Discursul doamnei jud. Corina-Alina Corbu cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înființarea Curții Constituționale a României

Sursa foto: Lucian Alecu

Domnule președinte al Curții Constituționale, domnule Președinte al Camerei Deputaților, domnule președinte al Senatului, doamnelor și domnilor judecători ai Curții Constituționale, distinși invitați,

În primul rând, aș dori să vă mulțumesc pentru invitație, domnule președinte, și să transmit salutul și aprecierea Înaltei Curți de Casație și Justiție către cealaltă instituție supremă a statului român, Curtea Constituțională!

Doamnelor și domnilor, tradiția controlului de constituționalitate în România începe încă înainte de consolidarea statului român modern în forma care funcționează și astăzi. Încă din martie 1912, în așa-numitul „Proces al tramvaielor”, Înalta Curte este cea care recunoaște dreptul instanțelor judecătorești de a examina constituționalitatea legilor. Această decizie a reprezentat, din punct de vedere juridic, instituirea unei noi direcții de apărare împotriva arbitrariului și protejarea drepturilor cetățeanului, dând eficiență cu adevărat principiilor controlului reciproc și echilibrului dintre puterile statului.

A urmat introducerea votului universal, încheierea Primului Război Mondial, precum și modernizarea generală a sistemului legislativ după Marea Unire, pași care au desăvârșit democrația constituțională românească și caracterul ei de stat de drept, în care supremația Constituției și a legii se impunea respectată.

Din păcate, a urmat foarte curând o situație cauzată de acapararea puterii de drept de către serviciile totalitare, indiferent din partea aspectului politic din care au provenit acestea. După revenirea la democrație, la mai mult de 50 de ani, legiuitorul constituant a optat pentru o altă formă de asigurare a titlului constituțional al puterilor statului și al controlului de constituționalitate, separând funcțiunile de trimitere către Înalta Curte, în perioada interbelică, în două jurisdicții supreme și complementare, Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astăzi, ambele jurisdicții au consacrare constituțională și au propria misiune trasată de Constituție. Curtea Constituțională este garantul respectării legii fundamentale, și Înalta Curte este cea mai mare instanță judecătorească, care asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate celelalte instanțe, aspect esențial din perspectiva asigurării garanției constituționale, a clarității și previzibilității legii.

Doamnelor și domnilor, chiar dacă suntem astăzi într-un moment festiv, nu mă voi feri să abordez recenta dezbatere publică legată de aplicarea cu prioritate, de completurile de judecată ale Înaltei Curți, a deciziilor Curții Constituționale ori a celor ale Curții de Justiție a Uniunii Europene. Sub aspect legal, s-ar considera că acesta ar intra în conflict. Fără îndoială că aprecierea acestor aspecte este și rămâne apanajul exclusiv al respectivelor completuri de judecată. Temeiurile de drept care stau la baza deciziilor lor le regăsim în însăși Legea fundamentală, care constată atât caracterul aleatoriu al deciziilor Curții Constituționale, cât și principiul supremației dreptului Uniunii Europene în caz de conflict cu normele juridice interne.

Din punct de vedere instituțional, ar trebui să-mi exprim convingerea că, nici la Înalta Curte de Casație și Justiție, nici la Curtea Constituțională și nici la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, ceea ce ne preocupă, în primul rând, nu este chestiunea întâietății. Dreptul nu este o competiție pentru precădere, dreptul este dezbatere, este ascultarea argumentelor reciproce, este o căutare permanentă a sensului profund și adevărat al normei legale. Ca urmare, cred că pe toți ne preocupă, în primul rând, chestiunea legalității, a interpretării corecte și unitare a normei constituționale, a dispozițiilor unui tratat internațional, astfel încât să asigurăm deplină echitate și deplină funcționalitate serviciului public al justiției. Dacă, aplecându-ne cu atenție asupra normelor juridice relevante, dacă, prin dialog instituțional, prin simple practici și idei juridice și cu sprijinul legiuitorului național și european, vom identifica și vom asuma soluții juridice corecte și unitare pe această chestiune, chestiunea întâietății între hotărârile unei jurisdicții sau alteia devine o chestiune simplă.

Doamnelor și domnilor, aș vrea să subliniez că, în opinia mea, atât logica legiuitorului local, cât și a celui național a fost una a cooperării, și nicidecum a confruntării, a complementarității, și nu a competiției. Logica dispozițiilor din tratatele constitutive ale Uniunii Europene, dar și din Constituția României este aceea a deferenței reciproce, a respectului pentru argumentele celuilalt, dar și a acceptării, și asta dincolo de orgoliu, a soluției care impune o interpretare corectă a normelor aplicabile.

Doamnelor și domnilor, în cei 30 de ani de funcționare a Curții Constituționale, am auzit destul de puține laude și foarte multe critici la adresa jurisdicției constituționale. Situația este, fără îndoială, similară și privită în oglindă și în ceea ce privește Înalta Curte de Casație și Justiție. Și asta pentru că justiția în general nu este o activitate umană populară, fiind legată de soluționarea conflictelor din societate. Iar, în România, în mod special, avem cu toții încă multe de făcut pentru a câștiga și a consolida încrederea cetățenilor noștri.

Revenind însă la Curtea Constituțională, aș dori să subliniez că aceste critici pe care le-am tot auzit la adresa instanței constituționale trebuie întotdeauna citite în cheia momentului în care au fost ele formulate. În toate momentele-cheie în istoria noastră recentă, la fiecare criză economică sau politică, la fiecare transformare majoră a sistemului judiciar, la momentul implementării fiecărei noi legislații, Curtea Constituțională a fost chemată să asigure echilibrul, să găsească soluția juridică care să permită deblocarea situației, să apere drepturile fundamentale ale cetățenilor.

Am văzut cu toții, de multe ori, critici virulente exprimate la adresa Curții Constituționale sau a jurisprudenței sale, urmate aproape imediat de invocarea aceleiași jurisprudențe sau de recursuri la intervenția Curții formulate chiar de autorii respectivelor critici. Pentru mine, toate acestea nu înseamnă decât un singur lucru, și anume că, de 30 de ani, jurisdicția constituțională își îndeplinește misiunea trasată de Legea fundamentală, asigurând existența și consolidarea democrației noastre.

Doamnelor și domnilor, de-a lungul acestor 30 de ani, România a parcurs un drum lung, consolidându-se ca o democrație ireversibilă, și a devenit europeană și din punct de vedere juridic, nu doar geografic și istoric. Importanța parcurgerii acestui drum se vede cel mai bine acum, în actualul context de nesiguranță existent la nivel planetar. Instituția care a deviat însă ca această evoluție a României să se desfășoare în direcția și garanțiile impuse de poporul român, prin voința sa exprimată în Legea fundamentală, a fost întotdeauna Curtea Constituțională.

De aceea, aș dori ca, în încheiere, să mulțumesc fiecărui judecător din actuala și din fostele componențe ale Curții Constituționale, pentru dedicație, pentru curaj, pentru viziune, empatie și echilibru, calități pe care le consider fundamentale pentru aceia a căror soartă este să se pronunțe asupra sorții celorlalți. Ca judecător, dar și în calitate de cetățean, mulțumesc tuturor pentru că și-au făcut datoria față de Constituție, dar și față de România!

La mulți ani Curții Constituționale! Vă mulțumesc!