Divorț. Conflict negativ de competență. Excepția necompetenței teritoriale. Declinarea competenței de soluționare a cauzei (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1641/2017

NCPC: art. 133, art. 135, art. 517, art. 915 

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, în speța de față, Înalta Curte reține că Judecătoria Baia Mare și Judecătoria sectorului 5 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a prezentei cauze, având ca obiect „divorț”.

Norma de competență incidentă raportului juridic litigios a fost apreciată de către ambele judecătorii ca fiind cea prevăzută de art. 915 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost aceasta interpretată prin decizia nr. 20/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prezentul conflict negativ de competență a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanțe cu privire la împrejurarea dacă în speță rezultă explicit acordul părților cu privire la instanța ce urmează să soluționeze cererea de divorț, astfel cum acest acord a fost interpretat prin decizia pronunțată de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii.

Judecătoria Baia Mare a făcut aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ. teza finală, considerând că în cauză nu există un acord explicit al părților cu privire la alegerea instanței competente, în timp ce Judecătoria sectorului 5 București a reținut existența unui astfel de acord și a dat eficiență primei teze a textului legal anterior menționat.

Înalta Curte constată că, așa cum au reținut ambele instanțe în conflict, petenții nu mai aveau domiciliul sau reședința în România la data introducerii acțiunii de divorț (aspect ce rezultă din cererea de chemare în judecată).

Potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei sectorului 5 al municipiului București.

Dispozițiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ. au fost interpretate prin decizia nr. 20/2016, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în M. Of. nr. 1049/27.12.2016, și obligatorie pentru instanțe în temeiul art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, prin decizia nr. 20/2016, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că este necesar ca acordul părților prevăzut de textul art. 915 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la alegerea instanței care urmează a soluționa acțiunea de divorț, să fie expres exprimat.

Se constată că obiectul pricinii asupra căreia poartă conflictul negativ de competență este „divorț”, petenții înțelegând să sesizeze Judecătoria Baia Mare print-o cerere comună.

Înalta Curte apreciază că din modalitatea în care s-a realizat sesizarea instanței, respectiv printr-o cerere de chemare în judecată formulată în comun de către ambii petenți și adresată Judecătoriei Baia Mare, rezultă că aceștia și-au exprimat expres acordul cu privire la instanța care urmează să soluționeze cererea de divorț.

În plus, se reține că, în cuprinsul procurii depuse la Judecătoria Baia Mare, ambele părți au precizat că îl împuternicesc pe apărătorul ales să le reprezinte cu puteri depline „în fața instanțelor de judecată (Judecătoria Baia Mare) atât în fața primei instanțe cât și în fața instanțelor de apel având ca obiect desfacerea căsătoriei încheiată la data de 31 mai 2003 de Primăria Municipiului Baia Mare prin acordul părților (…)”.

Prin urmare, în cauză este întrunit acordul părților la care se referă dispozițiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acestea au fost interpretate prin decizia nr. 20/2016, pronunțată de instanța supremă în recurs în interesul legii, motiv pentru care, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare, instanță la care petenții au convenit să introducă cererea de divorț.

Sursa informației