Discursul domnului Gabriel Boroi cu ocazia Festivității de decernare a premiilor „Revistei Române de Drept Privat” pentru anul 2023

Promit că o să am o intervenție într-un termen optim și previzibil, așa cum spune și Codul de procedură civilă. În primul rând, doresc să mulțumesc „Revistei Române de Drept Privat”, și nu atât instituției, cât mai ales oamenilor care sunt în spatele revistei respective. De asemenea, doresc să mulțumesc colegilor mei, doamnei profesor Evelina Oprina și domnului profesor Marian Nicolae, pentru cuvintele frumoase pe care le-au adresat activității mele de-a lungul timpului. Am să cer permisiunea să evoc numele unor profesori care au influențat în mod deosebit dezvoltarea mea profesională și voi începe cu profesorul Viorel Mihai Ciobanu. Este cel care, atunci când eu eram student în anul IV, m-a întrebat dacă aș dori să continui activitatea, dacă aș dori să fiu cadru didactic. Era înainte de 1989, practica în producție era obligatorie și atunci am spus „da, doresc să rămân la facultate”, dar mi-a pus o condiție: „trebuie să iei avocat, ca să poți să vii marțea și vinerea să desfășori activitatea didactică și lunea, miercurea și joia te duci și îți faci activitatea de avocat”. Problema a fost că Bucureștiul era un oraș închis, ca multe alte orașe, și marea mea problemă era – erau repartiții la acea vreme – să caut o localitate unde naveta este decentă și am ales avocat în Baroul Ialomița, schimbam trenul la Ciulnița, marțea și vinerea asiguram seminarele. Deci, în primul rând, profesorul Ciobanu, cu care am și scris.

În al doilea rând, deși ar fi trebuit cu el să încep, dar m-a influențat mai mult profesorul Ciobanu, profesorul Savelly Zilberștein. L-am prins în activitate, nu numai ca student, ci și ca și colaborator al domniei sale, doar un semestru pentru că a împlinit 70 de ani după primul semestru și, pensionându-se, a plecat în Israel, dar în 1990, când a dobândit conducere de doctorat, m-am înscris la doctorat la domnia sa și am reușit să finalizez teza în 1995.

În al treilea rând, profesorul Gheorghe Beleiu, cu care am lucrat inclusiv în perioada ʼ89-ʼ91, am desfășurat activitate didactică de seminar, cursul fiind ținut de domnia sa, și cu care am scris când eram student în anul IV, împreună cu domnia sa am scris două articole. Era greu de scris înainte de 1989. Nu existau decât „Revista Română de Drept” și „Revista Studii și Cercetări Juridice”, care nu era nici măcar lunară, și am publicat cu profesorul Beleiu două articole, este adevărat pe drept economic, între timp, dispărut, înlocuit cu dreptul comercial, între timp, ca ramură de drept, dispărut și el.

Apoi, în al patrulea rând și iată numai profesori care nu mai sunt printre noi, profesorul Francisc Deak. Nu am lucrat decât în particular, ca să zic așa, cu profesorul Francisc Deak. M-a simpatizat în mod deosebit și atunci destul de frecvent mai treceam pe la domnia sa, avea un apartament undeva la parter, Ștefan cel Mare colț cu Polonă. Era și pasionat de ceasornicărie și m-a și învățat și meșteșugul, să desfac un ceas mecanic, să înțeleg mecanismul unui ceas mecanic, însă extrem, extrem de mult am învățat de la domnia sa, din discuțiile particulare pe care le purtam cu această ocazie.

Și, domnule profesor, vreau să-mi permiteți să mai evoc un studiu de-al dumneavoastră. De fapt, nu atât un studiu de-al dumneavoastră, cât o chestiune pe care ați analizat-o undeva în „Revista Română de Drept” în anul 1985. Ați publicat un articol consacrat, haideți să zic lato sensu, accesiunii imobiliare artificiale, drepturile constructorului pe terenul altuia. Nu asta m-a influențat în mod deosebit și nu atunci când am citit ca student în anul II acel articol, ci ulterior când terminasem și anul IV, și anume analiza pe care ați făcut-o unei chestiuni care viza admisibilitatea sau inadmisibilitatea acțiunii în constatare.

Am rămas influențat de o chestiune care, recunosc că, în general, civilul care îmi era mie accesibil la acea dată, vorbesc de anii… până în ʼ90, se scria puțin, se publica foarte puțin, prin faptul că iată în civil trebuie să ții cont și de procedură civilă, îmbinarea civilului cu procedura civilă, acea chestiune, altfel spus, are vreo acțiune la îndemână constructorul pe terenul altuia? Dacă da, o fi acțiune în constatare, dar de ce-i admisibilă? M-a influențat foarte mult și probabil că cei care ați citit din lucrările mele în procedura civilă, întotdeauna am încercat să nu fac abstracție de dreptul substanțial atunci când am scris, la fel în chestiuni de drept civil, pe cât posibil, uneori am dat și soluții care să țină cont și de procedura civilă. O chestiune absolut banală astăzi, care îmi aparține, și anume la efectele nulității: era ca un dat, efectele nulității erau, că așa am învățat, retroactivitatea efectelor nulității, restituirea prestațiilor executate și, pe urmă, desființarea actelor subsecvente. În privința restituirii prestațiilor executate, mi s-a aprins și mie beculețul. Ori de câte ori cer nulitatea și doar nulitatea, n-am cerut nimic altceva, îi dau și prestația executată dacă îi admit acțiunea în nulitate? Acum, e o chestiune pe care toată lumea o abordează, dar m-am chinuit nu știu cât să fac o corelație, evidentă astăzi, între principiul disponibilității și variile dispoziții de drept substanțial. Ca să nu mai vorbesc pe procedură civilă, problemă de calitate procesuală pe care nu poți s-o tranșezi făcând abstracție de dreptul substanțial. Ei, m-am preocupat în mod deosebit de aceste probleme și nu pot decât să mă bucur că văd că astăzi sunt foarte, foarte multe lucrări care realizează această armonie între dreptul substanțial și dreptul procesual și invers, ceea ce la nivelul, să zic carierei, începutului meu de carieră profesională, nu era chiar așa evident.

Și am să închei cu încă o chestiune. Acum vreau să scriu ceva și pentru mine și când scriu ceva pentru mine plec tot de la o supărare de-a mea din trecutul nu foarte îndepărtat, doar vreo 30 și ceva de ani, când, nu știu în ce context, un cadru didactic, dar nu jurist, mi-a spus „Te-ai dus la drept, ce o să faci la drept, că dreptul nu e o știință?”. Și atunci, încercând măcar așa, nu mai este printre noi acel cadru didactic, încercând măcar pentru neavizați, pentru nejuriști, să demonstrez că și dreptul poate fi considerat o știință, am publicat două studii consacrate utilizării unor formule aritmetice sau procedee aritmetice în dreptul civil, în dreptul substanțial. Mă bate gândul, având în vedere că soția încă mai este judecător la secția penală, n-a vrut să se pensioneze, că poate că și în penal n-ar strica niște formule elementare, pentru că vine mereu la mine să-i calculez la contopiri și sunt unii care au vreo 30, 40 de infracțiuni și identific-o pe cea mai mare, deci se poate foarte ușor și cu o formulă acolo și am așa perspectivă. Când va fi și bună dispoziție, și sănătate, o monografie consacrată unei aritmetici în dreptul măcar civil, în penal nu pot să mă bag, dar măcar în dreptul civil.

Vă mulțumesc foarte mult!