Discursul doamnei Elena Pacea cu ocazia Conferinței Științifice Internaționale aniversare „Realități și perspective ale învățământului juridic național, 65 de ani în serviciul jurisprudenței naționale”
Stela Botnaru: Vă mulțumim foarte mult, stimate domn! Dragă audiență, promovarea cunoașterii și schimbul academic reprezintă unul dintre pilonii pe care se bazează consorțiul universităților francofone cu profil juridic, a cărui parte Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova a devenit recent, în ziua de 30 septembrie, anul curent. Iar cea care a avut încredere în capacitățile și dedicarea studenților francofoni în fața exigențelor și materiei de drept european este dna Elena Pacea, doctor în drept, secretar general al Colegiului Juridic Franco-Român, și care, alături de domnia sa, dna Cătălina Bahneanu, a inițiat activitatea comună a Colegiului Juridic și a celor 16 universități franceze sub egida Universității Paris Panteon-Sorbona.
Vă invităm, stimată doamnă!
Elena Pacea: Vă mulțumesc foarte mult! Onorat prezidiu, domnule rector, distinși domni decani, onorată audiență, distinși profesori, stimați studenți, stimată audiență, sunt foarte, foarte onorată să fiu prezentă aici. Deja s-au spus multe și domnul rector a vorbit despre formalizarea și instituționalizarea cooperării noastre, care durează deja de mai bine de 2 ani și în care am avut deosebita plăcere, și o să menționez, în special, pe dna Vitalina Bahneanu, coordonatoarea filierei francofone a Facultății de Drept, să facem diferite schimburi între studenții filierei francofone a Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova.
Sunt și eu foarte, foarte emoționată și nu o să lungesc foarte mult acest discurs. Țin doar să menționez că este o onoare să avem Universitatea de Stat din Moldova asociată consorțiului de universități franceze care sprijină Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene. Este un colegiu pe care eu însămi l-am absolvit, împreună cu Facultatea de Drept a Universității din București, și pe care acum îl coordonez. În cadrul acestui colegiu, s-au format elite de studenți, așa cum s-au format elite de studenți și în cadrul filierei francofone, elite care au ajutat în special la aderarea României la Uniunea Europeană. Acesta este unul dintre principalele scopuri pentru care cooperarea noastră merge înainte și ținem foarte mult la ea, să formăm aceleași elite de juriști pe care deja facultatea le formează și la care noi vom adăuga anumite bonusuri, surplusuri în ceea ce privește dreptul Uniunii Europene.
Și mă uit cu multă admirație și profund respect către această linie unde este dl decan Flavius Baias, care a inițiat cooperarea cu Universitatea de Stat din Moldova acum mai bine de 10 ani, și noi, cu Colegiul, ne-am grefat pe această cooperare care era deja puternică și bogată, la profesorii facultăților franceze care sunt parte din acest consorțiu și mă bucur să îi văd aici. Mă bucur totodată că mâine vom avea o conferință împreună, despre valorile europene și contextul aderării Moldovei la Uniunea Europeană, în care o să discutăm mai pe larg despre cum vedem noi aceste problematici, din punct de vedere juridic, conferință care este organizată cu ocazia a ceea ce numim Journée du droit. Este un eveniment pe care-l sărbătorim în cadrul rețelelor diplomatice ale Franței.
Nu o să lungesc și mai mult acest discurs, am vrut doar să pun accentul pe această particularitate a cooperării noastre. Să spun că mă bucur foarte tare, că vă felicit foarte tare pentru acești 65 de ani! Vă doresc mult succes în continuare și multe realizări și, bineînțeles, multe, multe realizări împreună, în cadrul cooperării noastre franco-moldavo-române. Vă mulțumesc!