Discursul Domnului Senator ROBERT-MARIUS CAZANCIUC, Vicepreședinte al Senatului României, cu ocazia primirii distincției „Sarmiza Bilcescu” – Gala aniversară a Baroului Ilfov – Ediția a IV-a
Bună seara, dragi prieteni! Îmi permit să spun foarte apăsat. Mulțumesc Baroului Ilfov, dnei decan Rodica Cherciu, dlui decan Niculae Lovin pentru această idee de a-mi acorda mie un premiu, s-au gândit că aș fi vrednic de acest premiu. Mă onorează acest lucru, mulțumesc foarte mult, vă rămân îndatorat pentru această idee, de a fi avocat. Nu am renunțat niciodată la ideea de a fi avocat și nu știu dacă voi face parte sau nu vreodată dintr-o formă de organizare a profesiei de avocat, dar mi-a plăcut întotdeauna această idee. M-a surprins în mod plăcut acest lucru, acordat în calitate de senator, și nu de fost ministru al justiției, pentru că în această calitate, de membru al Parlamentului, am inițiat mai mult de 10 legi, care să consolideze profesia de avocat, împreună, de cele mai multe ori, cu dl avocat Fenechiu, care astăzi lipsește motivat, dar i-am transmis acest lucru.
Nu m-am gândit că o să primesc un premiu când am inițiat acest lucru, ci m-am gândit cumva, fără vorbe mari, că este o formă de a împlini un destin, pe calea dreptului, care a pornit de la o poveste a unui avocat, în 1987, tânăr fiind, am citit o carte despre o nedreptate făcută unui avocat, despre o arestare pe un dosar falsificat. Așa a început aventura mea în drept, de la povestea unui avocat arestat pe nedrept. Și am zis că eu nu vreau să trăiesc în această lume, eu vreau să fiu parte a unui mecanism care să împiedice aceste lucruri, care să-i lase pe oameni să se îndrăgostească, să iubească, să-și vadă de viețile lor și cineva, undeva, să aibă grijă, de departe, ca viața să-și urmeze cursul firesc. Am zis că pot fi acolo, în acel loc, în care să supraveghez ca viața să aibă cursul firesc. Am fost ultima generație care a primit repartiții, inițial ca judecător, am dat examen și la vacanță, așa că am ales, până la urmă, calea de a fi procuror și am fost repartizat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, care, la vremea respectivă, își avea sediul în Palatul de Justiție.
Am stat în Palat până a intrat în reparație, după care am început să facem naveta, mai întâi cu un autobuz care scotea fum de puneam masca de gaze, împreună cu judecătorii și procurorii în același autobuz, n-avea nimeni niciun fel de frică să fie împreună, în acea perioadă, 1996-1998. După care, am luat și eu o Dacia 1310 din Germania cu 100 de mărci și, împreună cu trei colegi procurori, ne-am pus benzină și mergeam cu mașina de la București la Buftea, unde era noul sediu al Parchetului.
Premiul spuneam că m-a bucurat cumva, îmi arată că nu sunt pe drumul greșit. Am avut acum o săptămână sau două, două săptămâni, invitată în plenul Senatului, toată Academia de Teatru și Film, adică studenți, pentru că m-a rugat dl rector să le vorbesc despre politică și despre importanța votului. Pare că sunt puțin debusolați cu votul studenții de la teatru și, mai mult decât atât, spune dl rector, aproape două treimi din rolurile pe care le joacă din viața de actor au legătură, într-un fel sau altul, cu politica. Atunci sunt foarte dornici și am zis „Vreți să vin eu la facultate să vorbim sau vreți să veniți voi la Senat?”. Toată lumea a ales să vină la Senat. Încercând să-i conving să facă politică activă, nu doar reactivă… ce satisfacție ai tu ca politician? E foarte complicat cu recunoștința la români, este mai simplu în sala de teatru pentru că recunoștința o ai sau nu imediat prin forma de aplauze. Eu am o formă de recunoștință pentru care mă bat patru ani de zile, care vine sau nu… și atunci îți împlinești destinul, ai destinul de a face ceva, vrei să dai din timpul, din viața ta și altora, mergi pe drumul ăsta, dar ca să ai energie să mergi mai departe trebuie ca cineva, din când în când, să pună mâna pe umărul tău și să spună „Este ok ce faci tu, mergi pe drumul ăsta, nu este un drum greșit”. Asta mi s-a părut mie că a fost acest premiu din partea Baroului Ilfov, că nu merg pe drumul greșit și pentru asta vă sunt recunoscător.
O să încercăm să mergem împreună pe acest drum, să facem lucruri de care să fim mândri, cum spunea dl președinte. Am avut întotdeauna… anul acesta fac 30 de ani de carieră politică, în toate cele trei puteri ale statului. Am fost magistrat, am fost ministru, am fost inițiator, întotdeauna avocații au fost la dreapta mea și mă uit la câțiva din sală. Mi-a plăcut să am avocați în dosarele penale, pentru că totdeauna eram viu, îmi puneau mintea la contribuție, eram într-o bătălie cumva fair.Am apelat la avocați întotdeauna când eram într-un impas de gândire, ca să mă ajute să ies din propriul meu proiect. În calitate de ministru, am avut doi oameni apropiați, unul, dl av. Liviu Stancu, ca secretar de stat, și celălalt, Dan Vlădescu, amândoi în sală astăzi, aici, mulțumesc foarte mult, ca și consilier onorific al ministrului, în relația cu profesia de avocat. Nu mai spun de ultima parte a carierei până atunci, cea de senator, în care am făcut o echipă foarte bună cu avocații în Comisia juridică și am inițiat, mai ales cu Daniel, am creat o coaliție mare în Parlamentul României înainte de a fi asumată politic, adică noi, PSD, PNL, fără falsă modestie, puteam să trecem aproape orice lege, dacă ne puneam mintea. Prima lege de care a amintit dl Lovin, legată de expropriere, era pentru a permite exproprierea în așa fel încât Baroul să poată fi prezent în cartierul de justiție. A fost o bătălie foarte interesantă în Comisia Juridică și în Senat să-i convingem pe oameni că avocații nu sunt de partea rea a baricadei și sunt parte a acestui proces în care împreună căutăm dreptatea. Ne-a ieșit până la urmă, să spunem, de 10 ori.
Cum spuneam, nu am plecat cu gândul de a primi acest premiu, ci de a împlini un destin, nu știu unde o să mă ducă destinul mai departe, am tot felul de idei în cap, dar, indiferent ce voi face în perioada următoare, întotdeauna voi căuta prietenia, sprijinul prietenilor mei avocați. Și, dacă îmi permiteți, aș vrea să dedic acest premiu unui avocat care nu mai este printre noi, Mugur Filipescu, un foarte bun prieten, fiind crescut cu Mugur în Palatul Justiției, eu ca tânăr procuror, el ca tânăr avocat, împărțindu-ne sendvișul, într-un birou pe care îl avea în Rahova, undeva, cu oficii pe care le drămuia cu foarte mare atenție, ca să își poată plăti partea de contribuție la birou, cu o cameră foarte mică, cum spuneam, într-o casă din Rahova, plină de cărți, mergeam la Mugur cu foarte mare plăcere și totul era în jurul nostru. Noi am plecat în profesia asta cu foarte mare pasiune, eu pe de o parte, el pe de o parte, și toți cei de aici cred, cumva, au plecat pe această cale a dreptului din pasiune. Mugur m-a ajutat să înțeleg profesia de avocat foarte bine, am fost parte uneori a emoțiilor și a frustrărilor pe care le avea Mugur ca avocat, atunci când nu avea câștig de cauză, atunci când pierdea, așa că sper, acolo unde este Mugur, să ne vadă, să se bucure că suntem împreună în această mare familie a avocaturii, în care de astăzi mi-ați permis să fiu și eu prezent. Promit că nu fac un Barou paralel.
V-am adus și eu, celor care sunteți în sală, două mici cadouri. A amintit deja dl Briciu de acest proiect, Constituția pentru copii, la care am lucrat și cu foarte mulți avocați aproape 8 ani de zile și am încercat să subliniez rolul profesiei de avocat și în această carte, gândindu-mă că poate fi un instrument foarte bun pentru educație juridică în școli. Baroul Ilfov are această implicare în „Fii avocat în școala ta!”, mi-a făcut plăcere să particip la acest proiect și o să merg în continuare cu foarte mare plăcere.
Și a doua carte, Codex Constituțional, în ultima parte a mandatului de ministru al justiției, am avut un coleg care a tradus în limba română toate constituțiile Uniunii Europene. Venea într-un moment în care erau dezbateri despre revizuirea Constituției, eșuată, din păcate, pentru că ea a fost folosită ca instrument politic, nu ca o nevoie reală, dar am vrut să punem pe masa decidenților la vremea respectivă toate constituțiile Uniunii Europene, ca să încerci să găsești puncte de sprijin pentru diverse idei, 1000 de exemplare distribuite gratuit. La scurt timp după apariția primei ediții, am văzut o efervescență la nivel european de revizuiri de Constituție, drepturile fundamentale erau puse în discuție, tehnologia puneapresiune pe drepturile fundamentale și, atunci, țările au căutat soluții chiar la nivel de Constituție. Am spus „ok, trebuie să facem o nouă ediție”, au trecut 10 ani de la prima ediție și am retipărit-o, am actualizat-o la Chișinău. De ce? Să ajutăm frații de peste Prut în acest parcurs european. Ea a apărut recent la Chișinău, distribuită, la fel, tuturor autorităților, și sper să le fie utilă.
Îi spuneam dlui Briciu și cred că v-am spus și la diverse întâlniri anterioare și mulțumesc că a amintit chestiunea legată de INM, pentru că eu cred foarte mult, alaltăieri a fost Ziua Cărții și am folosit într-o postare o întrebare a cuiva, „De ce citim? Ca să fim liberi”.
Eu cred că le dăm libertatea tinerilor magistrați, dacă reușim să-i ținem șase luni de zile în profesia de avocat, acest ciclu de pregătire, și îi facem mai puțini vulnerabili și la a fi captivi de către unii sau alții, și la a înțelege mai bine locul și rolul lor. Dar, mai e un lucru la care voi lucra, dacă voi avea această posibilitate, la eventuala revizuire a Constituției sau, de ce nu, la o nouă Constituție, pentru că, după un ciclu de cinci dezbateri universitare, dl ministru Stoica a zis că o să revizuiască din timp, dar să rămână așa cum este. De ce? De teama că în dezbaterile parlamentare o să vină tot felul de oameni care vor avea puterea să influențeze lucrurile, dar nu neapărat în bine. Și poate România ar trebui să aibă o nouă Constituție pentru că cea actuală este puternic impregnată de momentul ’89-’90. Cei care au scris Constituția din ’90-’91 pur și simplu sunt captivi propriei lor educații. Cred că în momentul de față am putea să scriem o constituție eliberată de orice fel de constrângeri. În acea constituție, eu cred că putem consolida profesia de avocat în continuare, făcând un singur lucru, introducând avocații în CSM, eu cred că președintele Uniunii Barourilor ar trebui să fie membru de drept al CSM. Dacă astăzi în CSM ar fi fost prezent un avocat acolo, eu cred că altfel ar fi stat lucrurile, n-am fi asistat doar la o bătălie pentru drepturi în momentul de față în cadrul CSM-ului, ci am fi vrut să punem CSM-ul acolo unde îi este locul constituțional, garantul independenței justiției în mod real, nu doar formal. Așa că următoarea bătălie, dincolo de cele curente, cred că va trebui să fie și să aducem profesia de avocat în interiorul CSM-ului, în așa fel încât, prin pregătirea inițială în cadrul INM-ului, terminând cu prezența în CSM, permanent magistratul să fie împreună cu avocatul în această încercare de a găsi fiecare adevărul convenabil până la urmă, pentru că, mai devreme sau mai târziu, adevărul econvenabil.
Îmi aduc aminte, ca tânăr procuror, întotdeauna am avut cooperarea celor pe care-i anchetam atunci când nu forțam nota, atunci când nu puneam în spate lucruri pe care nu le-au făcut, indiferent de cât a fost de complicat dosarul, atât timp cât eu știam ce probe am, eram foarte sigur de parcursul meu și aveam cooperarea lui. În momentul în care încercai să forțezi nota, lucrurile se schimbă, dacă suntem fair nii cu alții, putem să găsim această cale comună, fără niciun fel de eforturi mari. Din păcate, copiii mei nu au vrut să urmeze o carieră juridică, fiica mea este la Matematică, fiul meu vrea să meargă la Arhitectură, s-ar putea ca pe fiica mea să o conving la un moment dat să meargă și la Drept.
Eu cred că profesia de avocat poate să fie una care să inspire foarte, foarte mulți tineri, te întâlnești cu avocatul pe stradă, îl recunoști și scoți pălăria, „Chapeau, maestre”, nu pentru că a făcut giumbușlucuri, ci pentru că se află cineva în vârful piramidei sociale, unde și eu, aș vrea să-mi duc copiii. Și mă bucură că sunt colegi aici în sală, copii cu o facultate de drept, chiar dacă astăzi sunt cu gândul la a pleca peste mări și țări.
Mulțumesc încă o dată foarte mult. Sunt extrem de mândru și de onorat, sper să fac ceva pentru această profesie onorifică, să mă organizez cumva să aduc cât mai mulți mușterii, în așa fel încât și acești avocați onorifici să fie avocații profesiei de avocat, cu gândul că împreună o scoatem noi la capăt. Mulțumesc foarte mult.