Discursul domnului Marin Voicu în cadrul Galei Legal Point nr. 1/2019

Bună seara. Doamnelor și domnilor, deși am avut o foaie de parcurs destul de mare, de îndelungată – aproape 40 de ani mi-am permis să fiu judecător, și numai judecător, la toate gradele de jurisdicție internă –, deci, deși, m-am aflat în inima înfăptuirii justiției la toate gradele, timp de aproape 40 de ani și aproape 25 de ani în robă altfel decât cea de judecător – de slujitor la alma mater, nu-mi îngădui nici măcar un eseu despre justiție și viață. De aceea, vă rog să-mi permiteți un eseu care mi se pare că este atât de actual, de acoperitor al relației de astăzi dintre drept, justiție, judecători și viață:

„Ordonat de scheme, așezat cuminte în paragrafe și capitole, splendidă abstracțiune depărtată de real, dreptul se înfățișează astfel juristului de cabinet. Este dreptul numit obiectiv, legalitatea, stare de o clipă a jurisdicției vii; este dreptul pozitiv, formulare rațională a celuilalt drept, care îl depășește cu fiecare clipă. În contact nemijlocit cu starea născândă a dreptului vine numai judecătorul. În fața lui dreptul viu, în fază de tensiune maximă, se desfășoară în ipostaza de conflict. Judecătorului i se prezintă dreptul lui în faza vitală, aceea a afirmării de putere, a cererii pasionate, a conflictului de voințe și de interese. Ce îndreptar îndestulător poate fi legea, în clocotul acestor drepturi subiective, în acest tumult al vieții, care, departe de a fi ordine și unicitate, este diversitate și amănunt. În asemenea împrejurare, dreptul pozitiv nu poate furniza decât câteva directive generale, un cadru rigid, în care faptele nu încap. Aplicarea legalului la starea de fapt, insinuarea jurisdicității în detaliu, se face numai prin intuiție. Forța de pătrundere morală și psihologică din spiritul judecătorului se intensifică, se dilată printr-un efort al întregii personalități și coboară viguros, instrument de cunoaștere, în adâncul psihologic și etic al cauzei care urmează să fie judecată. Așa cum dreptul nu este logică, tot așa judecarea procesului nu este o simplă dialectică. Înțelegerea procesului în directivele generale ale legalului, cercetarea doctrinei referitoare la proces alcătuiesc cadrul general de cunoaștere relațională a conflictului juridic. Dar aprofundarea impulsurilor psihologice care au dat naștere conflictului, discernerea voinței generatoare a actelor juridice, pătrunderea libertății acestor voințe, toată această cunoaștere a părții concrete a conflictului nu aparține formalului și pozitivului. E ceva de dincolo de geometrie și de clar. E un procedeu estetic-moral de producere a unei stări de comunicativitate afectivă, în atmosfera căreia, printr-un efort al intuiției, judecătorul sfărâmă, emotiv, pojghița materială a faptelor și coboară în interiorul lor viu. Conflictul este cunoscut, astfel, dintr-o dată, fără deducție, fără demonstrație, în mod irațional. În clipa aceasta, rară, care aparține emoției creatoare și dragostei, judecătorul se simte apropiat de căldura și de marea lumină a dreptății. Judecata nu rămâne, astfel, un simplu procedeu de rațiune, ci devine un act de credință. De aceea, nu poate fi definită în termeni preciși ideea de justiție. Aceasta se află la capătul unui proces dinamic, de pătrundere intuitivă a conflictului juridic. Ea nu este rezultatul legalității raționaliste; ea este o noțiune deschisă, o realitate în mers, un drum, un sens, o creație. Nu rigiditatea și permanența conceptului o caracterizează. Ideea de justiție aparține libertății creatoare. Ea evoluează. Juridicul o urmează în dezvoltarea în timp și se adaptează, antrenat de ea, situațiilor pe care le străbate în viața morală. O idee nu poate fi definită; ea poate fi trăită, simțită cu pasiune, cu iluminată intensitate. Infinită, deschisă mereu progresului intim, scăpând încercărilor de a o introduce în armătura conceptului, refuzându-se dialecticii, ideea de justiție nu are, nu suferă oprire. De n-ar fi forța ei intuițională, de n-ar fi strălucirea ei mistică, dreptul n-ar mai însemna decât un joc al conceptelor, o teoretizare în abstract. Ideea de justiție apare, astfel, ca suprema putere morală, menită să salveze dreptul de automatismul în care îl târăște legalul. Ea menține dreptul viu și deschis tuturor înnoirilor, antrenându-l în goana vieții către inedit. Ea alcătuiește elementul dinamic al judecării conflictelor, în schimbătoarele lor nuanțe, în alunecarea jurisprudenței de la soluționarea secundum tabulas până la soluționarea contra tabulas. Ideea de justiție umanizează legalitatea; ea ajută procesul creației jurisprudențiale operând miracolul, ca directivele impuse de legiuitorul de la 1804 – Napoleon – să rămână valabile în cadrul lor de generalitate pentru manifestările omului de azi. Lipsită de căldura dreptății, opera de soluționare a conflictelor juridice ar însemna o meschină repetare de clișee. Înviorată de ideea de justiție, această operă devine creație, instrumentul de transformare și de perfecționare a legalului.

Variind ea însăși necontenit, ideea de justiție n-are, din absolut, decât faptul de a fi infinită în cuprins și în mișcare, de a nu fi oprită de nimic în mersul ei în durată. Dacă nu este perfecțiune, așa cum susțineau teoreticienii raționaliști ai dreptului natural, ea înseamnă, totuși, perfectibilitate. Justiția este libertatea de creație în domeniul moral al personalității. Ea înseamnă înlăturarea oricărui obstacol din drumul dezvoltării umanității. În punctul acesta de maximă tensiune, ea se confruntă cu libertatea și cu dragostea și-și alătură într-un întreg armonios umanitatea ideilor morale.

Judecătorul, oficiind, atunci când împarte dreptatea și înfăptuiește justiția, îndeplinește adevărat sacerdoțiu. Un templu este necesar, spre a forma cadrul în care se desfășoară ceremonia menită a impune justițiabililor și tuturor cetățenilor, cu putere de nediscutat, autoritatea hotărârilor judecătorești.”

Citatul total este extras dintr-un eseu publicat în Pandectele române din 1936, sub conducerea marelui academician Constantin Hamangiu, de către un consilier de casație de la Înalta Curte de Casație. Vă mulțumesc respectuos.