[UPDATE: Alocuțiune susținută de către președintele României în cadrul ședinței de bilanț al activității DNA] DNA. Prezentarea raportului anual de activitate pe anul 2017

2 mart. 2018
970 views
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Update 2 martie 2018: Alocuțiunea președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută în cadrul ședinței de prezentare a Raportului de activitate al Direcției Naționale Anticorupție pe anul 2017

Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul oficial (www.presidency.ro), în data de 28 februarie 2018, Președinția României a dat publicității un material video aferent alocuțiunii susținute de către președintele României, domnul Klaus Iohannis, în cadrul ședinței de prezentare a Raportului de activitate al Direcției Naționale Anticorupție pe anul 2017.

Pentru mai multe detalii, redăm în continuare respectivul material video, astfel cum a fost publicat pe site-ul oficial al Președinției României:

Sursa informației


Update 1 martie 2018: Discursul procurorului general al PÎCCJ la prezentarea Raportului de activitate al DNA

Potrivit unui comunicat din data de 28 februarie 2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dat publicității discursul procurorului general susținut în cadrul prezentării Raportului de activitate al DNA.

Pentru mai multe detalii, redăm în continuare respectivul discurs, astfel cum a fost publicat de către PÎCCJ:

 

Discursul domnului Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la prezentarea Raportului de activitate al Direcției Naționale Anticorupție

28 februarie 2018

Corupția continuă să fie un fenomen mai actual ca niciodată.

Pentru a-l combate, la 9 decembrie 2003, la Merida, Mexic, a fost semnată Convenția Națiunilor Unite împotriva Corupției, o convenție exigentă care prevedea înființarea de agenții naționale anticorupție și un mecanism internațional de monitorizare care să evite captura statelor de către grupările de interese infracționale.

Înainte de a semna această convenție la 9 decembrie 2003, România, conștientă de necesitatea protejării valorilor statului de drept, și-a înființat, prin O.U.G. nr. 43/2002, după un model european, prima agenție națională anticorupție, ca structură autonomă în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înființată ca o unitate specializată, competentă pentru anchetarea cauzelor cu o gravitate medie, dar mai ales a corupției la vîrf, Direcția Națională Anticorupție a investigat, până în prezent eficient, mii de cazuri de corupție care o situează, într-un raport al Comisiei Europene din 2016, între primele instituții anticorupție din Uniunea Europeană recomandate pentru schimb de bune practici din Uniunea Europeană.

Analizând volumul de activitate desfășurat de direcție în anul 2017, observăm că au fost înregistrate 11234 dosare de soluționat, în raport cu 12353 dosare de soluționat în anul 2016, în condițiile unei scheme incomplet ocupate cu procurori (91,79% față de 90,77% în 2016). Scăderea cu 9,06% a dosarelor de soluționat se încadrează în trendul general al activității instituției.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Ministerul Public urmează un curs de reducere și normalizare a volumului de activitate, ca efect al rolului preventiv al aplicării constante a legii penale, a impactului mediatic al cauzelor complexe din perioada precedentă. Astfel, la nivelul Ministerului Public numărul cauzelor de soluționat a fost în 2017 de 1.752.067 față de 1.776.215 în anul 2016 (- 1,4%).

Examinând numărul cauzelor soluționate, observăm că în 2017 au fost soluționate 3893 dosare, față de 3341 cauze soluționate în 2016, respectiv procurorii Direcției Naționale Anticorupție au muncit cu 16,5% mai mult, comparativ cu perioada de referință. Aceasta în condițiile în care, la nivelul Ministerului Public au fost soluționate 533.040 cauze față de 569.673 în anul 2016 (-6,4%). În același an, au fost emise 381 rechizitorii privind 997 inculpați, nivelul fiind aproximativ asemănător cu anul 2016, când au fost emise 403 rechizitorii (ponderea rechizitoriilor în dosare soluționate fiind de 9,78%, față de 8,60% în ansamblul activității Ministerului Public).

Examinând calitatea inculpaților, observăm că majoritatea covârșitoare a acestora au calitatea de demnitari (miniștri, senatori, deputați), înalți funcționari publici, primari de municipii și orașe. Alți 6 inculpați au calitatea de magistrați: 3 judecători și 3 procurori, dar și 14 avocați, 3 notari, 69 polițiști. Nici o categorie profesională nu este mai presus de lege.

De remarcat aplicarea instituției acordului pentru recunoașterea vinovăției, introdusă de Noul Cod de procedură penală ca un standard european, în cazurile a 93 inculpați, respectiv 9,32% din inculpați și-au recunoscut vinovăția. Este o expresie a efortului de modernizare în activitatea Ministerului Public de evoluție spre o justiție restaurativă, orientată prioritar spre recuperarea prejudiciului și obținerea cooperării făptuitorului pentru realizarea rolului educativ al procesului penal

Analizând eficiența activității procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, observăm că la sfârșitul anului 2017, stocul dosarelor rămase nesoluționate a scăzut cu 19%, de la 7473 dosare rămase la sfârșitul anului 2016, la 6018 cauze.

Măsurile asiguratorii luate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în vederea recuperării produselor infracționale sunt în valoare de 924,7 milioane lei, echivalentul a 202,4 milioane euro. Tot în 2017, au rămas definitive 174 hotărâri judecătorești cu privire la care instanțele s-au pronunțat în sensul confiscării și recuperării produselor infracționale în sumă de 729,33 milioane lei, echivalentul a 159,65 milioane euro. Urmare hotărârilor judecătorești definitive din 2017, în dosarele Direcției Naționale Anticorupție, statul a recuperat efectiv suma de 556.164 euro și mai are de recuperat 120,26 milioane euro. Este expresia aceleiași orientări spre justiția restaurativă, ca tendință a modernizării activității Ministerului Public.

În contextul promovării justiției restaurative, al Anului Centenar al Marii Uniri, precum și al Anului internațional al patrimoniului cultural declarat de Comisia Europeană, menționăm soluționarea, în 2017, a unui dosar în care a fost recuperată pentru patrimoniul cultural național, Constituția de la TroesmisLex municipii Troesmensium, datată la 70 D.C., interpretată de experți ca reprezentând fundament al ordinii de drept și al actualei Constituții a României.

Ponderea achitărilor din totalul trimiterilor în judecată a fost de 12,2%, conform indicatorului statistic stabilit de Consiliul Superior al Magistraturii.

Din 997 inculpați trimiși în judecată în anul 2017, au fost achitați 122 inculpați (29 dintre aceștia achitați ca urmare a dezincriminării faptelor, urmare emiterii deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016, 1 inculpat achitat în baza art. 18^1 Cod penal 1969, iar 92 inculpați achitați pe alte temeiuri). Este de remarcat, în context, și practica judiciară determinată de intrarea în vigoare a noilor coduri, care este în curs de stabilizare.

Soluția restituirii definitive a cauzei la procuror a fost dispusă în 4 dosare, similar anului 2016, când s-au înregistrat tot 4 dosare restituite.

Toate soluțiile de achitare și restituire definitive vor fi analizate pentru a stabili dacă acestea sunt, sau nu, imputabile procurorilor. O prioritate a Ministerului Public o reprezintă urmărirea modului de respectare a drepturilor fundamentale pentru toate persoanele implicate, în orice calitate, în procedurile penale, sens în care este în curs de derulare un important proiect de formare profesională a procurorilor.

În anul 2017 s-au depus eforturi susținute pentru soluționarea cauzelor în termene rezonabile. Astfel, numărul cauzelor soluționate după împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, de către Direcția Națională Anticorupție, a fost de 44 în anul 2017 față de 42 în anul 2016.

Soluționarea unor cauze după împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale se datorează, între altele, și numărului mare al cauzelor complexe înregistrate pe rolul Direcției Naționale Anticorupție, care presupun administrarea unui număr important de probe în vederea adoptării soluției legale.

În Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu din 15 noiembrie 2017 se reține faptul că „sistemul judiciar din România a trecut printr-un proces de reformă profundă și că și-a demonstrat în mod repetat profesionalismul, independența și responsabilizarea”.

În Raportul Comisiei către Parlamentul European din ianuarie 2017 se reține faptul că „menținerea eforturilor instituțiilor judiciare care combat corupția la nivel înalt rămâne cel mai important semnal de consolidare a luptei anticorupție. Direcția Națională Anticorupție a constituit, de asemenea, un exemplu destul de bun în ceea ce privește raportarea, ceea ce arată un nivel înalt de deschidere și voință de analiză. În particular, caracterul recurent al unor cazuri de corupție similare sugerează deficiențe în procesul de învățare din experiență și de eliminare a lacunelor în cadrul insituțiilor publice. Atacurile puternice îndreptate împotriva magistraților și a sistemului judiciar de către mass-media și polițicieni rămân o amenințare serioasă pentru ireversibilitatea luptei anticorupție ”.

Inculpați aflați în proceduri judiciare au invocat încălcarea dispozițiilor legale, în special privind dreptul la apărare în cursul efectuării unor acte de urmărire penală, aspectele reflectate în media, fiind înregistrate și în curs de verificare pe rolul Inspecției Judiciare, al Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii și al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Același raport reține că, „datorită faptului că în cursul existenței sale, a dat dovadă în mod constant de imparțialitate, Direcția Națională Anticorupție continuă să se bucure de un sprijin foarte puternic din partea opiniei publice ”.

Este de remarcat, de asemenea, activitatea eficientă de cooperare judiciară internațională și relații internaționale a Direcției Naționale Anticorupție, în mod special cu referire la activitatea procurorilor ca experți în Rețeaua Europeană a Activităților Anticorupție OCDE/ACN (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – Rețeaua Anticorupție) și GRECO (Grupul Statelor împotriva Corupției, organism de specialitate al Consiliului Europei).

Concluzionând, într-un an cu mari provocări pentru instituțiile justiției, Direcția Națională Anticorupție a continuat o activitate eficientă de combatere a corupției, care se bucură de susținerea opiniei publice. Putem astfel să ne păstrăm încrederea într-o justiție demnă, într-o ordine de drept apărată la standarde europene, cu instituții judiciare nediscreditate și o egalitate veritabilă în fața legii.

Sursa informației


Update 28 februarie 2018: Sinteza Raportului de activitate pe anul 2017

Potrivit unui comunicat din data de 28 februarie 2018, Direcția Națională Anticorupție a dat publicității sinteza Raportului de activitate aferent anului 2017.

Astfel, în cadrul acestei sinteze este menționat faptul că raportul Direcției Naționale Anticorupție se bazează pe date statistice care arată că s-au menținut standardele de eficiență și exigență, atât la urmărire penală, cât și în activitatea desfășurată de procurori în fața instanțelor de judecată.

Totodată, investigațiile desfășurate pe parcursul anului 2017 au vizat cauze complexe privind fapte grave de corupție prevăzute de Codul penal sau de Legea nr. 78/2000, dar și alte infracțiuni grave, considerate a fi în strânsă legătură cu corupția ca fenomen complex, așa cum se prevede expres art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002 care statuează asupra competenței Direcției Naționale Anticorupție.

De asemenea, potrivit competenței prevăzute de reglementările legislative menționate, procurorii DNA au inițiat, respectiv finalizat investigații comise de demnitari ori persoane cu funcții de conducere în administrația publică centrală și locală.

În anul 2017, a crescut numărul cauzelor soluționate și al soluțiilor dispuse pe fondul cauzei, în timp ce volumul mare și complexitatea cauzelor în lucru au influențat durata cercetărilor și numărul cauzelor finalizate cu trimitere în judecată.

La prezentarea Raportului de activitate al DNA au participat: președintele României, Klaus Iohannis, reprezentanții principalelor instituții judiciare din România – președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Iulia Tarcea, vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Codruț Olaru, procurorul general al României, Augustin Lazăr, precum și reprezentanți ai ambasadelor, ai societății civile și ai mass-media. Discursul procurorului-șef al DNA, cu ocazia prezentării Bilanțului anual de activitate pentru anul 2017, poate fi consultat aici.

Pentru mai multe detalii, redăm în continuare titlurile principalelor concluzii care au reieșit din respectivul raport, astfel cum au fost publicate de către DNA:

1. „Creșterea continuă a volumului de activitate”;

2. „Creșterea numărului de acorduri de recunoaștere a vinovăției”;

3. „Creșterea eficienței în investigarea fraudelor cu fonduri europene”;

4. „Soluționarea prin rechizitoriu a unor cauze importante care au vizat corupția la nivel înalt”;

5. „Pronunțarea unor soluții de condamnare în dosarele de mare corupție”.

Sursa informației


DNA. Prezentarea raportului anual de activitate pe anul 2017

Potrivit unui comunicat din data de 26 februarie 2018, Direcția Națională Anticorupție aduce la cunoștința publică faptul că miercuri, în data de 28 februarie 2018, ora 11.00, la Sala de Marmură a Cercului Militar Național din București (str. Constantin Mile), va avea loc prezentarea Raportului anual de activitate al Direcției Naționale Anticorupție pe anul 2017.

În acest context, reprezentanții mass-media care vor participa la eveniment sunt invitați să își confirme prezența până marți, 27 februarie 2018, ora 16.00. Respectiva confirmare se va trimite la adresa de e-mail: presa@pna.ro sau prin fax, la nr.: 021/313.01.15.

Vezi și DIICOT. Reuniunea anuală pentru prezentarea Raportului de activitate pe anul 2017

Totodată, accesul jurnaliștilor în sala de conferință va fi permis numai pe baza legitimației de jurnalist și a buletinului de identitate, începând cu orele 9.30.

Accesul în sala de conferință va fi condiționat de confirmarea prezenței în condițiile mai sus-menționate. De asemenea, accesul în clădire al reprezentanților mass media nu va mai fi permis după orele 10.50, în nicio împrejurare.

Sursa informației

[UPDATE: Alocuțiune susținută de către președintele României în cadrul ședinței de bilanț al activității DNA] DNA. Prezentarea raportului anual de activitate pe anul 2017 was last modified: martie 2nd, 2018 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: