Documente șomaj tehnic
Ordinul ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului culturii nr. 741/2020 pentru aprobarea modelului documentelor prevăzute la art. XII alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările și completările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție socială (M. Of. nr. 269/31 martie 2020)
Intrare în vigoare: 31 martie 2020
Prin acest ordin se aprobă modelul cererii, declarației pe propria răspundere a angajatorului și a listei de beneficiari, pentru solicitarea indemnizației de șomaj tehnic, prevăzute la art. XII alin. (1) din OUG nr. 30/2020, așa cum a fost modificată prin OUG nr. 32/2020.
Ordinul ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului culturii nr. 740/2020 pentru aprobarea modelului documentelor prevăzute la art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările și completările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție socială (M. Of. nr. 269/31 martie 2020)
Intrare în vigoare: 31 martie 2020
Prin acest ordin se aprobă modelul cererii și declarației pe propria răspundere a profesioniștilor și angajaților din cooperație, pentru solicitarea indemnizației prevăzută la art. XV alin. (1) din OUG nr. 30/2020, așa cum a fost modificată prin OUG nr. 32/2020.
Ordinul ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului culturii nr. 742/493/2020 pentru aprobarea modelului documentelor prevăzute la art. XV alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările și completările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru stabilirea unor măsuri
suplimentare de protecție socială ( M. Of. nr. 269/31 martie 2020)
Intrare în vigoare: 31 martie 2020
Prin acest ordin se aprobă modelul cererii și declarației pe propria răspundere a persoanelor care obțin venituri din contracte activitate sportivă, suspendate din inițiativa structurii sportive, pentru solicitarea indemnizației prevăzută la art. XV alin. (2) din OUG nr. 30/2020, așa cum a fost modificată prin OUG nr. 32/2020.
Ordinul ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului culturii nr. 743/2.802/2020 pentru aprobarea modelului documentelor prevăzute la art. XV alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările și completările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru stabilirea unor măsuri
suplimentare de protecție socială (M. Of. nr. 269/31 martie 2020)
Intrare în vigoare: 31 martie 2020
Prin acest ordin se aprobă modelul cererii și declarației pe propria răspundere a persoanelor care obțin venituri exclusiv din contracte de drepturi de autor, pentru solicitarea indemnizației prevăzută la art. XV alin. (4) din OUG nr. 30/2020, așa cum a fost modificată prin OUG nr. 32/2020.
Procedura de obținere a indemnizației pentru șomaj tehnic (salariați)
1. Documente necesare. În vederea acordării sumelor prevăzute în OUG 30/2020, așa cum a fost modificată prin OUG nr. 32/2020 se depun următoarele documente (completate si transmise de angajator):
a) Cererea pentru acordarea șomajului tehnic;
b) Declarația pe propria răspundere;
c) Lista persoanelor cărora li s-a suspendat contractul individual de muncă, din inițiativa angajatorului, potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii
Modelele acestor documente pot fi descărcate și de pe website-ul ANOFM (link: https://www.anofm.ro/index.html?agentie=&categ=6&subcateg=1 ).
Codurile ISCED, care trebuie completate pentru persoanele aflate în șomaj tehnic și care beneficiază de indemnizație, sunt următoarele:
• ISCED 0 – Educația timpurie
• ISCED 1 – Învățământ primar (n.n. 4 clase)
• ISCED 2 – Învățământ gimnazial (n.n. 8 clase)
• ISCED 3 – Învățământ liceal (n.n. liceu absolvit cu sau fara bacalaureat)
• ISCED 4 – Învățământ postliceal/Învățământ superior (n.n. scoala postliceala)
• ISCED 5 – Învățământ superior de scurtă durată (n.n. studii superioare de scurta durata)
• ISCED 6 – Licență sau nivel echivalent (n.n. studii superioare cu licenta)
• ISCED 7 – Master sau nivel echivalent (n.n. studii superioare + diploma de master)
• ISCED 8 – Doctorat sau nivel echivalent
2. Semnarea documentelor. Documentele se semnează (cu semnătură electronica sau semnătură olografă) de către reprezentantul legal al angajatorului. Pentru clarificări au fost puse la dispoziție numere de telefon pentru fiecare județ/sector.
Link: https://www.anofm.ro/upload2/ANOFM/11735/Call_Center_-_AJOFM_si_AMOFM_Bucuresti.pdf
3. Transmiterea documentelor. Depunerea cererilor se face începând de astăzi (01.04.2020), conform comunicatului emis de Ministerul muncii, astfel: „[…], angajatorii vor transmite online Agențiilor Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM), fiecare în județul în care are sediul social, documentele necesare pentru obținerea fondurilor de la stat în vederea acoperirii salariilor/veniturilor angajaților lor care se află în șomaj tehnic. Fiecare AJOFM are o adresă de email dedicată pentru preluarea documentelor: numelejudet@anofm.gov.ro (ex: braila@anofm.gov.ro)”.
Link: http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/comunicare/comunicate-de-presa/5854-ajofm-și-cele-pentru plăți-șiinspecție-socială-procesează,-din-1-aprilie,-solicitările-pentru-obținerea-șomajului-tehnic.
4. Plata indemnizațiilor. Plata fondurilor necesare către angajatori se va face în termen de maxim 15 zile, iar plata angajatorilor către salariații aflați în șomaj tehnic se va efectua în 3 zile de la data primirii sumelor de către angajator.
Angajatul în șomaj tehnic va primi 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut (5.429 lei/lună în anul 2020). Pentru indemnizația acordată în perioada de șomaj tehnic se vor calcula și reține, conform prevederilor Codului fiscal impozit pe venit și contribuțiile sociale obligatorii (CAS, CASS și contribuția asiguratorie – CAM).
Observații
1. Aceste fonduri pot fi solicitate pentru angajații cu contracte individuale de muncă înregistrate în REVISAL și care au fost suspendate conform Codului Muncii – Legea nr. 53/2003, în baza art. 52 lit. c), după data de 16 martie 2020 și până la încetarea stării de urgență provocată de COVID 19.
2. Angajatorul poate suplimenta indemnizația acordată de stat, dacă are resurse financiare, până la nivelul de 75% din salariul de baza, corespunzător locului de muncă ocupat, conform art. 53 alin. (1) din Legea 53/2003 – Codul muncii.