Discursul doamnei Ramona-Grațiela Milu din cadrul Conferinței naționale de insolvență: „Restructurarea și insolvența – sub semnul schimbărilor”

23 mart. 2023
Vizualizari: 388

Bună ziua! Vă salut și eu, și așa cum a precizat dl Președinte, puține lucruri mai sunt de spus după așa niște antevorbitori, cărora nu le datorăm doar niște cuvinte frumoase, ci și eforturi susținute pentru această, nu doar bună colaborare interprofesională, ci adevărat parteneriat. Și pentru acest motiv, nu-mi rămâne decât să vă spun că mă simt onorată de invitația dvs., particip cu bucurie la acest eveniment. Nu este prima dată când am participat la evenimentele profesionale organizate de dvs., și de data aceasta, din această postură, pot să vă spun cu certitudine că reprezentați un model de bune practici de colaborare interprofesională. Mă bucură să văd că în acest domeniu extrem de tehnic, colegii noștri magistrați, pe de o parte, pe de altă parte, practicienii în insolvență, pun cap la cap experiența profesională, expertiza de care dau dovadă și acest lucru nu poate decât să ne profite nouă, tuturor, sistemului judiciar, dar mai ales justițiabililor și în general societății civile. Prin urmare, urmăresc cu interes ceea ce faceți dvs. și în măsura în care noua postură pe care o dețin, pentru următorii 6 ani, îmi va oferi această posibilitate, aș vrea foarte mult ca ceea ce ați reușit dvs. să realizați sub acest aspect al pregătirii profesionale, interprofesionale, să poată fi dus și în alte domenii, pentru că este loc de așa ceva.

Încă o dată vă mulțumesc. Vă adresez urări de succes în lucrările pe care le veți desfășura și cu mare drag ori de câte ori veți invita Consiliul, mă veți invita pe mine, vom participa la evenimentele dvs. Cele mai bune urări și felicitări pentru ce ați realizat până acum!


* Fragment din alocuțiunea doamnei Ramona-Grațiela Milu în cadrul Conferinței naționale de insolvență: „Restructurarea și insolvența – sub semnul schimbărilor”.
Discursul doamnei Ramona-Grațiela Milu din cadrul Conferinței naționale de insolvență: „Restructurarea și insolvența – sub semnul schimbărilor” was last modified: martie 23rd, 2023 by Ramona Grațiela Milu

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice