Discursul domnului Ion-Marcel Ciolacu din cadrul Adunării Solemne – „Centenarul Constituției României Întregite (1923 – 2023)”

29 mart. 2023
Vizualizari: 375

Excelența Voastră dle Președinte al României, Preafericirea Voastră Părinte Patriarh Daniel, stimată dna Președinte a Senatului României, dle Prim-ministru, dle Președinte al Curții Constituționale, dna Președinte a Curții Constituționale a Republicii Moldova, dna Președinte a Înaltei Curți, dle Președinte al Curții de Justiție a Uniunii Europene, distinși reprezentanți ai cultelor, stimați oaspeți, Excelențele Voastre, sunt deosebit de onorat să particip astăzi alături de dumneavoastră și de înalții oaspeți la aniversarea unui secol de la adoptarea Constituției din 1923.

Acesta este un moment de referință nu numai pentru istoria constituțională a României, dar și pentru modul în care înaintașii noștri, deputați și senatori ai Parlamentului României Mari, au reușit să adopte o Constituție a tuturor românilor. Vorbim de o Constituție pe baza căreia s-a realizat atât unificarea legislativă, cât și cea administrativă, economică sau culturală a țării. Deși Constituția adoptată în urmă cu 100 de ani păstra structura normativă a celei din 1866, ea a fost pe bună dreptate socotită ca o constituție nouă, care corespundea realităților politice și sociale existente după încheierea Primul Război Mondial. În mod real, România avea nevoie de un astfel de așezământ constituțional, eminamente democratic. Acest text a reușit, pe de o parte, să păstreze principiile constituționalismului și ale democrației parlamentare, garantând efectiv drepturi și libertăți vitale pentru toți cetățenii, indiferent cărui grup etnic aparțineau. Dar, pe de altă parte, a permis statului să intervină cu eficiență în viața socială și să-și asume răspunderi concrete pentru înfăptuirea intereselor generale ale țării.

Doamnelor și domnilor, din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai puternice principii noi introduse în Constituția din 1923 a fost cel al domniei legii ca fundament al statului. Tot atunci s-a instituit și contenciosul administrativ și s-a asigurat independența judecătorilor.

Dați-mi voie, ca om de stânga, să subliniez unul dintre articolele istorice care au schimbat pentru totdeauna percepția și rolul femeilor în societate. Și aici mă refer la faptul că în Constituția din 1923 a fost prevăzut pentru prima dată că „drepturile civile ale femeilor se stabilesc pe baza deplinei egalități între cele două sexe”. A fost o reușită remarcabilă a organizațiilor civice feministe din acele vremuri, care au continuat presiunea publică până când au reușit ca în Constituția din 1938 să-și câștige și dreptul la vot. Este un bun exemplu pentru noi toți să recunoaștem că astăzi au trecut 100 de ani de conservatorism, în ceea ce privește relația față de politicile dedicate femeilor în România. Este timpul să ne adaptăm vremurilor și să luăm măsuri, poate chiar cu ocazia unei viitoare revizuiri a Constituției, astfel încât să garantăm cu adevărat egalitatea de gen, dar și o reprezentare corectă a femeilor în societate și politică.

Doamnelor și domnilor, Constituția din 1923 a avut caracterul unui proiect de țară, acesta nefiind afectat de dezbaterile politice specifice dintre putere și opoziție, chiar dacă la acel moment au fost voci care au considerat că acel proiect este nul și neavenit. Atunci când au ajuns la putere au respectat întocmai Constituția și au acționat prin instrumente ale democrației constituționale pentru a fi aplicată întocmai, iar acesta cred că este cel mai bun exemplu pentru noi toți, cei de astăzi, că atunci când partidele aleg calea unității în jurul intereselor naționale fundamentale au mai multe șanse în realizarea unor proiecte majore de țară.

Vă garantez că, atât eu, cât și colegii mei, vom respecta întotdeauna drepturile fundamentale ale cetățenilor care sunt garantate prin Constituție.

Vă mulțumesc!

📌 Fragment din alocuțiunea domnului Ion-Marcel Ciolacu din cadrul Adunării Solemne – „Centenarul Constituției României Întregite (1923 – 2023)”

Discursul domnului Ion-Marcel Ciolacu din cadrul Adunării Solemne – „Centenarul Constituției României Întregite (1923 – 2023)” was last modified: martie 29th, 2023 by Ion-Marcel Ciolacu

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice