Discursul domnului Cristian Jora cu ocazia Galei Premiilor Uniunii Juriștilor din România pe anul 2019

10 ian. 2020
Vizualizari: 1323

Laudatio pentru av. dr. Cristian Paziuc

Doamnelor și domnilor, îmi face o plăcere cu totul specială să prezint lucrarea „Răspunderea contractuală – o analiză juridică și economică”, pentru mai multe considerente. Un prim considerent este acela că autorul este bucovinean, și eu am pe jumătate obârșii bucovinene, și lucrul ăsta mă bucură foarte mult, că am posibilitatea să fac o asemenea prezentare. Spunea Vasile Pârvan în Getica: „Singura muncă, singura grijă și suferință a creatorului este de a da formă deplină, corespunzătoare gândului ce-l frământă”. Iată că autorul a fost frământat de această importantă instituție a Dreptului civil, lucrarea reprezintă o valorificare a tezei doctorale a autorului, este interesantă, cuprinde elemente importante de Drept comparat, analiza nu se mărginește numai la limitele juridice; merge dincolo de aceste limite și este interesant, în urma analizei pe care autorul o face, în final precizează că soluțiile pe care le prezintă sunt nu doar consecințe, ci și mijloace de testare a teoriei, unele decurg firesc din concepția prezentată și completează armonios tabloul acesteia. Altele, la care poate nu ne-am gândit, ar putea să pună sistemul într-un dezechilibru atât de pronunțat, încât să infirme teoria.

Trebuie să fie un risc asumat al oricărui demers intelectual care se abate de la cărți deja bine cunoscute. Trebuie să mai precizez – și acest lucru este important –, lucrarea apare la prestigioasa editură Universul Juridic, este o colecție interesantă, inițiată de profesorul Marian Nicolae și coordonată de profesorul Ionuț Florin Popa de la Cluj. Lucrarea este interesantă, este foarte amplă și în privința autorului mai trebuie precizat și aceea că este avocat în Baroul București, asistent la prestigioasa facultate a Universității din București, a urmat un curs de masterat la University College London, calificativul „Distinction” în specializarea „Law and Economics”. Este o persoană care are o deschidere mai amplă, nu numai în materia Dreptului civil – și aici, cu specială privire, în materia obligațiilor civile –, ci și în materie economică.

În final n-aș putea să spun decât ceea ce spunea unul dintre părinții literaturii americane, căruia i se spunea „bunul poet cărunt”, Walt Whitman, și spunea: „Aceasta nu-i o carte. Cine o atinge atinge un om.” Vă mulțumesc.

Discursul domnului Cristian Jora cu ocazia Galei Premiilor Uniunii Juriștilor din România pe anul 2019 was last modified: ianuarie 10th, 2020 by Cristian Jora

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice