Discursul domnului Marin Voicu cu ocazia lansării revistei Legal Point nr. 1/2018

10 iul. 2018
Vizualizari: 3065
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

În cadrul lansării revistei Legal Point nr. 1/2018, unul din momentele memorabile ale manifestării a fost decernarea premiului Legal Point nr. 1/2018 domnului prof. univ. dr., av. Marin Voicu, în aprecierea întregii cariere dedicate dreptului maritim.

Cu această ocazie domnul avocat a rostit următorul discurs:

„Bună seara,

Am o stare emoțională, pentru că această întâlnire cu tânărul președinte de grup editorial mi-a amintit de anul 2002, când l-am vizitat, ca un viitor senior-editor al grupului, într-un pod pe lângă Cișmigiu, unde-și începea activitatea antreprenorială, extrem de entuziast și sărac, foarte sărac. Am început să lucrez cu el și nu l-am mai părăsit, dar nici el pe mine. Atât revista de Drept maritim, serie nouă, cu care am reluat activitatea în 2002 – anii trecuți a fost la editura Pontica din Constanța –, cât și numeroasele lucrări de practică, de teorie, încercări de eseistică juridică sunt publicate la Editura Universul Juridic.

Trebuie să vă mărturisesc că, indiferent dacă am purtat roba de judecător timp de 40 de ani sau că am purtat-o pe cea de slujbaș de la alma mater 25 de ani, emoția este emoție și prietenii mei cei doi de la Constanța – doamna noastră Felicia Filip, care ne-a desfătat mai devreme (cu un recital) și marele regizor și manager de teatru, în toate lăcașurile de teatru mari ale țării – ne dau, și ei, speranța că trăiesc emoții și trac. De aceea, vreau să vă mulțumesc pentru faptul că m-ați adus în fața unui asemenea auditoriu.

Pe Drept maritim două cuvinte de la marele meu dascăl Octavian Căpățână, care a fost și în comisia de doctorat – al doilea; primul doctorat l-am făcut la Tudor Popescu și n-am reușit să-l termin –, am luat această cale…

Am avut și un mediu foarte bun, printr-un ministru al justiției care a lăsat ceva în urmă.

Eu, în general, nu prea am lăudat de față. Dar acum, de față trebuie să-l laud. Eram al doilea în CSM, era ministrul justiției, eram entuziast cu dreptul maritim și a semnat primul act de înființare a comisiei interministeriale, în 1999, de elaborare, de redactare tehnică a Codului maritim român.

De ce spun că puterea legiuitoare trăiește uneori o minciună istorică și pe noi ne face să avem iluzii? Din 1887 până în 1940 am trăit sub Codul comercial italian, tradus în România, partea despre comerț și navigație.

La 1940, în raportul de prezentare a Codului maritim Carol al II-lea, nepromulgat, s-a spus: „Până la intrarea în vigoare a viitorului cod maritim comercial, se aplică de lege lata”. La 1 octombrie 2011, a intrat în vigoare codul civil monist – marea laudă a României contemporane – și acolo, prin legea de punere în aplicare, art. 230 lit. c), unde se prevede că până la intrarea în vigoare a viitorului Cod maritim, se aplică legea respectivă – până acolo…

Eu am făcut un studiu, ce-a mai rămas din Codul comercial – această „citadelă harcea-parcea”. Și atunci mi-am pus întrebarea, și acum trei ani, și anul acesta, la Constanța: „Domnule, ce se întâmplă? E o iluzie, sau o amnezie legislativă?”. Sigur, nu mă uit la Ministerul Justiției, că e inițiator în ceea ce privește codurile. Dar, mi-amintesc de discuția de la Constanța, cu profesorul Mircea Duțu, care a primit din partea noastră, a Universității Ovidius, titlul de Doctor Honoris Causa – el spunea, și eu știam deja, că în luna mai, francezii au adoptat al 60-lea cod, Codul animalului.

Sigur că trebuie să ne gândim bine – el prezentând o disertație foarte frumoasă despre dreptul litoralului și Codul litoralului, la francezi. Acum spun domnului profesor Valeriu Stoica – și cu acesta închei – că împărtășesc punctul de vedere exprimat în editorial.

Dânsul face următoarea operație estetică: între Ministerul Public și puterea judecătorească e distincție. Și din 1997 am reușit această distincție. Între cele trei puteri este separație – că vine de la Montesquieu și noi am spus-o și în Constituție. Dar eu întreb, așa: „Între carierele procurorilor și judecătorilor – pentru că am găsit în Legea nr. 303/2004 de 130 de ori conjuncția „și”, total neconstituțională – dacă se face o operație numai estetică, și nu chirurgicală, pentru a se grăi despre justiție acolo unde se face justiție și despre anchetă acolo unde se face anchetă, atunci vă mărturisesc că voi pleca, ușor, ușor, mai departe de sediul instanțelor cu gânduri bune.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Nu am să evit sediul Ministerului Public, dar n-am gânduri bune.

Vă mulțumesc”.

Prof. univ. dr. Marin Voicu,
Avocat, membru în Baroul București


 

Vizionați evenimentul integral aici:

Galeria foto a evenimentului:

Discursul domnului Marin Voicu cu ocazia lansării revistei Legal Point nr. 1/2018 was last modified: iulie 11th, 2018 by Marin Voicu

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Marin Voicu

Marin Voicu

Este doctor în drept, avocat în cadrul cabinetului individual de avocat „Marin Voicu", având experiență în drept civil, drept comercial și drept comercial internațional, drept maritim și dreptul comunitar al UE.
A mai scris: