Discursul domnului Flavius Baias cu prilejul Zilei Justiției

Aflând acum o jumătate de oră că trebuie să spun câteva cuvinte, o să încerc să improvizez, cu mai mult sau mai puțin succes.

Doamnelor și domnilor, stimați invitați, în primul rând mulțumesc Uniunii Juriștilor pentru că m-a invitat la această manifestare. De câte ori vin aici – e adevărat că n-am fost de foarte mult timp – nu pot să nu mă minunez, de fiecare dată, cum arătau clădirile-simbol ale Bucureștiului și ale României, inclusiv Tribunalul de pe Dâmbovița, inclusiv Facultatea de Drept, înainte de accidentul celor 50 de ani de totalitarism. Și de fiecare dată mă întreb cum ar fi arătat România dacă acest accident nu ar fi existat. De multe ori, îmi dau un răspuns care cred că nu corespunde neapărat realității și nici optimismului meu funciar. Pentru că ceea ce s-a spus astăzi arată aici că omenirea, inclusiv România, se îndreaptă într-o direcție fără posibilitate de întoarcere, indiferent dacă unele dintre țările acestei lumi, ale acestei părți din Europa, au traversat acest accident.

Doamna președinte… cred că ceea ce ați spus dumneavoastră – dintr-o perspectivă, evident, a unui judecător de carieră și dintr-o perspectivă a unei persoane care crede cu tărie în independența judecătorului și în… independența procurorului, chiar dacă nu e inamovibil, în stabilitatea lui – sunt aserțiuni corecte. Dar nu pot să nu vă spun că toți aceia pe care, direct sau indirect, i-ați menționat, sunt absolvenții facultăților de drept din România, mulți dintre ei după 1990. Cine este de vină? Cei care s-au format? Suntem de vină noi, cei care i-am format? Este de vină sistemul pe care… îndrăznesc să spun, cu oarecare lipsă de modestie, la un moment dat, ilo tempore, am încercat și eu să-l schimb, mă rog, fiind în echipa profesorului Stoica. Nu știu cât am reușit, văzând ceea ce ilustrați cu citate din literatură și cu caracterul plastic ce vă caracterizează verbul, în ceea ce ați spus. Și atunci, mă întorc și mă întreb ce trebuie să facem. Pentru că eu nu sunt foarte optimist; pentru că am avut studenți – trebuie să pășesc în zona asta pesimistă și oarecum dramatică, apocaliptică, cum s-a spus de mai multe ori – excepționali, care au terminat în anii ’94-’96 și pe care prin anii 1998-2000, nu acum, nu în epoca aceasta, i-am văzut în boxa acuzaților în calitate de judecători și procurori. Deși noi am spus-o – știți foarte bine, dle profesor Traian Briciu – și o spunem de fiecare dată, la toate festivitățile, la deschiderea anului universitar, la închiderea anului universitar, pe parcursul anului universitar –, încercăm să formăm, cu o frază pe care n-am să obosesc s-o repet, mulți dintre dumneavoastră o știți, în calitate de profesor la facultatea de Drept, cum spunea Regele Carol I, să formăm caractere; nu tehnicieni. Pentru că, așa cum spunea Regele, caracterele, și nu talentele, sunt acelea care duc înainte o națiune. Dacă mă întrebați pe mine, mi-e teamă că am eșuat. Sau, în orice caz, am eșuat parțial. Ce trebuie să facem? Eu cred că în primul rând nu trebuie să obosim, dle profesor Briciu și stimați colegi, dlor profesori, dna rector, inclusiv învățământul privat să încerce să-și asume și să exercite în continuare această misiune. Adică profesia de jurist nu este profesia care-ți asigură un salariu – iertați-mi expresia de mahala – baban, ca judecător sau procuror. Sau încasări la fel de importante, ca avocat sau ca notar. Profesia de jurist este cea care trebuie să fie sanitarul societății. Este cea care trebuie să corecteze excesele din societate, indiferent că ele sunt la baza societății – și cunoașteți știrile de la ora cinci – sau, din păcate, uneori la vârful societății – în parlament, în guvern, se pare că nimeni nu este ferit, din păcate, de aceste excese. Și trebuie să spunem acest lucru fără să obosim. De aceea, printre altele, cred că, vorbind de Ziua Justiției, trebuie să ne dăm seama că justiția nu este numai opera Justiției – îmi cer scuze doamnei președinte. Justiția este opera consilierului juridic, opera notarului, opera procurorului, opera avocatului; și este încununată prin ceea ce face executorul judecătoresc. Și cred că o mai bună cooperare între aceste profesii… Suntem în sediul, dacă nu mă înșel, dle președinte, fostul sediu al AMA – Asociația Magistraților și Avocaților. În 1930 nimeni nu-și punea problema cum poate să fie o asociație între avocați și magistrați. Nu cumva îi corup unii pe alții? Deci cred că o cooperare între profesiile juridice ar fi benefică pentru actul de justiție în general. Sunt unul dintre partizanii proiectului de lege – dna președinte, spre să nu vă supere această idee, știu că nu e plăcută la INM – care ar urma să intre în vigoare. Cred cu tărie că absolvenții de INM trebuie să treacă o perioadă de timp prin toate profesiile juridice. Nu cred că poți fi judecător în penal, să semnezi o condamnare, fără să fi văzut interiorul unei pușcării. După cum nu cred că poți anula un act notarial, indiferent de valoarea lui, fără să fi trecut printr-un birou notarial, să vezi ce însemnează profesia de notar și toate dificultățile cu care se confruntă notarul până în momentul în care își pune semnătura pe autentificare. Aș îndrăzni să închei – încă nu închei, pentru că mai am ceva de spus – cuvântul meu cu un apel către profesiile juridice, nu știu dacă puteți să faceți acest apel, dle președinte, în vederea unei mai bune colaborări și cooperări. Și această colaborare și cooperare trebuie să înceapă de la nivelul pregătirii profesionale primare; de la nivelul INPPA, de la nivelul INR, de la nivelul Centrului de Pregătire al Executorilor. Nu pot să uit – e o paranteză – momentul în care am pledat la INM, asta se întâmpla în prezența consiliului științific al INM, în cadrul consiliului științific, în prezența unui magistrat de carieră și am pledat pentru extinderea practicii celor de la INM în cabinetele de avocatură. Și magistratul de la Înalta Curte – evident, n-o să dau nume – mi-a replicat: Dle decan, dar asta-i o prostie, domnule! Păi se duce acolo și îl învață toate tâmpeniile: să dea mită, să ia mită, să nu știu ce… Deci dacă asta este concepția la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, lucrurile, din punctul meu de vedere, trebuie construite încă, în realizarea actului de justiție în România.

Închei, așadar, cu un apel – care nu știu ce ecou va avea – în vederea – nu știu dacă nu folosesc cuvinte banale – îmbunătățirii, perfecționării actului de justiție prin intermediul unui instrument care e la îndemâna tuturor: cooperarea între profesiile juridice din România.

Și pentru că s-a vorbit de tehnică, nu pot să nu vă spun că am primit un mesaj care mă anunță că instanța constituțională a constatat că, mă rog, completele de 3 sunt neconstituționale… Aștept, dle profesor de procedură Traian Briciu, momentul în care instanța constituțională va constata că, mă rog, completele de succesiuni de la Judecătoria Buftea sunt neconstituționale. Vă mulțumesc.