Discursul domnului Vergil Chițac în cadrul Congresului Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR)

30 sept. 2022
Vizualizari: 355

Dle Președinte, distinși invitați, onorat auditoriu, n-am știut că sunteți așa mulți și nici nu știu dacă e bine sau rău, însă vă mulțumesc foarte mult pentru invitația pe care mi-ați adresat-o de participare la Congresul dumneavoastră al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România. Vă zic un călduros „Bun venit la malul mării!” Suntem acum într-un context plin de incertitudini, în care ne-am adaptat cu insolvența cu reorganizarea, cu falimentul. Salutăm și noi noul cadru de restructurare, implementat prin Legea 216 din anul acesta, care sperăm să vină în sprijinul întregului mediu de business și al autorităților, fiind un răspuns prompt la necesitatea României de a se alinia cu cerințele Uniunii Europene.

Având în vedere caracterul complex și multidisciplinar al procedurilor de insolvență, se resimte din ce în ce mai acut, mai accentuat, necesitatea colaborării instituționale dintre mediul de afaceri, pe de o parte, participanții la procedură, autoritățile publice, inclusiv cele locale, mediul politic și diferitele profesii liberale în vederea identificării celor mai bune soluții pentru rezolvarea problemelor comune pe care le avem.

Vă asigur că la Constanța veți găsi întotdeauna ușa deschisă din partea autorității locale în vederea salvării unei companii oneste, a realizării restructurării și, bineînțeles, ne interesează ca aceste companii să se reintegreze în mediul de business în circuitul economic.

Eu vă mulțumesc pentru atenție și vă doresc succes în desfășurarea lucrărilor Congresului, vă doresc tuturor succese profesionale, dar le-aș extinde, și personale și familiale, și să aveți sănătate și puțin noroc, că și cei de pe Titanic erau sănătoși, dar n-am avut noroc. Toate cele bune.


* Discurs susținut în cadrul Congresului Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR), organizat în data de 8 septembrie 2022, la Club Ego, Mamaia.

Discursul domnului Vergil Chițac în cadrul Congresului Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR) was last modified: octombrie 6th, 2022 by Vergil Chițac

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice