Discursul domnului Ioan Ilieș Neamț cu ocazia Festivității de decernare a Premiilor Revistei Române de Drept Privat pentru anul 2019

6 nov. 2020
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 771

 

Trebuie să mărturisesc încă de la început că foarte frumoasele cuvinte ale dnei Profesor și ale dlui Tîrnoveanu m-au emoționat teribil și cred că sunt de departe cea mai frumoasă parte a acestui eveniment pentru mine. Dincolo de premiu ca atare, cred că, de fapt, o asemenea recunoaștere și cuvintele extraordinar de frumoase sunt cele care contează cu adevărat. Mă bucur că am avut inspirația ca, înainte de eveniment, să pun câteva cuvinte pe hârtie, pentru că altminteri, la cât de tare m-am emoționat, în momentul de față mi-ar fi fost greu să fiu cât de cât coerent.

Aș începe prin a spune că Solomon spunea în Cartea Proverbelor că „cine umblă cu înțelepții se face înțelept”. De aceea, doamnelor, domnilor Profesori, stimat auditoriu, mă bucur să fiu din nou alături de dvs. la acest eveniment remarcabil și nu pot decât să regret, la modul real, că circumstanțele obiective au impus această modalitate de desfășurare, și anume la distanță. Proximitatea fizică a Domniilor Voastre, iar nu doar cea intelectuală și sufletească, mi-ar fi permis, poate, să beneficiez și mai mult de vorbele împăratului Solomon. Și, cum același Solomon spunea că „până și un prost ar trece de înțelept dacă ar tăcea și de priceput dacă și-ar ține gura”, o să încerc să nu vorbesc prea mult sau prea multe și să nu vă răpesc prețiosul timp. Totuși, deși risc să înlătur până și înțelepciunea aparentă ce ar fi putut rezulta din tăcere, nu pot să nu spun măcar câteva cuvinte.

După cum arăta și dna Profesor, am avut deosebita plăcere de a mai primi acest premiu și în urmă cu trei ani și plăcerea este cu atât mai mare cu cât tot dna Profesor a fost cea care mi-a prezentat premiul la acel moment, însă mărturisesc că de data aceasta premiul are o semnificație și o importanță aparte.

Am debutat ca doctrinar cu un articol publicat acum vreo șapte ani, tot în Revista Română de Drept Privat, crezând la acel moment că activitatea doctrinară va fi complementară unei viitoare activități didactice. Între timp, vara aceasta am realizat că strădaniile mele doctrinare nu sunt totuși esențiale în acest sens și că perspectiva unei cariere academice este foarte probabil să rămână la acest stadiu, și anume de perspectivă. În acest context, trebuie să mărturisesc că a existat un moment în care m-am gândit, la modul foarte serios, dacă nu ar trebui să renunț cumva la scris după ce voi fi finalizat proiectele aflate în lucru. Cred și acum, la modul onest, că temelia doctrinarului este activitatea academică, iar, în lipsa ei, doctrinarul riscă să devină un vas rătăcitor în apele învolburate ale ideilor. Totuși, în ceea ce mă privește, scrisul a devenit de foarte mult timp un loc de refugiu intelectual, în care, eliberat fiind de încorsetajul altor condiționalități, pot să întorc instituțiile juridice pe toate fețele și să mă las cucerit de misterele lor, având, totodată, satisfacția că, măcar puțin, atât cât mă duce mintea, contribui la minunata știință a dreptului. Or, în lipsa unei validări academice, o recunoaștere extrinsecă a rezonabilității ideilor transpuse în articolele publicate, așa cum este acest premiu, constituie, pentru mine, un reper puternic, un far călăuzitor, care se substituie, măcar parțial, temeiului anterior menționat, și un imbold în a continua să scriu chiar și în condițiile date.

Pe urmă, un alt motiv ar fi acela că observ de ceva vreme o efervescență a unei părți din doctrină, îndeosebi a autorilor aflați la început de drum, ca și mine, în a-și dedica energia creatoare unor instituții juridice noi, adesea extravagante, și de a le susține și propune ca remedii salvatoare în detrimentul instituțiilor juridice (să le spunem) clasice. Deși eu însumi pledez de ceva vreme pentru tot felul de curiozități juridice, cum ar fi prejudiciile în masă sau acțiunea colectivă, cred cu tărie că instituțiile clasice ale dreptului nu trebuie ignorate, ci, din contră, readuse mereu în actualitate și, eventual, adaptate noilor realități, pentru că și-au dovedit validitatea în urma testării practice îndelungate și a decantării doctrinare. De aceea, premierea unui articol care tratează o instituție juridică devenită deja clasică, respectiv acțiunea oblică, nu poate decât să mă bucure, întrucât arată că există încă interes real pentru asemenea abordări și încurajează, sunt convins, și alți doctrinari să abordeze teme similare.

În fine, deși de câtva timp sunt implicat în mod activ într-un alt proiect editorial, și anume Revista de Dreptul Familiei, Revista Română de Drept Privat rămâne publicația mea de suflet, întrucât, așa cum am arătat, aici am debutat și m-am format ca doctrinar și, în plus, mi-a oferit minunata șansă de a cunoaște, direct sau indirect, cei mai valoroși autori de drept civil pe care îi are România și, astfel, beneficiind de proximitatea Domniilor Lor, fie și doar intelectuală, de a deveni, poate, un pic mai înțelept, așa cum spunea împăratul Solomon. Acesta este motivul pentru care, atâta timp cât providența și inspirația îmi vor permite, voi încerca să fiu în continuare un autor activ al revistei. Toate acestea, alături de multe altele, fac ca premiul de azi să fie unul cu totul special, după cum spuneam.

Pentru că dna Profesor a descris mai frumos decât aș putea să o fac eu articolul și sunt convins că a fost mult prea îngăduitoare cu mine și articolul este departe de a fi atât de frumos și prețios cum l-a descris Domnia Sa, nu voi spune foarte multe, pentru că n-aș putea niciodată să o fac de o asemenea manieră. Aș spune doar că ideea a pornit de la problemele constatate în practică, în contextul unor acțiuni formulate pe cale oblică. Am remarcat că regimul juridic al acțiunii oblice, astfel cum era acesta descris de către majoritatea doctrinei, pare a intra în coliziune cu unele norme procedurale. Pornind de la aspectul menționat, am încercat să aduc cele două planuri împreună și să realizez o analiză substanțial-procedurală a instituției. Concluzia centrală a materialului este aceea că acțiunea oblică nu ar fi decât o formă, pe alocuri atipică, de reprezentare legală, cu toate consecințele care decurg de aici, inclusiv din punctul de vedere al autorității de lucru judecat. Așa cum a arătat și dna Profesor și am subliniat în mod constant în articol, nu spun că ideile sunt perfecte, ci scopul articolului a fost mai degrabă acela de a invita la dezbatere și de a încerca să găsim modalități de compatibilizare a planului substanțial cu cel procedural.

Și, pentru că deja cred că am înlăturat de tot aparența unei brume de înțelepciune vorbind poate mai mult decât ar fi cazul, nu pot totuși să închei fără să mulțumesc și eu pentru această deosebită onoare și aș începe prin a mulțumi Revistei Române de Drept Privat, Consiliului Științific, dnei Profesor pentru cuvintele absolut minunate, partenerilor revistei pentru toată încrederea și pentru onoarea acordată prin acest premiu. Pe urmă, indiferent câte premii voi lua de-a lungul carierei – dacă voi mai lua, desigur –, voi mulțumi întotdeauna la două persoane, care au avut o influență marcantă asupra mea ca om și asupra devenirii mele ca profesionist. Este vorba, în primul rând, de dl Academician Liviu Pop și de dl Profesor Ionuț-Florin Popa. După cum remarca și dna Profesor Ștefănescu, am manifestat și voi manifesta întotdeauna un respect și, aș spune, aproape o dragoste aparte pentru dl Profesor Liviu Pop. Acesta este cel care mi-a sădit în minte și în suflet dragostea pentru dreptul civil, în general, și pentru obligații, în mod special, și care mi-a îndrumat pașii în mod constant până în momentul de față, providența acordându-mi minunata șansă de a-l avea ca mentor atât profesional, cât și uman. De aceea, indiferent dacă premiile vor avea sau nu legătură în mod direct cu materia obligațiilor, dl Profesor va fi mereu în mulțumirile mele, dar de data aceasta, în mod fericit, are, pentru că, nu-i așa, acțiunea oblică este una dintre instituțiile esențiale în materia obligațiilor. Cu dl Profesor Popa am avut onoarea de a lucra și a colabora vreme de ceva ani. Domnia Sa este cel care, printre multe altele, m-a ajutat să-mi perfecționez stilul de a scrie și m-a sprijinit mereu să fac un pas înainte. În plus, dlui Profesor îi datorez publicarea articolului premiat, Domnia Sa fiind cel care a și coordonat numărul 2/2019.

Totodată, nu pot să nu adresez mulțumirile mele dnei Profesor Călina Jugastru și dnei Lector Laura Toma-Dăuceanu, care au avut răbdarea și deschiderea de a parcurge materialul înainte de publicare și de a formula propuneri de îmbunătățire extrem de valoroase, propuneri care mi-au permis să aduc materialul la forma în care a fost publicat.

Trebuie, de asemenea – și asta este foarte important cumva pentru mine, la acest moment –, să mulțumesc foștilor mei studenți, a căror curiozitate nemărginită m-a făcut să nu uit vreodată că, în dreptul civil, aproape nimic nu este de nediscutat și să mă întreb mereu de ce o anumită concluzie, de ce o anumită soluție și de ce nu se poate altfel.

În final, aș vrea să-i mulțumesc minunatei mele soții, care încă găsește resursele, după atâția ani, să mă sprijine necondiționat în devenirea mea profesională și umană, fiindu-mi mereu alături, și să dedic acest Premiu celei mai mari binecuvântări din viața mea, fiului meu, Mihail-Emanuel, care mâine împlinește un an, și cred că nu se putea găsi un moment mai frumos decât acesta și mă bucur enorm de proximitatea temporală a celor două momente.

Vă mulțumesc frumos încă o dată și sunt absolut onorat și emoționat, după cum se vede, că pot să iau parte azi la acest eveniment.

Discursul domnului Ioan Ilieș Neamț cu ocazia Festivității de decernare a Premiilor Revistei Române de Drept Privat pentru anul 2019 was last modified: noiembrie 6th, 2020 by Ioan Ilieș Neamț

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter