Doliu în fotbal: ne-a părăsit „Minunea Blondă” a Craiovei

22 oct. 2018
Vizualizari: 670

Lumea fotbalului românesc este în doliu. Duminică dimineață, România afla că Ilie Balaci, unul dintre cei mai mari fotbaliști și antrenori români, a decedat.

„Fostul internațional a suferit un accident vascular cerebral duminică, în timp ce se afla acasă, în Craiova. Medicii de la Spitalul din Craiova au încercat să îl resusciteze, însă nu au mai putut face nimic pentru el, a informat Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean din Craiova. Ilie Balaci nu a mai ajuns la spital”, scrie Mediafax.

Balaci venise la Craiova pentru a urmări duminică seara meciul Craiovei cu FCSB.

„Meciul a început cu un moment de reculegere, timp în care jucătorii și arbitrii au avut tricouri speciale, pe care era imprimat chipului fostului mare jucător al Craiovei Maxima. În minutul 8 al meciului jucat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, arbitrul de centru a oprit partida, iar mii de trandafiri albi au fost aruncați în teren, în memoria lui Ilie Balaci, «Minunea Blondă» a Craiovei”, mai relatează Mediafax.

Dacă în Bănie s-a păstrat un moment de reculegere pentru marele fotbalist Ilie Balaci, la București aproximativ o mie de persoane au protestat duminică seara, în Piața Victoriei, scandând împotriva PSD și a Guvernului.

„Protestul a fost anunțat pe Facebook, după ce Guvernul a adoptat O.U.G. nr. 92/2018, care modifică legile justiției. […] De asemenea, s-au strâns semnături pentru inițiativa «Oameni noi în politică». La ora 21.00, manifestanții au intonat imnul de stat și au aprins lanternele telefoanelor mobile. Dispozitivul de jandarmi a fost mic și nu au fost garduri pentru împrejmuirea pieței”, relatează News.ro.

Ministrul justiției, Tudorel Toader, a oferit ieri, pe contul său de facebook, explicații în legătură cu aplicarea O.U.G. nr. 92/2018 de modificare a legilor justiției.

„Ministrul justiției, Tudorel Toader, precizează că ordonanța de urgență de modificare a legilor justiției este o lege civilă, nu penală și, prin urmare, «nu poate retroactiva». El precizează că cerința de vechime pentru PÎCCJ este incidentă procurorilor delegați, iar pentru viitor se va aplica tuturor celor care vor să lucreze în PÎCCJ. Toader a făcut duminică dimineață, pe pagina sa de Facebook, câteva «simple precizări referitoare la ordonanța de urgență pentru modificarea legilor justiției», el spunând că președintele cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască aceste lucruri. […] Ministrul justiției precizează că, în lipsa ordonanței de urgență, ar fi intrat în vigoare Legea nr. 242/2018, care ar fi creat dreptul magistraților de pensionare anticipată la 20 de ani de activitate, contrar recomandării Comisiei de la Veneția, contrar «îngrijorărilor prezidențiale», situație în care peste 2.000 de magistrați ar fi dobândit vocație la pensionarea anticipată, existând riscul real de creare a unui deficit de personal. […] Tudorel Toader mai precizează că, în același timp, ordonanța de urgență a uniformizat cerința de vechime în magistratură, pentru procurorii cu funcții de execuție din cadrul PÎCCJ, DNA și DIICOT, vechime care trebuie să fie de 10 ani, iar pentru funcțiile de conducere se prevede o vechime de 15 ani, spre deosebire de prevederile Legii nr. 242/2018, care stabileau o vechime de 18 ani pentru procurorii de la PÎCCJ”, relatează News.ro.

Ministrul justiției, Tudorel Toader, a mai menționat că, „în mod formal, ordonanța de urgență urmează să fie transmisă Comisiei de la Veneția, spre examinare și avizare, aviz care ar urma să fie adoptat la Plenara din decembrie 2018”, mai scrie News.ro.

De la Comisia de la Veneția vin vești îngrijorătoare pentru parlamentarii din PSD și ALDE: Comisia recomandă autorităților române să efectueze o reevaluare globală a amendamentelor ambelor coduri.

„«Comisia de la Veneția recomandă autorităților române să realizeze o reevaluare globală a amendamentelor din ambele coduri, printr-un proces de consultare cuprinzător și eficient, pentru a veni cu o propunere legislativă solidă și coerentă, care să beneficieze de un sprijin larg în cadrul societății românești și luând să țină seama pe deplin de standardele aplicabile și să urmeze orientările Curții Constituționale. La data de 12 octombrie, Curtea Constituțională a României a stabilit că peste 60 de articole din proiectul de lege de modificare a procedurii penale au fost neconstituționale și se preconizează că va examina constituționalitatea proiectelor de amendamente la Codul penal la sfârșitul acestei luni. De asemenea, Comisia a adoptat, cu unele amendamente, avizul preliminar emis în iulie, privind trei proiecte de legi care modifică legislația existentă privind statutul judecătorilor și procurorilor, organizarea judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii. Acest aviz critică faptul că aceste legi ar afecta negativ eficiența, calitatea și independența sistemului judiciar, cu consecințe negative asupra luptei împotriva corupției. Cele trei legi au fost deja promulgate și au intrat în vigoare», transmite Comisia într-un comunicat de presă”, scrie Cotidianul.

„În ce privește Codul penal, Comisia de la Veneția recomandă politicienilor români «să reanalizeze și să modifice prevederile privind delictele asociate corupției, în special mita (art. 290)». «Avizul evidențiază că proiectele de amendamente ar descuraja persoanele care oferă mită să coopereze cu autoritățile, ar influența relațiile comerciale și tranzacțiile de cumpărare (art. 291 și 292), delapidarea (art. 295) și abuzul în serviciu (art. 297)». Bucureștiul trebuie «să reanalizeze și să modifice unele prevederi care au impact mai general, precum cele privind statutul limitărilor (art. 154 și 155)», precizează Comisia”, mai arată Cotidianul.

Presa scrie astăzi că a fost stabilită componența noii Secții de investigare a infracțiunilor din justiție.

„Procurorul-șef al noii Secții este Florena Sterschi de la Parchetul General, ceilalți trei candidați pe această funcție fiind respinși. Pentru postul de procuror-șef au mai candidat și Ioan Viorel Cerbu de la DIICOT, Elena Iordache de la Parchetul General și Iuliana Magdalena Olteanu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6, care au fost respinși. Cea din urmă a fost, însă, admisă pentru postul de procuror pe funcție de execuție. Adina Florea, propusă de ministrul justiției pentru șefia DNA, a fost admisă de comisia CSM pentru postul de procuror pe funcție de execuție în cadrul Secției de investigare a infracțiunilor din justiție. Ceilalți candidați, respectiv Codruța Simina Chindea și Sorin Eugen Iașiovschi, au fost și ei admiși pe posturile de procuror pe funcție de execuție”, relatează News.ro.

Finalul Revistei aparține unui nou proiect de lege al deputatului PMP Petru Movilă, depus în Parlament, prin care se propune acordarea unui ajutor financiar pentru familiile monoparentale.

„«În condițiile în care, potrivit statisticilor ONG-urilor și inspectoratelor școlare, peste 250.000 de copii români cresc doar cu un părinte sau cu un bunic, proiectul ia în calcul o majorare a indemnizației pe care o primesc, la cerere, familiile monoparentale. Trebuie să aibă documentul prin care ei răspund de copii și în continuare trebuie să răspundă odată cu primirea acestui ajutor, pentru că sunt condiții. Copiii trebuie să meargă la școală, să nu aibă absențe, adică responsabilități absolut firești, în condițiile în care statul te ajută», susține inițiatorul proiectului, deputatul Petru Movilă”, citat de News.ro.

„Acum o familie formată dintr-un părinte și doi copii primește de la stat 214 lei. Dacă inițiativa legislativă are succes, suma ar putea echivala cu salariul minim pe economie. Beneficiari ar fi inclusiv bunicii sau acele rude care îi cresc pe copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate”, mai scrie News.ro.

Seară frumoasă! 

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale
Doliu în fotbal: ne-a părăsit „Minunea Blondă” a Craiovei was last modified: octombrie 22nd, 2018 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: