Discursul domnului Cătălin Predoiu în cadrul dezbaterii prilejuite de lansarea albumului „PALATE DE JUSTIȚIE DIN ROMÂNIA”

5 feb. 2018
Vizualizari: 1697

Bună seara și „La mulți ani, tuturor, vă doresc în acest an!

În general, când ți se dă ultimul cuvânt în această sală, îți dai seama că nu ești în cea mai bună ipostază, dar, totuși, cred că nu suntem la un proces aici, suntem la un eveniment cultural și am să încerc, avocat fiind de formație, să urmez ad literam invitația [n.n. domnului ministru Cazanciuc] – câteva cuvinte…

Nu am să vorbesc despre trecut – au făcut-o colegii antevorbitori. N-am răsfoit cartea, dar îi cunosc conținutul, nu pentru că am cine știe ce puteri paranormale, dar am vizitat multe dintre clădirile fotografiate și cuprinse în acest frumos volum, din câte văd. În opinia mea, marea provocare a generației noastre va fi volumul care va cuprinde fotografiile cu clădirile pe care le vom construi de aici înainte. Pentru că ceea ce avem în volumul 1, ce vom avea în volumul 2, în volumul 3 sunt operele înaintașilor și da, e adevărat, există o tentație, o pasiune, aproape, care ne-a cuprins pe toți – și e firesc într-un fel, într-un an aniversar, centenar, de la facerea României Mari, să ne uităm doar în trecut, doar la înaintași, la umbrele lor uriașe, care, pare-se, ne copleșesc și ne împiedică să ne ridicăm, cât de cât, la nivelul lor astăzi. Dar sunt un optimist din fire și cred că vom avea și un volum 4, care va cuprinde o serie de edificii care să încorporeze arhitectură, să respire un spirit și cred că marea întrebare va fi: Ce fel de spirit va respira acea arhitectură, dacă ea va fi în consonanță cu actul de justiție care se va săvârși în interiorul acelor edificii, acelor palate ale culturii, pe care trebuie să le facem și dacă va fi o armonie între acestea, între spiritul de care suntem stăpâniți atunci când săvârșim justiția…?”. Pentru că, așa cum spunea un mare profesor de Drept, nu poți face justiție dacă nu ești bântuit de spiritul dreptății.

Dacă privim arhitectura acelor clădiri și, în același timp, citim o pagină din Pandectele din perioada interbelică, unde găsim pledoarii-capodoperă sau decizii ale curților de apel sau de casație, sau chiar a judecătoriilor de plasă, capodoperă juridică, vom vedea că toate respiră un spirit, o ambiție care a stăpânit generația care a făurit România Mare și cred că asta ar fi cu adevărat marea performanță, nu doar să construim clădiri – ci să facem opere de arhitectură, nu doar să scriem legi – ci să facem monumente juridice, nu doar să pronunțăm decizii – ci să facem dreptate după ce am ascultat opere literare juridice expuse, susținute cu patima cuvenită de către avocați.

Orice clădire e un martor al istoriei, orice carte e un martor al istoriei. Și această clădire este un martor, spune multe despre sacrificiul celor care au construit-o. Să nu uităm că nu numai guvernele au contribuit aici, ci și slujitorii justiției, avocații – există, din câte știu, o aripă construită prin efortul avocaților – și asta spune foarte mult despre spiritul care unea profesiile juridice. Spirit de dreptate, dar și de datorie față de țară și de națiune.

Vă mulțumesc și vă doresc o seară bună!

[…]


Dezbaterea „Arhitectura Justiției” a fost transmisă LIVE pe universuljuridic.ro – partener media al evenimentului.

Discursul domnului Cătălin Predoiu în cadrul dezbaterii prilejuite de lansarea albumului „PALATE DE JUSTIȚIE DIN ROMÂNIA” was last modified: ianuarie 29th, 2018 by Cătălin Predoiu

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice