Discursul doamnei Gabriela Baltag cu prilejul Zilei Justiției

Mulțumesc, dle președinte. Doamnelor, domnilor profesori, dragi colegi, dragi reprezentanți ai presei…

Mă gândeam astăzi, între toate evenimentele trăite în Consiliul Superior al Magistraturii, unde nicio zi nu seamănă cu cealaltă, că voi ajunge la dumneavoastră ca oaspete, așa cum am făcut-o de foarte multe ori. Am încercat să aștern câteva gânduri, între comisii și plenuri care nu se țin, așteptând-o pe Andreea și gândindu-mă ce aș putea să spun eu astăzi, din poziția pe care o am… pentru că trebuie să știți că i-am spus dlui președinte că nu pot să stau de la început la acest… că nu am un mandat din partea președintelui CSM, deși dna președinte a dorit, ar fi trebuit să-l obțin de la fiecare membru sau de la majoritatea membrilor, așa încât ce vă voi spune astăzi este poziția mea de judecător și de membru în CSM.

Vreau să vă spun că așa văd sau așa simt eu, așa am simțit în ultimii ani, că Justiția poartă straie care nu i se mai potrivesc și că nevoia altora, noi, este evidentă. Că această ținută se impune să o îmbrace nu doar în zilele festive, de sărbători, că va trebui să o poarte mereu. Justiția, spun eu, la nivelul meu, așa cum am perceput-o ca judecător de carieră, dar și ca reprezentant al colegilor din CSM, are nevoie mai mult decât oricând de o redefinire a drumului său. Obligația imperativă a unei schimbări nu vine doar de la principalul beneficiar al actului de justiție, cetățeanul. Deși societatea îi cere și îi dovedește că este nevoie de schimbare tot mai mult în ultimii ani. Dezamăgirile acestor timpuri, când am descoperit, cu siguranță, fiecare, chipul unei justiții pe care nu am anticipat-o niciodată, au devenit certitudini… trebuie să recunoaștem acest lucru. Am trecut repede de la visul clădit – cel puțin eu, cu o sinceritate dusă aproape de naivitate, la intrarea în profesie, când am crezut într-o justiție aproape perfectă, la realitatea crudă… Cu toate acestea, contrar, poate, pesimismului manifestat de colegii noștri mai devreme, sunt încrezătoare că mai putem face ceva. Cu toate enigmele și granițele necunoscute, poate prea puțin dezbătute… Am încredere în colegii mei judecători, când vă spun acest lucru – și vorbesc în numele unei profesii, singura pe care o cunosc și pe care am cunoscut-o; singura în care, în prezent, am speranțe mari, deși, uitându-mă spre dumneavoastră, ascultându-vă pe fiecare, îndrăznesc să privesc nu doar la prezent și la trecut, ci și la viitor. Să cred că justiția se va schimba, are șansa unei schimbări și alături de toate celelalte profesii, desigur, dacă nu ne veți lăsa singuri.

Am încredere în colegii mei judecători, devotați profesiei, care nu au nesocotit niciodată jurământul de credință, pentru care de fiecare dată Constituția și legile țării reprezintă întâiul lor comandament. Am încredere în judecători, mulți dintre ei obișnuiți să-și poarte în liniște trăirile până la sfârșit de carieră și chiar mai departe. Am încredere în judecătorii pe care aproape nimeni nu-i observă niciodată. Copleșiți de frământările profesiei și, în egală măsură, de cele ale vieții, în general. Nu vă pot ascunde că zilele trecute, într-o ședință de secție, am avut un aviz peste 65 de ani și, uitându-mă la anii care au trecut peste acel judecător, am văzut 42 de ani. Și am spus: o viață de om. Iar dna judecător ne-a spus tuturor, celor din secție: „Poate mai mult decât o viață de om”. Da, viața unui judecător, uneori adună foarte multe vieți.

Mă rog pentru ziua în care lipsa de adevăr nu va mai fi crezul unora iar trădările evidente, fundamentate pe mistificări, nu vor mai fi o carte de vizită. Am rezumat, altfel spus, ce v-a povestit deja, foarte frumos, Andreea. Realități crude și crunte. De aceea, dragi colegi, mă rog pentru ziua în care am putea mărturisi că ne-am vindecat de ura care ne-a copleșit sufletele, că vom reuși să stingem patimile care ne domină și că pe chipul nostru nu vor mai fi niciodată așezate măști. Indiferent cât de multă încredere am în judecători, repet, toate acestea sunt convinsă că nu se vor realiza cu adevărat fără ajutorul celorlalți, al dumneavoastră. Mulțumesc și felicitări!