Discursul domnului Niculae Bălan din cadrul Conferinței naționale de insolvență: „Restructurarea și insolvența – sub semnul schimbărilor”

22 mart. 2023
Vizualizari: 256

 

Am venit aici, deși puteam să vorbesc și de acolo, am înțeles că sunt funcționale microfoanele. Este ambianță, mă simt ca acasă aici, de atâtea ori am fost primiți și în condiții deosebite. Avem, să spun, o echipă care în decursul câtorva ani a devenit atât de unită și temele pe care le dezbatem sunt întotdeauna de actualitate. Aș zice că se întâmplă ca la Premiile Oscar, vorbitorii dinaintea mea au spus tot ce trebuia spus. Aș face doar o singură mențiune în legătură cu colaborările pe care le avem atunci când avem teme importante legate de legislație și a fost să spunem un succes colaborarea cu Ministerul Justiției pe Proiectul de Directivă de Restructurare Preventivă. Avem o temă și ne-am încadrat și în timp. Să spunem că au fost și opinii care n-au încăput în lege, dar asta a fost.

Avem un proiect nou acum și, ca de fiecare dată, primim o solicitare din partea Ministerului Justiției cu câteva detalieri, e vorba de armonizarea aspectelor privind insolvență, propunerea de directivă. Deci, tema este lansată la Comisia Europeană pe 7 decembrie 2022, asta este informarea pe care ne-a transmis-o Ministerul Justiției și câteva expuneri de motive care vor fi tratate cu prioritate, deci un set minim de condiții armonizate pentru exercitarea acțiunilor în anulare. Foarte interesant. Accesul de către instanțe la anumite registre naționale, conturi bancare și la sisteme electronice de extragere a datelor. Asta este o noutate. Mai vedem ce se întâmplă cu sistemul bancar, procedurile de pre PAC. PAC-ul este iar noutate, sunt identificați potențialii achizitori ai societății și societatea este pregătită pentru vânzare înainte de deschiderea formală. Apoi, obligația directorilor societăților de a depune cu promptitudine o cerere de deschidere a procedurii de insolvență pentru a evita eventuale pierderi de valoare a activelor pentru creditori și răspunderea acestora în cazul în care obligația nu este respectată. Interesant și aici. Îmbunătățirea mediului de afaceri pentru întreprinderile mici și mijlocii, aici este vorba de maximizarea rezultatelor și o procedură de facilitare de acces a lichidării microîntreprinderilor. Deci, aceste lucruri cred că în scurt timp vor căpăta substanță și vom avea o nouă perspectivă.

Ce aș vrea să spun despre pre insolvență? Noi tratăm subiectele și sunt foarte interesante din legislație, avem și spețe. Simona a precizat că sunt relativ puține societăți care au accesat procedurile. Ce aș zice că ar mai trebui făcut? Un contact mai bun cu antreprenorii. Noi aici vorbim între noi, ne cunoaștem, suntem dornici să ne perfecționăm, dar în mediul de afaceri reflecția este puțin întârziată și poate că ne gândim ca în cadrul întâlnirilor noastre să alocăm un timp pentru un dialog cu antreprenorii, să ne cunoască, să știe ce putem să facem pentru ei. Pentru că, de multe ori, întârzie și lucrurile astea arată foarte rău pentru ei mai târziu.

Câteva cuvinte și despre colaborarea cu altă instituție, cu ANAF. Avem un dialog foarte bun, corespondăm, avem forme finale și înainte să apară să spunem un ordin sau ceva, revin lucruri pe care deja le considerăm negociate și mă rog, acceptate de părți. Este ceva mai greu, dar nu renunțăm și avem astăzi un reprezentant important care o să ne spună câteva lucruri ca să vedem cum funcționează acest mecanism. Am încredere că astăzi vor fi expuse teme deosebite și s-ar putea să vedem opinii diferite pe anumite subiecte. Lucrul ăsta este din nou o noutate și vă urez succes.


Discursul domnului Niculae Bălan din cadrul Conferinței naționale de insolvență: „Restructurarea și insolvența – sub semnul schimbărilor” was last modified: martie 22nd, 2023 by Niculae Bălan

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Niculae Bălan

Niculae Bălan

Este Președintele Uniunii Națională a Practicienilor în Insolvență din România.
A mai scris: