DNA. Declanșarea procedurii de numire în funcții de conducere de procuror-șef serviciu/birou (termen-limită: 20 noiembrie 2018)

12 nov. 2018
Vizualizari: 651

Potrivit unui anunț, Direcția Națională Anticorupție a dat publicității detalii privind declanșarea procedurii de numire în funcții de conducere de procuror-șef serviciu/birou din cadrul DNA, la nivel central și teritorial.

Astfel, conform dispozițiilor art. 55 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, numirea în funcțiile de procuror-șef serviciu și procuror-șef birou în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de către Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Direcția Națională Anticorupție declanșează procedura în vederea ocupării următoarelor posturi vacante de procuror-șef serviciu/birou:

Structura centrală:

– procuror-șef al Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze de corupție din cadrul Secției de combatere a corupției;

– procuror-șef al Serviciul de combatere a corupției la nivel înalt din cadrul Secției de combatere a corupției;

– procuror-șef al Serviciului de reprezentare la alte instanțe din cadrul Secției judiciare penale;

– procuror-șef al Biroului de reprezentare la alte instanțe din cadrul Serviciului de reprezentare la alte instanțe al Secției judiciare penale;

– procuror-șef al Serviciului de registratură, grefă, arhivă și relații cu publicul.

Structura teritorială:

– procuror-șef al Serviciului Teritorial Iași.

Astfel, procurorii care doresc să-și depună candidatura, se pot înscrie până la data de 20 noiembrie 2018, ora 16.00, la cabinetul procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Procedura de numire a procurorilor în funcțiile de conducere prevăzute la art. 55 din Legea nr. 303/2004, este reglementată prin Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 329 din 12 aprilie 2006, modificată prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 727/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 313 din 12 mai 2009 și Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 355/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 3 iunie 2011.

Cererea va fi însoțită de un curriculum vitae, declarațiile prevăzute de art. 49 alin. (11) rap. la art. 48 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, un proiect privind exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere pentru care candidează, 10 lucrări întocmite de candidat în compartimentele în care și-a desfășurat activitatea și orice alte înscrisuri considerate relevante, potrivit prevederilor art. 21 din regulament.

După consultarea colectivului de procurori, cu respectarea confidențialității opțiunilor și a avizului consultativ al Colegiului de conducere, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție înaintează propunerea de numire în funcțiile de conducere vacante, Consiliului Superior al Magistraturii.

Pentru procedura de numire a procurorilor în alte funcții de conducere decât cele care se ocupă prin concurs, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 161/07.07.2011, a adoptat punctajul orientativ de evaluare pentru numirea procurorilor în alte funcții de conducere decât cele care se ocupă prin concurs, în conformitate cu dispozițiile art. 55 din Legea nr. 303/2004 și Hotărârea nr. 235/12.07.2011 prin care a fost stabilită tematica și bibliografia unitară privind numirea procurorilor în alte funcții de conducere decât cele care se ocupă prin concurs.

Prin Hotărârea nr. 8/16.01.2012 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii au fost modificate Hotărârile nr. 161/07.07.2011 și nr. 235/12.07.2011 ale Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul eliminării din tematică a domeniilor Management și Comunicare și, implicit, a eliminării din bibliografie a lucrărilor de management și comunicare.

În conformitate cu prevederile art. 21 rap. la art. 19 alin. (2)-(6) din Regulament, candidații vor susține un interviu în fața Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru procurori, prin care s-au adoptat punctajul orientativ de evaluare, tematica și bibliografia privind numirea procurorilor în alte funcții de conducere decât cele care se ocupă prin concurs, pot fi consultate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii.

Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon: 021/312.14.97 int. – 2125, 2658, 2660 și 2662.

Sursa informației

DNA. Declanșarea procedurii de numire în funcții de conducere de procuror-șef serviciu/birou (termen-limită: 20 noiembrie 2018) was last modified: noiembrie 7th, 2018 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: