Discursul domnului Ovidiu Predescu în cadrul Zilei Justiției 2021

12 iul. 2021
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 172
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

 

Vă mulțumesc frumos! Permiteți-mi să vă spun și eu bună ziua! Bine ați venit în casa dvs., cei care sunteți juriști, pentru că este casa dvs., Uniunea Juriștilor din România, și invitaților din afara profesiei de jurist, care ne-au încântat cu aprecierilor dumnealor și cu discursurile pe care le-au susținut în fața noastră.

Demult, un medic spunea, dacă bine îmi aduc aminte, Wassermann se numea: „Dreptatea, această inimă vie a lumii”. Mai încoace, în zilele noastre, celebrul Petre Țuțea grăia: „Mai multe adevăruri, niciun adevăr”, în ceea ce privește dreptatea, că s-a invocat că justiția face dreptatea. Eu, într-o carte a mea, prin 2011, deci acum un deceniu, scriam, și dl Profesor Dulcan își aduce aminte, că mi-a făcut onoarea să scrie prefața, că există două tipuri de legi în lumea aceasta a noastră, legile divine, simple, predictibile, dar mai greu de cunoscut omului simplu, și legile omenești, complicate, alambicate, care dau naștere la interpretări de toate felurile.

Pentru omul lipsit de cultură juridică, cum bine s-a spus aici, acel om așteaptă de la justiție, de la magistratul de scaun, dreptate! Nu. Justiția nu pronunță ceea ce noi numim dreptate. Dreptatea este undeva acolo, după legile divine, care nu se pot aplica la noi, din păcate. Pronunță un adevăr judiciar. Așa da. Un adevăr judiciar. Deci, pentru că, dacă e să merg în domeniul dreptului privat, justiția pronunță un adevăr judiciar, într-o cauză sau alta. Dar nu veți găsi ca o parte să fie mulțumită de soluția respectivă, partea care pierde consideră că nu i s-a făcut dreptate. Dar justiția a pronunțat, în funcție de probele respective, un adevăr judiciar.

Închei această paranteză și aș vrea să vă vorbesc astăzi, pentru că acest eveniment este sub egida conferințelor noastre, așa cum am spus în editorialul meu din nr. 1 al Revistei „Dreptul” pe anul acesta, sub egida Dreptul la 150 de ani. Dar aș mai face o precizare, două, de altfel. Palatul de Justiție, primul număr, a apărut în anul 1916. A fost multă vreme singura revistă de cultură juridică din România modernă, a 3-a în ordine cronologică după Dreptul și Curierul judiciar. După instaurarea regimului comunist, a dispărut. Este meritul regretatului Profesor Victor Dan Zlătescu, soția Domniei Sale este în sală și o salut cu respect, doamna Irina Zlătescu, și al regretatului nostru Președinte și fost Ministru al Justiției, Gavril Iosif Chiuzbaian. S-a ocupat, cu o dăruire și un har extraordinar, de această revistă. A apărut ediția nouă, cu opinii tranșante, ferme. Numai dacă mă gândesc la serialul dedicat cazului Roșia Montana. Gavril Iosif Chiuzbaian s-a bătut până la ultima lui suflare, dacă pot să spun așa. Știu că era bolnav, într-o ultimă fază a diabetului, și continua să scrie. Eu am fost vicepreședintele dumnealui și sunt mândru de aceasta. Dumnealui m-a adus la Revista Dreptul în 2006, când era într-o situație foarte grea, și uite că, de la Revista Dreptul, am reușit să creăm și publicații de drept și fără sprijinul statului. Niciun fel de sprijin, deși Uniunea Juriștilor este de utilitate publică, continuăm să respirăm, cum se spune, uneori chiar făcând respirație gură la gură.

Eu aș vrea să vă vorbesc, și dacă orele sunt înaintate, afară ne așteaptă o parte a II-a foarte interesantă, fiecare este liber să facă ce vrea. Eu mi-am notat aici câteva idei inspirate din intervențiile, de-a lungul celor 150 de ani, ale unor mari personalități, personalități fondatoare ale Revistei Dreptul, Ziarul Dreptul, cum se numea el la 16 decembrie 1871, dar și ale unor personalități care au dezvoltat în timp revista, unele chiar din afara sistemului juridic românesc.

Mi-am intitulat tema mea Contribuția Revistei Dreptul la dezvoltarea doctrinei, jurisprudenței, a științei dreptului și a culturii juridice românești. Noi vom scoate un supliment al Revistei Dreptul la sfârșitul anului și un număr aniversar, așa cum, pe vremuri, făcea Mircea E. Manolescu, un celebru avocat. În perioada 1942-1944, a scos numere aniversare. Nu știu de ce în perioada 1939-1940, probabil perioada premergătoare celui de Al Doilea Război Mondial, revista nu a mai apărut și, cu toate că am făcut cercetări în arhivă, nu am date concrete și deci nu pot să spun de ce nu a apărut în acea perioadă. El a preluat-o, și, pe bani proprii, a scos niște numere aniversare în perioada 1942-1944, foarte bine pregătite, unde au semnat condeieri de elită ai vremurilor respective. În 1945, numărul aniversar era pregătit, dar cenzura începea să se instaleze și a spus: NU, trecem mai departe, sunt alte vremuri, s-a schimbat orânduirea, se va numi Justiția Nouă.

Justiția Nouă, în studiul meu de peste o sută și ceva de pagini, care va apărea în suplimentul Revistei Dreptul, a jucat un rol destul de important și, acolo semnând mari juriști, nu trebuie să privim neapărat din perspectivă negativistă treaba aceasta. Vezi, Doamne, a venit regimul comunist și totul a fost rău. Nu. Trebuie să privim cu obiectivitatea cu care suntem datori, cei care facem sau pretindem că facem cercetare științifică.

Eu mi-am notat câteva idei principale și aș vrea, ca să nu vă răpesc foarte mult din timp, să le expun aici, pe scurt, de aceea mi le-am și notat.

La sfârșitul anului 1871, practic în toamna anului 1871, un grup de juriști, în frunte cu celebrii Constantin Bosianu, care a fost unul dintre cei mai mari juriști ai domnitorului Cuza, a făcut parte din al doilea-lea ad-hoc, și Constantin Heraclide, înconjurați de un grup de tineri turiști, au creat Societatea Juridică, prima societate juridică din România. Scopul lor însă declarat, și o să vedeți în citatele pe care le voi da în continuare, a fost acela de a elabora, pe bani proprii, dar și prin creație juridică proprie, un oficios al acestei societăți juridice, pe care l-au denumit Ziarul Dreptul. Era un ziar de drept și economie politică. La acea vreme, dreptul cu economia politică mergeau braț la braț, cum spune. Așa a apărut primul număr al revistei. A văzut lumina tiparului la 16 decembrie 1871.

Societatea juridică reprezenta toate profesiile juridice, și fondatorii ei au stabilit drept scop fundamental pentru această societate dezvoltarea cunoștințelor juridice și economice în România, precum și publicarea unei reviste de specialitate. Obiectivele principale ale Ziarului Dreptul au fost creionate de Grigore C. Păucescu. Eu vorbesc, în studiul meu, foarte mult despre el, că și merită. A fost tânăr procuror la Casație la numai 26 de ani, dintr-o familie înstărită, pe bani proprii, el a fost fondatorul revistei, primul redactor general, apoi director al revistei. Pentru mine, atunci când am devenit directorul publicațiilor Dreptul, cum să spun, scaunul acela din biroul directorului Revistei Dreptul și apoi, din 2010, al publicațiilor Dreptul, mi s-a părut copleșitor, efectiv, pentru că aveam o foarte mare responsabilitate, și rezultă din ceea ce vă voi spune în continuare.

În primul număr din 16 decembrie și pe coperta IV a revistelor Dreptul, de la numărul 1 până la numărul 12, apare acest punct de vedere al lui Păucescu. După ce subliniază faptul că apariția revistei a răspuns unei necesități reale în sfera juridică… erau la 21 de ani, adoptarea Codurilor lui Cuza, civil, penal, cu procedurile respective, și, în 1866, după cum bine știți, adoptarea Constituției României.

Cu referite la obiectivele dreptului spunea următoarele: „Ziarul Dreptul, în prezența unei legislații ce nu este încă bine cunoscută, își propune a lămuri și vulgariza principiile cele mai mari de drept și principiile cele mai necesare în economie politică, așa de strâns legate de cele dintâi. El va discuta, de asemenea, din punctul de vedere al intereselor și al trebuințelor noastre naționale, lacunele ce prezintă legislația noastră, precum și diferitele proiecte ce se vor propune corpurilor legiuitoare. Dar, mai ales, dreptul se va aplica a da la lumină tezaurelor de muncă și de cunoștință, ce magistrații cei buni depun în sentințele lor și care, până acum, au rămas ascunse în arhivele tribunalelor. Este necesare a se remarca faptul că, încă din primii ani de existență, revista a făcut diligențe constante pentru adaptarea la actualitatea juridică internă și internațională (…)”, ceea ce noi încercăm să facem încă de dinainte de intrarea noastră în Uniunea Europeană și chiar de dinainte de intrarea în Consiliul Europei, „(…) la imperativele și ideile noi ale epocii, toate acestea fiind concretizare prin introducerea de rubrici noi adecvate acestor cerințe. În același timp, subliniem că, între anii 1871 și 1940, așa cum arăta și valorosul avocat Mircea E. Manolescu, Revista Dreptul a creat o mișcare științifică juridică importantă în România, răspândind cunoștințele juridice, comentând marile coduri adoptate pe vremea lui Cuza, publicând și comentând hotărârile judecătorești pronunțate în temeiul acestor coduri, paginile revistei au găzduit interesante dezbateri în contradictoriu, polemici care au contribuit la dezvoltarea gândirii juridice. În paginile publicației a existat un interes limpede pentru stabilirea, fixarea unei terminologii juridice adecvate în concordanță cu spiritul limbii române”. Să nu uităm că ne aflam la doar 21 de ani de la trecerea de la caracterele chirilice la cele latine. După cum bine știți, și Simion Barnuțiu, în lucrările lui, precizează treaba aceasta, un exces de introducere a cuvintelor latine, și aici s-a încercat păstrarea unui echilibru în ceea ce privește limbajul juridic. Deci, atenție, contribuția dreptului la crearea și formarea, dezvoltarea limbii române, care, încă de la începuturile sale, s-a dovedit a fi o limbă vie, o limbă de actualitate.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Nu mai vorbesc că Academia Română, numită, la 1800, de domnul Academician, domnul vicepreședinte, 1866, Societatea Literară Română, apoi, la 1867, Societatea Academică Română, 12 ani mai târziu, sub domnitorul Carol I, nu era încă rege, devine Institutul Academic, Academia Română.

„A avut un rol deschizător de drumuri, de promovarea unor instituții juridice noi, ca, de exemplu, ordonanța președințială, necunoscută anterior în procedura civilă românească, sau a unor organisme juridice, precum Consiliul Legislativ (…)”, bineînțeles în timp, în perioada interbelică. Totodată, în intervalul sus-amintit, revista a avut aproape 700 de colaboratori. Printre cei care au publicat cele mai multe studii și articole se află Alexandru Degre, Grigore C. Păucescu, Dimitrie Alexandresco, Dimitrie C. Popescu, Dimitrie C. Maxim, Vasile Bazil, Constantin G. Dissescu și mulți, mulți alții. Tot așa, primele noastre cărți de drept moderne, au apărut în strânsă legătură cu această publicație. Cu referire la acest din urmă aspect, Constantin Hamangiu releva: „Strălucitul tratat asupra obligațiunilor, opera fondatorului acestei reviste, neuitatul Grigore Păucescu (…)”, și eu menționez primul Tratat de Obligațiuni din istoria României moderne, „(…) a văzut pentru prima dată lumina în coloanele Dreptului. Maestrul Dissescu aici și-a publicat cele mai frumoase și documentate studii și articole de drept”.

Este o onoare pentru noi, maestrul Dissescu, ca să-l citez pe Hamangiu, a fost mai bine de 31 de ani, până la moartea sa din august 1932, directorul acestei publicații, el a modernizat publicația Dreptul. La vremea respectivă era considerat și un mare savant, Dissescu, și îl considerăm în continuare, noi cei care ne ocupăm de domeniul acesta foarte important numit drept.

„Profesorul Dimitrie Alexandresco, neobositul și inepuizabilul nostru jurist consult”, spunea Hamangiu, și comentator al Codului civil, aci și-a publicat numeroasele și importantele sale articole și adnotațiuni juridice. „Cele 4 volume ale lui Degre”, îi spunea el, „marele nostru învățat, consilier al Înaltei Curți de Casație, tot în această revistă și-a văzut pentru prima dată lumina”. Tot în Dreptul și-au scris numeroasele lor studii de comentare a Codului penal, valorosul Profesor Tanoviceanu și distinsul procuror al Curții de Casație, Ștefan Stătescu.

Referindu-se la rolul lui Constantin Dissescu, pentru că nu pot să-l omit, indiferent ce-aș vrea eu să fac. În viața revistei, în studiul Evocare Lămurire, publicat în fruntea primului număr din ultima serie a revistei, 1942-1944, Mircea I. Manolescu remarca: „În timpul celor aproape 32 de ani cât i-a fost conducător Dissescu, la Revista Dreptul se făurește știința și se îndrumează jurisprudența. Aici este marea școală de juriști și de scrieri juridice. Toate marile probleme ale vieții juridice românești s-au dezbătut în Revista Dreptul. Toate numele consacrate sau care treptat se consacră, unele prin revistă se perindă generații după generații, de la Revista Dreptul, sub direcția lui Dissescu. În intervenția sa de la banchetul Cinquantenaire-ului, banchet care a avut loc la Hotel Bulevard, în Sala de Marmură, în 1921, la care a participat și prim-ministrul de atunci, Tache Ionescu, Constantin Hamangiu, care, în octombrie 1921, înființa Pandectele Române în calitatea lui de vechi colaborator al revistei Dreptul, și vreau să vă spun, între Dissescu și Constantin Hamangiu a existat o foarte bună relație de colaborare. Când Hamangiu a înființat Revista Pandectele Române, Dissescu și-a oferit toate diligențele posibile și i-a dat colaboratori ai Revistei Dreptul pentru a pune pe linia cea dreaptă Pandectele Române la începuturile lor.

„Revista Dreptul se confundă cu înseși începuturile științei. Serviciul imens ce i-a adus fixării jurisprudenței și orientării dreptului nostru constituiesc cel mai frumos și mai bine omagiu ce i se aduce. Revista Dreptul a fost, timp de 50 de ani, reprezentantul necontestat al jurisprudenței și științei noastre juridice.”

Și, cel mai cunoscut, pe plan internațional, jurist român, care, timp de 10 ani, a fost Președintele Asociației de Drept Penal, până la moartea sa, în 1956, Vespasian Pella, vorbind în numele Facultății de Drept din Iași, printre altele, releva, cu ocazia acestui banchet: „Dreptul a apărut după câțiva ani de introducere a unei legislațiuni comune ambelor Principate. Coloanele sale au fost deschise începuturilor noastre de doctrină și jurisprudență, așa încât, astăzi, când sărbătorim 50 de ani de la apariția sa, sărbătorim în același timp și 50 de ani de când începe să se formeze o doctrină și jurisprudență românească, a căror viață se confundă cu viața Dreptului. Prin autoritatea și prestigiul pe care îl dă un trecut atât de strălucit, Dreptul este azi chemat a arăta directivele sănătoase ce trebuiesc date mișcării noastre juridice și a spune cuvântul în toate chestiunile legate de anevoioasa și delicata problemă a unificării legislative. În perioada 1967-1990, publicația a avut denumirea Revista Română de Drept.”

Mulți din generația mea și una-două generații după generația mea am învățat după Revista Română de Drept, și-i datorăm foarte mult. Țin minte, eram tânăr procuror stagiar în 1981, m-a chemat procurorul-șef al județului: „Vezi că nu-ți încasezi indemnizația (…)”, noi primeam indemnizații, și acum tot indemnizații sunt „(…) pe 22 ianuarie dacă nu plătești contravaloarea întregului abonament la Revista Română de Drept, pe tot anul.”

Revista Română de Drept, Irina își aduce aminte cel mai bine, că făcea parte din Colegiul de Redacție, avea vreo 18.000 de abonați, la vremea respectivă, un număr uriaș. Din păcate, acum scoatem un tiraj de 500-600 de exemplare pe hârtie, restul în format online, iar revista în limba engleză, creată în 2010 și care merge bine în continuare, este oferită gratuit în format online întregii lumi. Nu e o problemă, pentru că dorim să ne facem cunoscuți, și bine am procedat când am luat această hotărâre, pentru că tot mai mulți colaboratori vin de la universități, facultăți de drept din străinătate, atât din vecinătăți, cum ar fi Universitatea din Poznań, dar și din Statele Unite, Canada ș.a.m.d.

N-o să mai vorbesc de rubricile care erau atunci.

„Din anul 1990 și până în prezent, în paginile sale, Dreptul promovează doctrina juridică diversă, precum și practica judecătorească rezumată și comentată.” Cei care cunoașteți revista, tot așa, nu am să intru în amănunte.

Cu ocazia aniversării a 130 de ani, de la Paris este primul număr al revistei, președintele de atunci al Uniunii Juriștilor din România, vorbeam despre Domnia Sa, Gavril Iosif Chiuzbaian, scria în articolul intitulat Rigoare și creativitate, publicat în Suplimentul Revistei Dreptul la 130 de ani, următoarele fraze edificatoare: „Pentru ceea ce-a însemnat Dreptul, pentru cultura, știința dreptului, jurisprudența și viața juridică românească în ansamblul ei, dar mai ales pentru misiunea sa viitoare. După renașterea ei, spunea Gavril Iosif Chiuzbaian, în ianuarie 1990, Revista Dreptul și-a cucerit o identitate inconfundabilă, reflectând atât direcțiile moderne ale științelor juridice din România, cât și noile tendințe ale dreptului pe plan mondial, stimulând creativitatea juriștilor din toate compartimentele societăților românești, Dreptul și-a propus, cu sprijinul lor, și de cele mai multe ori a reușit să contribuie la accelerarea procesului de edificare a noului sistem de drept, a instituțiilor statului de drept. Revista și-a deschis cu generozitate paginile atât pentru comentarii asupra noilor acte normative adoptate, cât și pentru propuneri de lege ferenda, a stimulat dezbaterea unor probleme ale dreptului comparat, ce permite dezvoltarea consecventă a legăturilor dintre dreptul românesc și dreptul din alte țări și, nu în ultimul rând, cu dreptul comunitar, a cărui bună cunoaștere este indispensabilă procesului de integrare europeană”, și tot așa continuă și cu alte fraze importante.

În sfârșit, ca o concluzie generală pentru aria de preocupări teoretico-practice care vizează fenomenul juridic, experiența proiectului societății juridice și a componentei sale principale, Revista Dreptul este una esențială. Indiferent de contextul politic, economic și social în care au activat și de denumirile avute de-a lungul celor 150 de ani de existență, acestea au fost adevărate constante ale solidarității și competenței profesionale, reperul unic al creației și culturii juridice românești. În prezent, sau mai ales acum, într-o lume pulverizată politic, și vă rog să mă credeți, că nu exagerez, uniformizată economic și hiperconectată digital… Și aș vrea să mai spun ceva, este o părere pur personală, într-o lume care se îndreaptă cu pași grăbiți spre un capitalism globalizat, dar fundamentat pe o ideologie neomarxistă, îmi scapă toate detaliile acestea, Uniunea Juriștilor din România rămâne o necesitate a păstrării spiritului de breaslă și de promovare a intereselor comune ale profesiilor juridice, iar Revista Dreptul își merită pe deplin locul în patrimoniul cultural național, prin promovarea fermă a excelenței în domeniul publicisticii juridice din România.

Aș vrea să o audă și autoritățile. Cele de ieri n-au auzit-o, cele de alaltăieri nici atât. Din păcate, nici cele prezente, cu excepția domnului Ministru, colaborator al revistei, un om de carte. Domnul prof. univ. Mircea Ursuța, căruia îi mulțumesc că a acceptat invitația, reprezentând astăzi Ministerul Justiției. Toate acestea în cadrul unui mult așteptat posibil proiect de țară. Noi nu avem un proiect de țară, de aceea îi spun posibil proiect de țară, prin cultură, cu o solidă componentă cultură juridică, foarte bine se spune aici de lipsa de cultură, de cultivare sub aspect juridic a populației. Că noi suntem o populație. Ar fi bine să mai fim un popor, suntem o populație, din păcate. Și am săpat la treaba asta mulți ani. Acum, dacă spui că ești patriot, nu ce fac patriotarzii de la televizor, în niciun caz nu sunt de acord cu ei. Dar dacă spui că ești patriot, nu dai bine, ceea ce nu este normal.

De tăinuire și afirmare a României într-o lume globalizată, superconectată, dominată de înaltele tehnologii, pe cale de a-și pierde însăși umanitatea sa în absența unor reglementări de natură a o apăra. Vorbim de inteligența artificială, de tehnologii digitale, de calculatoare cuantice, dar nu avem o reglementare, și domnii magistrați, domnii avocați cunosc foarte bine treaba aceasta. Ce face politicul în sensul acesta? O să ajungem să reglementeze societatea omenească inteligența artificială? Vai de noi dacă ajungem la treaba asta. Se împlinesc unele povestiri SF din anii anteriori, și nu aș dori să fie așa ceva. Prin continuarea și cultivarea tradițiilor și valorificarea creației românești, inclusiv a celei juridice.

Cam așa ar trebui să facem. Nu știu dacă avem și puterea de a o face. Pentru că asta se face în baza unei solidarități și acțiuni puternice din partea tuturor profesiilor și tuturor activităților umane. Inclusiv politicul trebuie să-și spună un cuvânt aici, să producă acel proiect național de care avem foarte mare nevoie.

Eu va mulțumesc frumos. Vă invit la banchetul Revistei Dreptul! Să fim sănătoși în 16 decembrie și sper ca președintele nostru să sprijine, așa cum a făcut-o și până acum, și îl felicit nu numai cu ocazia Zilei Justiției, dar pentru inițiativa aceasta, de a repune pe firmamentul publicisticii juridice românești Revista Palatul de Justiție. La mulți ani de Ziua Justiției și vă mulțumesc tuturor care ați dat curs invitației noastre.

Discursul domnului Ovidiu Predescu în cadrul Zilei Justiției 2021 was last modified: iulie 12th, 2021 by Ovidiu Predescu

Vă recomandăm:

Despre autor:

Ovidiu Predescu

Ovidiu Predescu

Este prim-vicepreședinte al Uniunii Juriștilor din România, cercetător ştiinţific de onoare al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române și director fondator al publicațiilor „Dreptul”, precum și secretar general al Academiei de Științe Juridice din România.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter