronunțe instanța de recurs și pe de altă parte, că solicitarea de diminuare a cuantumului cheltuielilor pe temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ. este una care ignoră existența altor dispoziții în materie (art. 453 C. proc. civ.) cu privire la ipotezele acordării cheltuielilor de judecată (care sunt supuse analizei instanței prioritar verificării situațiilor care justifică diminuarea unor astfel de cheltuieli, astfel cum s-a întâmplat și în speță, raportat la soluția, de respingere, dată ambelor recursuri declarate, principal și incident).

2) Recursul incident al reclamanților.

– Este nefondată critica reclamanților formulată cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul inexistenței „unei motivări proprii a deciziei cu privire la solicitarea de despăgubiri vizând imobilele”, instanța limitându-se la invocarea deciziei nr. 222/2019 a Curții de Apel Timișoara.

Astfel cum s-a arătat și în analiza recursului principal al pârâtei, argumentarea soluției cu trimitere la dezlegările deciziei sus-menționate este corectă și justificată de modalitatea în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului judecat anterior cu ocazia unei judecăți ulterioare.

Faptul că instanța de apel nu ar fi ținut seama de declarațiile martorilor în determinarea întinderii dreptului de proprietate imobiliară, nesocotind dezlegările intrate în autoritate de lucru judecat, cum se susține, nu este un aspect de nemotivare a hotărârii (cum greșit califică reclamanții), ci de înțelegere și aplicare a limitelor autorității de lucru judecat.

Această critică, împreună cu cea vizând nesocotirea modalității în care instanța anterioară a dat dezlegare, la speță, dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 164/2014 și respectiv, art. 5 din Legea nr. 290/2003 referitoare la caracterul special al normelor în materia probațiunii și consecințele produse pe plan probator, sunt încadrabile în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., dar au caracter nefondat.

Contrar susținerii reclamanților, decizia anterioară, rezolvând problema întinderii dreptului de proprietate imobiliară, nu a dat îndrumarea de a se lua în considerare, în completarea a ceea ce a stabilit că a aparținut autorului reclamanților, F., declarații ale martorilor (pentru ca pe baza acestora, să se poată ajunge la concluzia unei alte întinderi a dreptului).

Dimpotrivă, instanța care a soluționat litigiul anterior a realizat ea această evaluare, atunci când a reținut că reclamanții „au făcut dovada proprietății bunurilor autorului, pentru care solicită despăgubiri, prin adeverințele de arhivă nr. J-1 și J-1/1 din 31.03.2016, eliberate de Consiliul local Ismail din Ucraina, care atestă că F., în calitate de cap de familie, deținea în perioada de referință, în satul Eschiopolos, o casă la nr. 102, precum și teren arabil în suprafață de 11 ha și 50 acri, adeverințe care reprezintă acte doveditoare și care sunt însoțite de declarațiile autentificate a doi martori ce confirmă din acest punct de vedere declarația autentică a moștenitorului C.”.

La fel, în privința interpretării și aplicării dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 164/2014 și respectiv, art. 5 din Legea nr. 290/2003, decizia recurată nu face o evaluare proprie, contrară celor stabilite prin decizia nr. 222/2019 a Curții de Apel Timișoara, referitoare la caracterul special al acestor norme în materia probațiunii, derogatorii de la dreptul comun, ci dimpotrivă, dă efect dezlegărilor jurisdicționale anterioare.

Astfel, acest regim probatoriu specific legilor reparatorii a fost avut în vedere de instanța de recurs, în judecata anterioară, care a cenzurat decizia de invalidare a ANRP, stabilind că dispozițiile legale menționate, care dau un anumit înțeles sintagmei de „act doveditor” permit concluzia dovedirii dreptului de proprietate cu privire la o casă de locuit și la terenul arabil în suprafață de 11 ha și 50 acri.

De aceea, pretinzând o altă interpretare și aplicare a normelor, pentru a se ajunge la concluzia unei alte întinderi a dreptului de proprietate, reclamanții sunt cei care tind în realitate la nesocotirea autorității de lucru judecat a hotărârii anterioare care pe de o parte, a făcut aplicarea normelor incidente, (nelimitându-se la a indica sediul materiei) și pe de altă parte a stabilit, tocmai în aplicarea acestor norme (care a presupus, așa cum au arătat recurenții, luarea în considerare și a declarațiilor de martori) în ce măsură s-a făcut dovada proprietății autorului.

– În ce privește critica formulată pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că, invocând lipsa de temei legal a deciziei atacate, recurenții reiau aspectele legate de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 164/2014 și ale art. 5 din Legea nr. 290/2003, arătând că instanța „nu poate adăuga la lege, reținând că declarațiile martorilor nu pot face dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care se solicită acordarea de despăgubiri, ci pot doar completa actele care atestă existența dreptului de despăgubiri, certificate cu declarații ale martorilor, autentificate”.

Separat de împrejurarea că nu există, în considerentele deciziei, un astfel de argument propriu al instanței, care să-i fi justificat soluția și care să fie supus, ca atare, cenzurii de legalitate, se constată că în realitate, decizia redă conținutul art. 4 din Legea nr. 164/2014 (potrivit căruia cererile se „analizează și se soluționează pe baza actelor care atestă existența dreptului la despăgubiri, certificate de autoritățile competente, acte care pot fi completate cu declarații ale martorilor, autentificate”).

Or, această dispoziție legală a fost valorificată în litigiul anterior, finalizat prin decizia nr. 222/2019 a Curții de Apel Timișoara și a justificat concluzia unei anumite întinderi a dreptului de proprietate imobiliară.

Așadar, pe de o parte, nu este vorba despre o completare a dispozițiilor legale, cum pretind recurenții, ci de o redare întocmai a normei în conținutul deciziei, iar pe de altă parte, evaluarea acesteia și consecințele aplicării în privința pretenției reclamanților s-au realizat în judecata anterioară, căreia hotărârea instanței de apel i-a recunoscut în mod corect efectul pozitiv al lucrului judecat.

– Celelalte susțineri ale recurenților, în legătură cu modalitatea în care instanța de recurs ar trebui să procedeze la evaluarea despăgubirilor, prin luarea în considerare a declarațiilor de martori, a declarației antecesorului acestora, ca moștenitor direct al autorului proprietar, a mențiunilor din Registrul Buletine de Înscriere – Biroul Populației pe anii 1942 – 1944 sau a extraselor emise de Consiliul local Ismail, Ucraina nu sunt susceptibile de încadrare în vreo critică de nelegalitate care să facă posibilă judecata în recurs.

Recurenții nesocotesc flagrant, prin modalitatea în care supun judecății astfel de aspecte, dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., referitoare la obiectul și scopul recursului, de a supune examinării instanței conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar nu evaluarea probelor și situațiile de fapt, ca în ipoteza unei instanțe devolutive de fond.

Pentru toate considerentele arătate, ambele recursuri au fost găsite nefondate, urmând să fie respinse în consecință.

Sursa informației: www.scj.ro.

Dovedirea dreptului la despăgubiri pentru recoltele neculese. Dezlegarea instanței anterioare asupra modalității de determinare a cuantumului despăgubirilor (NCPC, L. nr. 164/2014, L. nr. 290/2003) was last modified: ianuarie 26th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.