Discursul domnului Ion Rebeca în cadrul Galei Premiilor Uniunii Juriștilor din România pe anul 2019

17 ian. 2020
Vizualizari: 1102

 

Premiul „Viorel Mihai Ciobanu”, în domeniul Dreptului procesual civil și al Dreptului internațional privat, pentru lucrarea „Drept internațional privat european”, apărută la Editura Hamangiu

 

Dle președinte, onorată asistență… Să știți că, de regulă, când intru într-o sală de ședințe am emoții… Emoțiile mele sunt și mai mari de data aceasta, având în vedere, onorată asistență, că sunt pentru prima dată în fața Uniunii Juriștilor din România și pentru prima dată primesc un premiu. Este cel mai frumos cadou de Crăciun pe care l-am primit vreodată și vă mulțumesc foarte mult. Să știți că, atunci când am scris această carte, niciodată nu m-am gândit să primesc un premiu. Nici nu mi-a trecut prin cap vreodată că va fi premiată cartea, ceea ce nu înseamnă că eu nu am acordat toată atenția cărții pe care am scris-o. Dacă nu aș fi primit această veste de la dl director al Editurii Hamangiu, aș fi crezut că este o glumă proastă, că nu mi se poate întâmpla ca această carte să fie premiată.

Repet, eu cred în ceea ce am scris, este o muncă destul de mare, am scris cartea în decursul a aproape trei ani. Este o muncă de cercetare, serioasă, mai ales cercetarea jurisprudenței CJUE. Așa cum spunea și dl președinte, este un domeniu arid al dreptului, atunci când am dat titlul cărții am avut o dificultate, nu știam dacă trebuie să intitulez cartea „Drept privat european”, fiindcă încă nu se poate discuta despre o ramură a dreptului privat european sau chiar despre drept european, distinct.

A fost o carte, sau o muncă, foarte interesantă. Am avut foarte multe dificultăți, însă am avut o satisfacție fiindcă, atunci când am scris, de fiecare dată mă gândeam cum această carte îi va ajuta pe colegii mei în aplicarea normelor de drept privat european. Vreau să vă spun că în jurisprudență întâlnim dificultăți serioase, chiar de la primul act procesual pe care-l face instanța de judecată, acela de a-și verifica competența. Este deosebit de important să stabilești competența corect în soluționarea unui litigiu de raport juridic cu elemente de extraneitate, fiindcă în funcție de stabilirea corectă a competenței depinde și legalitatea soluției pe care o pronunți în cauză.

Vreau să vă spun că este o chestiune foarte dificilă să stabilim competența, atunci când avem raporturi cu elemente de extraneitate. Și, deci, dacă de acolo începe dificultatea, vă dați seama ce se întâmplă pe parcursul cercetărilor judecătorești la punerea în aplicare a hotărârilor pronunțate cu aplicarea dreptului privat european. De fiecare dată, atunci când tratam problemele de drept european, mă gândeam cum trebuie să-mi ajut colegii, cum trebuie să mă exprim în această carte, să fiu cât mai clar. După cum o să observați, limbajul este destul de clar, de logic, de succint, astfel ca prin modul meu de exprimare să nu creez eu dificultăți în înțelegerea noțiunilor de drept privat european.

Nu vreau să vorbesc foarte mult; vreau să vă mulțumesc pentru încrederea pe care ați acordat-o acestei lucrări. Vreau să vă spun că, de regulă, abordez, în ceea ce scriu, domenii în care s-a scris mai puțin – teza mea de doctorat a fost „Executarea silită prin poprire”. Am scris, în Procedura civilă, „Principiile dreptului procesual-civil”, pe care le-am analizat într-un mod mai amplu; și, mai nou, la Editura Hamangiu a apărut, acum câteva zile, o lucrare intitulată „Comentariu la Legea pensiilor”. Mi s-a părut că este o lucrare interesantă, având în vedere că se fac foarte multe dezbateri pe acest domeniu.

Vreau să vă mulțumesc, dle președinte, pentru această onoare pe care mi-ați făcut-o, să vă urez sărbători fericite, la fel și dumneavoastră. Și mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat această putere ca să scriu lucrarea.

 

Discursul domnului Ion Rebeca în cadrul Galei Premiilor Uniunii Juriștilor din România pe anul 2019 was last modified: ianuarie 17th, 2020 by Ion Rebeca

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice