Discursul domnului Constantin Duvac în cadrul Galei Premiilor Uniunii Juriștilor din România pe anul 2019. Laudatio

Laudatio pentru prof. univ. dr. Gheorghiță Mateuț

Vă mulțumesc, dle președinte. Mă bucur foarte mult că a reușit să ajungă dl profesor Gheorghiță Mateuț, pentru că am această deosebită onoare, de a prezenta o lucrare de referință în domeniul Procedurii penale. Pentru că tot s-au evocat reputații noștri profesori și predecesorii în domeniile în care noi activăm acum, eu pot să afirm, fără teama de a greși, că lucrarea dlui profesor Mateuț, „Procedură penală. Partea generală” – Partea specială fiind în curs de apariție –, o lucrare de aprox. 1.200 de pagini, este cea mai valoroasă lucrare de procedură penală de la reputata lucrare a profesorului Traian Pop de la Cluj, apărută în 1948 și reeditată prin amabilitatea prestigioasei edituri Universul Juridic.

Să știți că m-am bucurat foarte mult că profesorul Gheorghiță Mateuț și-a găsit timpul necesar pentru a da tuturor generațiilor de juriști care vor urma această lucrare – este una dintre cele mai profunde lucrări în materie apărute după 1990. Profunde pentru că, pe de o parte, domnia sa s-a străduit să continue tradiția instaurată de școala de Drept penal de la Cluj în materie, dar deopotrivă și de cea a profesorului Vintilă Dongoroz, prin reeditarea Tratatului de Drept penal și Procedură penală al profesorului Ioan Tanoviceanu din 1912, lucrare în 5 volume, apărută în 1925, domnia sa pledând pentru păstrarea tradiției procedurii noastre penale și a principiilor care o guvernează, indiferent de intenția unor legiuitori ai vremii de a schimba anumite constante ale procedurii penale.

De ce mai este valoroasă această carte – pentru că este o operă foarte fecundă. Profesorul să știți că nu ezită să se pronunțe asupra tuturor chestiunilor controversate în materia procedurii penale, poate cea mai dezbătută ramură a dreptului în ultimii ani și cea mai supusă examenului de constituționalitate prin numeroasele excepții invocate și decizii adoptate de Curtea Constituțională în materie; și, de asemenea, o chestiune pe care o observăm la puțini autori și pe care o întâlneam frecvent și la regretatul profesor George Antoniu: examenul de Drept comparat.

Să știți că lucrarea are foarte numeroase trimiteri la lucrări de specialitate, mai vechi și mai noi, străine, practic autorul fructificând și experiența pozitivă a acestor state; are note de subsol foarte bogate, practic la subsolul acestei lucrări se mai află o altă lucrare. Și noi ne bucurăm foarte mult că în ianuarie sau februarie urmează să apară și Partea specială.

Ceea ce mi-a plăcut foarte mult și îmi place la lucrările dumneavoastră, dle profesor, este faptul că nu ezitați să vă pronunțați, să vă spuneți părerea și, de asemenea, pe lângă studiul dogmatic căruia îi acordați atenție, nu ezitați să faceți și un studiu critic al normelor de drept pozitiv, dar și al intențiilor de modificare ale Codului de procedură penală. Pentru că la momentul redactării lucrării era în procedură de adoptare și de intrare în vigoare o lege care modifica în ansamblu procedura penală, domnia sa a rezervat un ultim titlu acestui act normativ, care nu a mai intrat în vigoare din motive cunoscute, dar care prin valoarea ideilor pe care le-a inserat în acest ultim titlu al lucrării, se pot constitui într-o sursă de inspirație pentru legiuitor în reglementări viitoare.

Și acum aș vrea să vă dau câteva exemple concrete, care să releve profunzimea autorului și valoarea lucrării. Fac o precizare, îmi cer scuze că nu l-am prezentat, dar notorietatea domniei sale cred că îmi dă dispensă în a mai prezenta activitatea profesorului. De pildă, analizând sistemele noastre de drept procesual-penal, profesorul, pe bună dreptate, își exprimă anumite rezerve în legătură cu sistemul procedural mixt, existent în prezent în legislația noastră penală, întrucât, pe de o parte, s-a dovedit incapabil să eficientizeze garanțiile pe care ar trebui să le respecte organele judiciare în activitatea acestora, investigativă sau de cercetare; și, pe de altă parte, permite uneori arbitrariul.

Și leg această afirmație pe care profesorul o face atunci când analizează regulile de bază ale procesului penal de distincția pe care domnia sa o prezintă, atunci când vorbește despre condițiile în care se dispune începerea urmăririi penale in rem, efectuarea acesteia în continuare in personam și, respectiv, punerea în mișcare a acțiunii penale, legea nefăcând o distincție foarte clară între aceste momente procesuale – după cum bine știți, Noul cod de procedură penală a renunțat la etapa actelor premergătoare, astfel încât în prezent este foarte ușor să ajungi suspect doar pentru o apreciere a celui însărcinat cu soluționarea acelei sesizări, dacă apreciază că din conținutul sesizării rezultă date privind suspiciunea rezonabilă, o expresie nefericită, după părerea mea, că acea persoană a săvârșit o faptă. Și profesorul critică lipsa unor criterii clare, distinctive, obiective între standardul probațiunii care trebuie să existe atunci când dobândești calitatea de suspect și cea relativă la inculpare, precum și neconcordanțele legislative din partea generală față de partea specială, referitoare la aceste momente procesuale deosebite.

De asemenea, am remarcat profunzimea dumneavoastră atunci când analizați cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau fac ca aceasta să nu mai poată fi exercitată dacă apar ulterior, de pildă atunci când analizați expresia „fapta nu există”, lăsând a se înțelege că vă situați de partea tradițională a înțelesului pe care profesorul Vintilă Dongoroz îl dădea acestei noțiuni, și anume că fapta nu există în materialitatea sa, întrucât opinia mai nouă care s-a conturat în această privință, din care ar rezulta că fapta nu există nici atunci când ea nu este conformă cu verbum regens care caracterizează elementul material al normei de incriminare, pare să interfereze cu al doilea caz, care împiedică exercitarea acțiunii penale, „fapta nu este prevăzută de legea penală”. De asemenea, relativ la acest lucru dumneavoastră faceți o incursiune binevenită, comparând și analizând implicațiile vinovăției ca trăsătură esențială distinctă în conținutul infracțiunii, situată în exteriorul noțiunii de „faptă prevăzută de legea penală”, punctând și arătând că, de lege lata, prin voința legiuitorului sunt noțiuni distincte, chiar dacă aceasta, în mod corect, ar trebui să facă parte din conținutul incriminării și, atunci când vorbim de fapta prevăzută de legea penală, s-o înțelegem atât sub aspect obiectiv, în materialitatea ei, cât și sub aspect subiectiv.

De asemenea, în ceea ce privește loialitatea probelor, noțiunea de hotărâre penală definitivă, atunci când analizați principiul ne bis in idem, printr-o interpretare extensivă a acestor noțiuni, atribuind acest caracter, pe drept cuvânt, și încheierilor judecătorului de cameră preliminară atunci când se pronunță asupra plângerilor împotriva soluțiilor de clasare sau când este sesizat cu confirmarea renunțării la urmărirea penală.

Practic, dumneavoastră nu ați analizat nicio instituție din cadrul procedurii penale fără să vă pronunțați și să o analizați sub toate fațetele, sub toate înfățișările pe care aceasta le poate lua. Pentru aceasta, meritați cu prisosință premiul Vintilă Dongoroz, întrucât lucrarea domniei voastre și implicit dumneavoastră se ridică la nivelul numelui premiului de astăzi. Felicitări, dle profesor!