Discursul doamnei Oana Ghiță cu ocazia Festivității de decernare a premiilor „Revistei Române de Drept Privat” pentru anul 2023

29 oct. 2024
Vizualizari: 85

Oana Ghiță: Mulțumesc mult! N-am cuvinte, dar am emoții. Mulțumesc, în primul rând, doamnei profesor Brândușa Ștefănescu pentru efortul pe care l-a făcut și pentru faptul că în fiecare an a decernat acest premiu – Octavian Căpățînă.  

Mulțumesc, în al doilea rând, domnului profesor Valeriu Stoica, alături de care am participat, cred că în ultimii 7 ani, la conferința care i-a purtat numele până anul acesta. Și nu uităm că în 2016 (anul în care domnul profesor Valeriu Stoica a devenit director al Revistei Române de Drept Privat) – și din interpretarea gramaticală a afirmației am înțeles că e o obligație de rezultat – ați afirmat că timp de 70 de ani veți decerna premiile Revistei Române de Drept Privat, pentru că tot ați spus că în Oltenia măsurăm timpul în milenii. Mulțumesc mult pentru tot sprijinul. 

Nu pot să nu-i mulțumesc, apoi, domnului profesor Sevastian Cercel, care m-a împins, m-a îmbrâncit către această muncă de cercetare. Mi-a întins mai multe mâini decât are un om ca să reușesc să ajung la termen și să predau nu numai acest articol, dar în general participările noastre, care au fost și împreună de multe ori, atât la Conferința Valeriu Stoica, cât și în revistele de specialitate. Îmi aduc aminte că am pornit în anul 2003, în Curierul Judiciar, cu Accesiunea imobiliară artificială, împreună, așa, pe un drum științific.  

Cât despre articol – știu că timpul este înaintat și nu vreau să răpesc foarte mult din el –, a fost scris cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa domnului profesor Liviu Pop la Craiova. Cu această ocazie, s-a organizat o conferință pe tema Dinamica obligațiilor civile, după care a apărut și un număr al Revistei Române de Drept Privat cu studiile cumulate din cadrul acelei conferințe. Provocarea a fost de a mă încadra cumva în temă și de a o circumscrie și ariei mele mai recente de cercetare din materia dreptului familiei. Ca atare, am găsit compromisul de a mă referi la delegare. Am evitat termenul subrogație și am folosit termenul substituire în exercitarea drepturilor părintești. Dar nimic nu este întâmplător, pentru că în anul 2000 am susținut teza de doctorat care avea titlul Transmisiunea și transformarea obligațiilor. Am constatat, nu numai cu ocazia redactării acestui articol, dar după acea teză, care a fost debutul în materia obligațiilor și dinamicii obligațiilor, că termenii, în realitate, sunt doar omonimi, nu există nicio suprapunere între delegarea din materia obligațiilor, pe care oricum noul Cod civil aproape că a eliminat-o, și delegarea din materia capacității de a fi părinte. E prima întrebare pe care mi-am pus-o în acest studiu: dacă este posibil, cumva, să delegăm capacitatea de a fi părinte. Și o modificare recentă adusă Legii nr. 272/2004 ne-a dat un răspuns afirmativ. Și ea a fost corelată cu o realitate, nu știu dacă neapărat dureroasă, a societății noastre, și anume faptul că foarte mulți copii din România cresc fără părinți sau cu părinții plecați în străinătate. Or, această modificare se referea la procedura delegării autorității părintești în această ipoteză.  

Așadar, am pornit de la teza de doctorat. Termenul subrogație, așa cum am zis, nu se suprapune cu acela de substituire în exercitarea autorității părintești. Deci, foarte pe scurt și o să mă opresc, în ceea ce privește delegarea, regula este că autoritatea părintească se exercită de către părinți, dar sunt situații excepționale când, prin intermediul instanței sau în mod voluntar, ea poate fi delegată către terțe persoane și se pune problema limitelor în care operează această modalitate de delegare. Iar în ceea ce privește substituirea în exercitarea drepturilor părintești, este, de fapt, vorba de o familie recompusă, de o familie de fapt, pe care eu am asemănat-o în acest articol cu arta japoneză Kintsugi, care presupune luarea cioburilor și lipirea lor, refacerea obiectului care s-a spart (în cazul nostru, o familie destrămată) în forma inițială prin intermediul unui material, al unui metal prețios, astfel încât, în urma acestei operațiuni, de fapt, obiectul arată mai bine decât la început sau este mai valoros decât a fost inițial. Or, ideea de familie recompusă tocmai aceasta are în vedere, faptul că s-a pus capăt unei situații conflictuale, probabil, anterior, și e vorba de o substituire a părintelui vitreg, cum se spune în limbajul popular, în mod parțial, în drepturile părintești ale părintelui nerezident, pentru că acesta va exercita o autoritate părintească în viața de zi cu zi și copilul, de asemenea, este supus acestei autorități părintești. Dar poate că această formă, care este armonioasă, presupunem noi, se aseamănă întocmai cu acel obiect recompus. 

Foarte pe scurt, am zis că mulțumesc domnului profesor Valeriu Stoica și profit – că poate fi singura ocazie – ca să apreciez felul în care domnul profesor a schimbat peisajul juridic din România în ultimii 10 ani. N-a fost un act cu executare uno ictu, e clar că e vorba de un efort care s-a perpetuat în timp. Dacă ne gândim la această teorie a formelor fără fond și la faptul că suntem confruntați în viața de zi cu zi cu promovarea nonvalorilor, vedem nu numai pe aplicații pe internet, dar și la televizor și în toate domeniile faptul că se ajunge ca mediocritatea să domine calitatea sau pe cei care chiar vor să muncească și să-și facă o meserie în adevăratul sens al cuvântului. Și, când, obosiți și resemnați, poate, cu această situație, ne confruntăm cu o conferință ca cea care s-a desfășurat astăzi, ne dăm seama că totuși un om poate să adune și oameni de valoare la un loc. Ce am constatat, nu numai în urma conferinței de astăzi, sunt, bineînțeles, unicitatea și generozitatea temelor propuse pentru Conferința de drept civil, dar și faptul că domnul profesor Valeriu Stoica promovează – și n-aș vrea să interpretăm cuvântul într-un sens greșit – nu numai studiile juridice, cercetarea în drept, dar, în același timp, oameni, care transmit, fiecare în parte, câte ceva, care pot fi modele pentru noi, în primul rând. Am apreciat foarte mult, cel puțin din perspectiva mea, pentru că vin de la Craiova, reușita în reconfigurarea peisajului juridic românesc și în sensul că a adunat nu numai Hexagonul, dar a reușit să adune câte o personalitate din fiecare zonă a țării, deci, practic, această extindere a aripii protectoare sau a promovării, așa cum am zis, în toate zonele țării. Și stau și mă întreb dacă nu cumva în momentul de față sunt beneficiara acestei intenții și bune intenții a domnului profesor, dacă nu cumva sunt beneficiara unei discriminări pozitive pentru asigurarea egalității de gen.  

Valeriu Stoica: Vă asigur, distinsă doamnă Oana Ghiță, că este meritul dumneavoastră, nu al genului. Și, când spun asta, mă gândesc că, în domeniul dreptului, juriștii n-au gen, sunt juriști sau nu. 

Oana Ghiță: Mulțumesc, mulțumesc mult.  

Valeriu Stoica: Da, deci acesta este motivul. S-o aplaudăm pe doamna Oana Ghiță.  

 

Discursul doamnei Oana Ghiță cu ocazia Festivității de decernare a premiilor „Revistei Române de Drept Privat” pentru anul 2023 was last modified: octombrie 29th, 2024 by Oana Ghiță

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice