Discursul domnului Gheorghiță Mateuț în cadrul Galei Premiilor Uniunii Juriștilor din România pe anul 2019

Premiul „Vintilă Dongoroz”, în domeniul dreptului penal, pentru lucrarea „Procedură penală. Partea generală”, apărută la Editura Universul Juridic

Vă mulțumesc mult pentru onoarea pe care mi-ați acordat-o prin acest premiu, care, de fapt, nu este meritul meu; este meritul cărții, care tratează, după cum se știe, o materie destul de vulnerabilă – Procedura penală –, care se poate spune că, datorită dimensiunii sale normative a codificării, este într-un fel confiscată de legiuitor.

Vreau să vă mărturisesc că am scris această carte – și până la urmă am reușit să o public – la un interval de, cred, cinci ani de la intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură penală, pentru că am simțit că procedura penală are nevoie să fie salvată de ea însăși. Și acest lucru nu se poate realiza decât prin recurgerea la știință. Nu cred că mai este o noutate faptul că avem un Cod de procedură penală destul de vulnerabil – și o spun cu sinceritate și cu tristețe în același timp –, este un cod în ansamblul lui incoerent și confuz; este în parte chiar agramat, conține numeroase dispoziții, prevederi care sunt contradictorii, un sistem conceptual neunitar, care creează dificultăți, aș putea spune, aproape insurmontabile în interpretarea și în aplicarea actualelor norme.

Acest Cod a fost, de altfel, supus unor numeroase schimbări legislative, chiar de către legiuitorii legitimi – Parlamentul, Guvernul, prin ordonanțe de urgență –, încă de la data apariției lui. Și, de asemenea, nu au întârziat să apară și alți legiuitori decât cei legitimi, cei care sunt autorizați, pe care eu i-am denumit „legiuitori auxiliari ai procedurii penale”, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, prin numeroase hotărâri date în urma exercitării unor recursuri în interesul legii și a unor hotărâri prealabile și, mai ales, Curtea Constituțională, printr-un număr covârșitor de decizii prin care se constată neconstituționalitatea textelor procedurale în vigoare. Asistăm, cred, la o activitate legislativă deliberat schizofrenică, la o reală confiscare a procedurii penale de către legiuitor, omițându-se faptul că procedura penală nu se limitează doar la latura ei normativă. Ea este o știință prin pluralitatea de viziuni asupra acestei materii, care nu este deloc omogenă și care este în continuă dezvoltare și schimbare.

De aceea, în lucrarea mea m-am axat mai mult pe principii, pe rațiunile istorice, pe sisteme, decât pe norme. Eu sper ca ideile pe care le-am exprimat și am încercat să le argumentez în întreaga lucrare – pe care am tratat-o, aș spune, ca pe o poveste, pentru că am urmărit să subliniez funcția procedurii penale, care nu este o materie ca oricare; este materia care trebuie să asigure echilibrul dintre interesele care se confruntă în derularea unui proces penal, procedura însăși reprezentând calea care trebuie urmată în cadrul unui proces penal și, prin aceasta, să identific ceea ce, din păcate, nu a reușit legiuitorul, și anume orientarea procedurii penale într-un model veritabil, care să garanteze funcția acesteia esențială, de punere în operă a Dreptului penal. Evident, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale.

Eu sper ca această lucrare să îi călăuzească în primul rând pe studenții mei – pentru că pentru studenți, vă mărturisesc, am scris această carte – în primii pași în această profesie; și, nu în ultimul rând, să inspire legiuitorul și să inspire și practicienii, toți practicienii, toți actorii judiciari în punerea în aplicare a Dreptului penal.

Vă mulțumesc.