Discursul domnului Flavius Baias în cadrul Congresului Avocaţilor 2018

3 mai 2018
Vizualizari: 1086

Vă mulțumesc, dle președinte. Dle ministru, domnilor miniștri, doamnelor și domnilor, dragi colegi, vă mulțumesc pentru invitația pe care mi-ați adresat-o, în calitate de reprezentant al – zic eu – celei mai bune facultăți de drept din țară, care este, în același timp, și rezervorul principal al profesiei dumneavoastră, respectiv Facultatea de Drept a Universității din București. Nu știu dacă este momentul acum să fac o foarte scurtă prezentare a ultimelor realizări de la Facultatea de Drept, probabil că nu, timpul este, oricum, înaintat. Nu pot, totuși, să nu vă spun că am încercat – și colegii mei, și echipa de conducere a Facultății de Drept – în acești ultimi ani, să menținem standardul ridicat pe care l-au arătat conducerile anterioare ale Facultății de Drept a Universității din București, respectiv dl decan Corneliu Bârsan și – fie iertat – decanul Viorel Ciobanu. Cred că am reușit, în ciuda unor luări de atitudini publice în ultima vreme – nu este cazul să intru în polemică cu aceste luări de atitudine – vreau doar să spun încă o dată în fața dumneavoastră un lucru pe care îl știți, conducerea Uniunii Barourilor îl știe: Cea mai mare parte a celor care reușesc la examenul de admitere în profesia de avocat provin de la Facultatea de Drept a Universității din București. După cum, doamnelor judecător, sunt convins că știți și dumneavoastră, cea mai mare parte a celor care reușesc la INM, an de an, provin tot de la Facultatea de Drept din București. Acest lucru este confirmat și de performanțele internaționale ale studenților noștri – mă bucur că n-am apucat să intru aici și am fost felicitat de către un domn avocat, nu-l văd acum în sală, dar îi mulțumesc chiar dacă nu îl văd, pentru extraordinara performanță a colegilor noștri la concursul de procese simulate de Drept Comercial Internațional, de fapt de Arbitraj în Comerțul Internațional, VILENVIS, de la Viena, unde anul acesta studenții noștri s-au clasat pe locul 3 mondial din 362 de universități participante.

Toate acestea arată că eforturile de care vorbeam tind să fie recunoscute și pe plan național, și pe plan internațional. Vom încerca să facem același lucru și în viitor, vom încerca să menținem standardul – și cu sprijinul dumneavoastră, evident – pregătirii studenților noștri, pentru că facultatea noastră, așa cum spuneam, este furnizorul principal al profesiilor juridice în general și al profesiilor juridice importante – a dumneavoastră fiind, evident, una dintre ele – din peisajul juridic românesc. Dar ceea ce facem nu s-ar putea realiza fără sprijinul dumneavoastră și mulțumesc public, în fața congresului, dlui președinte Gh. Florea, vicepreședinților săi, pe care nu îi mai numesc, dlui decan al Baroului București, pentru sprijinul constant acordat Facultății de Drept a Universității din București, în toate acțiunile pe care le desfășurăm în beneficiul, evident, al studenților noștri, viitorii dumneavoastră colegi.

Închei dorind succes lucrărilor congresului și dorindu-vă dumneavoastră, tuturor, tot binele din lume. Mulțumesc încă o dată pentru prezență.

 

Discursul domnului Flavius Baias în cadrul Congresului Avocaților 2018 was last modified: mai 3rd, 2018 by Flavius A. Baias

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice