Divorț. Noțiunea de „ultima locuință comună”. Relațiile de familie. Instanța competentă (NCPC)

20 feb. 2018
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 6072
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 2379/2016

NCPC: art. 915; Regulamentul de aplicare a legii notarilor publici și a activității notariale: art. 268

Soțul pârât a ales în ultimii șapte ani să coabiteze cu reclamanta la domiciliul acesteia din comuna Sălcioara, sat Ghinești, jud. Dâmbovița, iar prin întâmpinare, nu a invocat excepția de necompetență teritorială, iar în lipsa vreunei critici, confirmă că ultimul domiciliul conjugal al acestor soți a fost cel arătat de reclamantă prin cererea principală.

Forumul Național de Drept Bancar, ediția a II-a

Prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 915 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora competența teritorială de soluționare a cauzei aparține judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competența, Înalta Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, în considerarea celor ce succed:

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă desfacerea căsătoriei intervenită între reclamanta A. și pârâtul B. și revenirea reclamantei la numele deținut anterior căsătoriei.

Așa cum, în mod corect au identificat cele două instanțe aflate în conflict, sediul materiei se regăsește în dispozițiile art. 915 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Potrivit acestuia, competența teritorială de soluționare a cererii de divorț aparține judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunui dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

Reiese deci că, în materie de divorț, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

Ceea ce a determinat însă ivirea prezentului conflict de competență a fost determinat de interpretarea diferită pe care instanțele au dat-o noțiunii de ultima locuință comună a soților, cuprinsă în conținutul dispozițiilor legale mai sus enunțate.

În ceea ce privește competența teritorială în materia divorțului, noile dispoziții procedurale conțin o normă mult mai flexibilă decât C. proc. civ. de la 1865, întrucât criteriul de determinare nu mai este domiciliul comun, ci cea din urmă locuință comună a soților.

Astfel, se reține că, potrivit noilor reglementări procesual civile, noțiunea de locuință trebuie înțeleasă ca element de identificare a persoanei fizice, interesând așadar, nu atât locuința statornică și principală, cât adresa unde persoana locuiește efectiv.

C. proc. civ. nu stabilește ce anume se înțelege prin ultima locuință comună. O explicație a aceste noțiuni se regăsește însă în Procedura divorțului pe cale notarială reglementată de dispozițiile art. 268 din Regulamentul de aplicare a legii notarilor publici și a activității notariale, aprobat prin Ordinul nr. 2333/C/2013. Potrivit acestui text legal, prin ultima locuință comună se înțelege ultima locuință în care au conviețuit soții. Dovada ultimei locuințe se face după caz, cu actele de identitate ale soților, din care rezultă domiciliul comun, sau reședința comună a acestora, ori, dacă nu se poate face dovada în acest fel, prin declarația autentică pe proprie răspundere a fiecăruia dintre soți,-din care să rezulte care a fost ultima locuință comună a acestora.

Prin urmare, locuință comună reprezintă adresa la care soții au locuit, efectiv, împreună.

În cauza de față, potrivit susținerilor reclamantei din fața Judecătoriei Răcari, consemnate în încheierea din 29.06.2016, soții au locuit împreună timp de 2-3 luni la domiciliul pârâtului din Sibiu, unde nu au mai revenit niciodată. Ulterior, reclamanta s-a stabilit la domiciliul său din Dâmbovița, unde era vizitată de 2-3 ori pe an de soțul acesteia. Se constată așadar, că locul în care cei doi conviețuiau, în calitate de soț și soție, chiar și pentru câteva zile pe an, este domiciliul reclamantei din localitatea Ghinești, jud. Dâmbovița.

Monitor Dosare

Noțiunea de locuință comună a soților din cuprinsul dispozițiilor art. 915 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. trebuie înțeleasă ca stare de fapt, ceea ce conduce la concluzia că vizitele pe care pârâtul le făcea reclamantei de 2-3 ori pe an, la domiciliul acesteia din Dâmbovița, echivalează cu faptul că cei doi soți au ales să conviețuiască la domiciliul reclamantei din județul Dâmbovița. Exigențele noțiunii de locuință comună din cuprinsul dispozițiilor art. 915 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. nu impun ca cei doi soți să locuiască împreună o perioadă de timp neîntreruptă. Frecvența și periodicitatea vizitelor, care s-au derulat timp de 14 ani, din 2002 când a fost încheiată căsătoria și până la data sesizării instanței, 24.03.2016, sunt suficiente pentru a contura o stare de fapt din care reiese că soții au înțeles să își consume relațiile de familie la domiciliul reclamantei.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor legale redate, Judecătoria Răcari este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată având ca obiect desfacerea căsătoriei prin divorț, formulată de A., în contradictoriu eu pârâtul B.

Sursa informației: www.scj.ro.

Divorț. Noțiunea de „ultima locuință comună”. Relațiile de familie. Instanța competentă (NCPC) was last modified: februarie 18th, 2018 by Redacția ProLege

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.