Discursul domnului George Cosmin Bivol cu prilejul Zilei Justiției

18 iul. 2019
Vizualizari: 2054

Bună seara, sunt Bivol George Cosmin, am onoarea de a vă transmite în seara aceasta mesajul președintelui Ordinului Consilierilor Juridici din România, dl consilier juridic Vali Truțan, în nume personal, dar și în numele corpului profesional, dânsul neputând fi prezent astăzi alături de noi.

În primul rând, încă o dată mulțumim organizatorilor – Uniunea Juriștilor din România – pentru inițiativă și pentru invitație și am deosebita plăcere de a participa la acest eveniment, Ziua Justiției, și această conferință cu titlul Evoluția și perspectivele profesiilor juridice în contextul tendințelor legislative naționale, europene și internaționale.

Activitatea de consilier juridic este o activitate veche – a apărut încă din anul 1866, cu prima Constituție a României. Pot spune că este și o activitate importantă, consilierul juridic fiind un actor important în sistemul juridic din România, el având rolul de apărător al statului și al persoanelor juridice de drept privat, această profesie demonstrându-și importanța pentru bunul mers al sistemului juridic românesc. Ei au fost organizați la început într-un corp de avocați al statului, în subordinea Ministerului Justiției; ulterior, în 1932, apar pentru prima oară niște criterii de recrutare a avocaților statului, se elaborează norme de control și modul în care aceștia apără interesele statului și autorităților și apare și răspunderea disciplinară, ca în toate celelalte profesii.

Denumirea de consilier juridic și consult juridic apare în 1955, când din avocați ai statului se schimbă denumirea în jurist-consulți și consilieri juridici; iar în prezent, după Revoluție, legea care reglementează și în prezent activitatea consilierilor juridici este Legea 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.

Așa cum au spus și ceilalți antevorbitori, Justiția este un sistem perfectibil și toate profesiile juridice încearcă să contribuie la această perfecționare, Ordinul Consilierilor Juridici încearcă, și dânșii, să facă demersuri, pentru a îmbunătăți atât actul de justiție, cât și pentru a crește încrederea cetățenilor în sistemul de justiție. În acest scop, ca și UNEJ, și OCJ a făcut demersuri pentru modificarea cadrului legislativ, adică a legii de organizare și funcționare, dorind să realizeze armonizarea profesiei cu reglementările europene, în sensul creării unui singur corp profesional, care să organizeze într-un mod unitar intrarea, pregătirea profesională și definitivarea (examenul de definitivat) precum și celelalte aspecte specifice organizării și exercitării profesiei de consilier juridic. Într-adevăr, este un număr de aprox. 70000 de consilieri juridici în România, care sunt membri ai unor diverse organizații, cea mai mare fiind Ordinul Consilierilor Juridici din România, mulți dintre ei nefiind înscriși în nicio organizație și nefiind avuți, din păcate, în nicio evidență.

OCJ caută în continuare să dea dovadă de înțelepciune, rațiune și echilibru, continuându-și demersurile pentru modificarea cadrului legislativ privind profesia de consilier juridic, cu scopul de a reglementa această profesie conform normelor europene și în scopul unei mai bune desfășurări a activității de către consilierii juridici și pentru o mai bună funcționare, poate, și a sistemului juridic românesc, deoarece fiecare profesie juridică contribuie, la măsura sa, la o bună funcționare a sistemului juridic și la încrederea oamenilor în acest sistem juridic.

În încheiere, Ordinul Consilierilor Juridici vrea să transmită tuturor colegilor un mesaj de respect și de colegialitate, împreună cu cele mai bune urări de realizări și împliniri profesionale. Doresc să urez tuturor invitaților din marea familie juridică, având în vedere că în prima săptămână din luna iulie se aniversează Ziua Justiție, un călduros La mulți ani! Vă mulțumesc, vă doresc o seară frumoasă și succes în carieră tuturor!

Discursul domnului George Cosmin Bivol cu prilejul Zilei Justiției was last modified: iulie 17th, 2019 by George Cosmin Bivol

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

George Cosmin Bivol

George Cosmin Bivol

Este reprezentant al Ordinului Consilierilor Juridici.
A mai scris: