Donație. Aspectul nulității absolute a actului de donație. Recurs (NCC, NCPC)

20 sept. 2017
Vizualizari: 3916
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 853/2013

NCC: art. 111, art. 812, art. 813, art. 969; NCPC: art. 129, art. 304 pct. 6 și pct. 9, art. 312 (1); Legii nr. 21/1924: art. 10; Legea nr. 11/1944: art. 31 alin. (1) lit. b) c) și l)

Potrivit art. 304 pct. 6 C. proc. civ. modificarea/casarea unei hotărâri se poate cerere „dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut”.

Acest motiv de recurs cuprinde deci două ipoteze distincte: un caz de plus petita, când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut (acordarea, de pildă, a unei despăgubiri mai mari decât cea solicitată de reclamant) și un caz de extrapetita, când instanța s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut (de exemplu: instanța a acordat și daune interese într-o acțiune reală deși acestea nu au fost solicitate de reclamant).

Prezentarea ipotezelor normei legale enunțate, denotă finalitatea acestui caz de nelegalitate și anume respectarea principiului disponibilității procesuale, ce obligă instanța, în sistemul legislației noastre procesuale, să statueze în cadrul procesual determinat de părți, iar în privința obiectului litigiului să se pronunțe în limitele pretențiilor deduse în justiție. Orice altă statuare contravine dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. și face să atragă incidența motivului de recurs analizat.

Dar, așa cum s-a arătat mai sus, încălcarea principiului legal evocat, cu depășirea limitelor sesizării instanței se raportează, întotdeauna, la obiectul cererii deduse judecății, adică ceea ce se solicită de reclamant prin actul de învestire al instanței, adică plata unei sume de bani, revendicare a unui bun mobil sau imobil, constatarea inexistenței unui drept etc., iar nu, astfel cum se pretinde prin recurs, la limitele soluționării apelului. Împrejurarea că instanța de apel s-a pronunțat în mod greșit asupra fondului pricinii și nu, astfel cum s-a pretins prin apel, asupra imprescriptibilității acțiunii în revendicarea donației, nu poate fi subsumată motivului de recurs invocat ci, eventual, celui prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Al optulea motiv de recurs invocat de asemenea în recursul reclamanților, vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, urmărește desființarea hotărârii judecătorești atunci când judecătorii au nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute cu putere de lege între părțile contractate. Judecătorului nu-i este permis să treacă peste termenii conveniți de părți în contract, stabilind alte drepturi ori obligații, interpretând greșit acordul de voință al părților sau atribuindu-i un alt înțeles decât cel voit de părți ori denaturând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Or, în speță, atât prima instanță, cât și instanța de apel, au reținut caracterul acestuia, de contract de donație cu sarcini, constând în plata unei rente viagere. Împrejurarea că prin hotărârea atacată, instanța de apel analizează caracterele juridice ale unui astfel de contract și sancțiunea ce intervine în cazul neexecutării sarcinii, executarea prestației și nu rezoluțiunea pentru neexecutare, nu este de natură să atragă incidența motivului de recurs invocat, atâta vreme cât calificarea actului juridic s-a făcut cu respectarea termenilor contractului.

Se vădește însă ca fondată critica constând în nelegalitatea hotărârii atacate care a menținut sentința tribunalului sub aspectul respingerii cererii în constatare a nulității contractului de donație încheiat în anul 1948, pentru considerentele:

Conform art. 813 C. civ., toate donațiile se fac prin act autentic. Deci contractul de donație produce efecte juridice numai în situația în care consimțământul ambelor părți este manifestat în formă autentică. Nerespectarea acestei forme se sancționează cu nulitatea absolută a contractului, indiferent de persoana donatorului sau donatarului, persoană fizică sau juridică, de drept public sau privat.

Or, în speță, deși actul de donație contestat prezintă mențiunea că ar purta procesul-verbal de autentificare, nu cuprinde însă cerința pretinsă de norma legală evocată, ceea ce-l face nul absolut.

În acest sens se rețin și dispozițiile hotărârii judecătorești pronunțate în litigiul declanșat în baza Legii nr. 10/2001 și ale cărei constatări cu referire la aspectul evocat se impun și cauzei de față în baza efectului pozitiv al autorității de lucru judecat. În acel litigiu s-a reținut că „în ceea ce privește actul de donație încheiat în 1948 și care face obiectul Dosarului nr. 2980/1999, în care au fost pronunțate Sentința civilă nr. 488/2000 și Decizia nr. 192/2001 (s.n. cauza de față), nu s-a făcut dovada că ar fi fost încheiat în formă autentică pentru a deveni incidentă condiția constatării judecătorești a nulității donației. De altfel, dacă primul act de donație (s.n. cel încheiat în 1948) ar fi fost încheiat în formă autentică și, deci, ar fi operat transferul dreptului de proprietate, nu s-ar mai fi justificat necesitatea încheierii în anul următor a unui nou act de donație”.

Însă, o altă cauză de nulitate absolută a actului juridic atacat o constituie și încheierea sa cu nesocotirea dispozițiilor legale incidente la epoca întocmirii, perspectivă în raport cu care se vădesc, de asemenea, a fi fondate criticile de nelegalitate invocate de reclamanți.

Astfel, persoana juridică donatară, A.R.L.U.S., a fost constituită și deci supusă, necontestat, dispozițiilor Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice, privind asociațiile și fundațiile.

Potrivit art. 10 din acest act normativ „personale juridice nu pot primi liberalități decât dacă vor fi autorizate regal, pe baza unui jurnal al consiliului de miniștri”.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Pentru ca Legea nr. 11/1944, pentru controlul persoanelor juridice fără scop lucrativ și al administrațiunii bunurilor donate sau testate statului ori altor instituții de drept public, precum și instituțiilor de utilitate publică, să prevadă la art. 31 alin. (1) lit. c) că donațiunile și legatele făcute altor persoane juridice decât cele indicate sub lit. l) și b) (statului și provinciilor) se vor accepta prin „deciziunea organului cu drept de dispoziție”.

„Dacă donațiunile și legatele sunt cu sarcini sau condițiuni ori dacă s-au făcut reclamațiuni de către familie, acceptarea se va putea face de către persoanele juridice arătate sub lit. c), numai în urma autorizației prealabile a organului tutelar”.

Legea instituia deci pentru categoria de persoane juridice menționate o incapacitate specială de a primi, pretinzând ca orice donație să fie acceptată în anumite condiții (prin decret regal ori prin deciziunea organului cu drept de dispoziție sau, pentru cazul donației cu sarcini, cum este cazul în speță, cu autorizația prealabilă a organului tutelar).

Având în vedere dispozițiile art. 812 C. civ., potrivit căruia „dispozițiile în favoarea unui incapabil sunt nule (…)” dar și că incapacitatea instituită de lege pentru persoanele juridice, cum este cazul donatarei în speță, a fost dictată de interese de ordine publică, încheierea actului de donație cu nerespectarea cerințelor prescrise de norma evocată atrage sancțiunea nulității absolute a contractului astfel încheiat.

Or, astfel cum rezultă din actul juridic repudiat, actul a fost semnat în numele donatarei de vicepreședintele și secretarul general al acesteia, fără indicarea vreunui act/dispoziție prin care asociația să fi acceptat în prealabil, prin organele sale de dispoziție, liberalitatea făcută în favoarea sa de către autoarea reclamantelor. Nu este suficient și nu poate acoperi cerința pretinsă de lege, trimiterea la un presupus acord al Consiliului General al A.R.L.U.S. din 15 decembrie 1948, cuprinsă în adresa din 25 ianuarie 1964, în condițiile inexistenței acestuia (nu a fost depusă dovada la dosar iar sarcina acesteia aparținea, astfel cum corect susțin reclamanții, pârâtei, care s-a pretins beneficiara legală/proprietara bunului litigios), ori a menționării sale în chiar cuprinsul actului atacat, ceea ce, astfel cum s-a arătat, nu există în speță.

Ca urmare, constatând ca fondate criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pe aspectul nulității absolute a actului de donație atacat, în aceste limite, recursul reclamantelor va fi admis cu consecința modificării deciziei curții de apel și, urmare a admiterii apelului acelorași părți, în aceleași limite, schimbarea sentinței primei instanțe, în sensul admiterii acestui capăt de cerere.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței privind respingerea celorlalte capete de cerere, în raport de cele dispuse prin Sentința nr. 568 din 21 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția civilă, menținute prin Decizia nr. 677A din 29 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și, respectiv Decizia nr. 4741 din 22 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care, în procedura Legii nr. 10/2001 declanșată de aceleași reclamante, s-a dispus restituirea bunului litigios în natură.

Cât privește recursul declarat de intervenienta Uniunea Scriitorilor din România, declarat împotriva aceleiași decizii, se constată, în raport de pretențiile părții, astfel cum acestea s-au materializat în cererea părții, prin care a solicitat „să se constate că au adus îmbunătățiri la imobil (…) în valoare de circa 10 miliarde lei”, că legal, instanțele au procedat la respingerea acesteia.

Și aceasta întrucât dispozițiile art. 111 C. civ. instituie o interdicție legală de exercitare a oricărei cereri de constatare a existenței/inexistenței unui drept, stabilind regula subsidiarității exercițiului unui asemenea cereri celei în realizarea dreptului pretins. Prin urmare, ori de câte ori partea are la îndemână o acțiune în realizarea dreptului solicitat, în cauză, pe calea unei cereri în constatare, legea îi împiedică accesul la cererea menționată.

Întrucât, în speță, partea avea la îndemână calea unei acțiuni în realizare, respectiv de obligare a reclamanților la plata sumei menționate, dar și în raport de faptul că, în realitate, prin cererea dedusă judecății, partea solicită constatarea unui fapt iar nu a unui drept, cerere inadmisibilă, urmează a se constata ca legale dispozițiile celor două instanțe privind cererea ce a constituit obiectul analizei, pentru considerentele menționate, ce vin să substituie argumentele instanțelor cu referire la aceasta.

Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ. recursul declarat de reclamante urmează să fie admis și hotărârile instanțelor fondului modificate în limitele menționate în cuprinsul prezentei decizii, iar recursul declarat de intervenient să fie respins, ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Donație. Aspectul nulității absolute a actului de donație. Recurs (NCC, NCPC) was last modified: septembrie 20th, 2017 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.