Discursul dlui Ioan Ilieș Neamț cu ocazia Festivității de acordare a Premiilor RRDP pentru anul 2017

Trebuie să spun că sunt teribil de emoționat. Credeam că experiența te ajută să gestionezi situațiile mai ușor. Se pare că nu funcționează la mine. Doamnelor, domnilor profesori, onorați invitați, mă bucur să fiu din nou, azi, alături de dumneavoastră! Mărturisesc că visam la acest premiu încă dinainte de a mă apuca de redactarea lucrării aduse în atenția dumneavoastră, nu atât pentru a-mi satisface un orgoliu personal, cât mai degrabă pentru că eram conștient că acesta ar putea contribui la a aduce în atenția dezbaterii juridice românești o temă ignorată până la acest moment, și anume cea a prejudiciilor în masă și a acțiunii colective. Când am văzut însă lista de nominalizări în urmă cu vreo lună, am cam încetat să mai sper la acest premiu, conștient fiind de calitatea excepțională a celorlalte lucrări nominalizate. Se pare totuși că miracole, minuni se întâmplă, într-o formă sau alta.

Spuneam, la evenimentul de anul trecut, că nimic din ceea ce realizăm în viață nu ni se datorează exclusiv și nici măcar într-o bună măsură, ci este rezultatul oamenilor excepționali pe care Providența ni-i scoate în față. Și poate nimic nu validează mai mult această aserțiune decât lucrarea premiată azi. Tocmai de aceea aș dori să încep prin a mulțumi celor care au avut – conștient sau nu – o contribuție determinantă la premiu și la prezența mea, azi, aici.

Mai înainte de a fi subiectul unei teze de doctorat, prejudiciile în masă și acțiunea colectivă au fost subiectul unei teze de licență. În octombrie sau noiembrie 2010 – nu-mi mai amintesc exact; oricum, era la începutul anului universitar – l-am rugat pe dl profesor Liviu Pop să-mi facă deosebita onoare de a accepta să fie coordonatorul tezei mele de licență, iar după ce Domnia Sa a acceptat, într-un acces de lipsă de modestie, l-am rugat și să-mi sugereze o temă mai inedită. La acel moment, dl profesor a luat de pe biroul Domniei Sale o carte, pe care o achiziționase recent din Franța, și mi-a spus: „Uite, asta mi se pare interesantă”. Era vorba despre o monografie publicată în Franța, în materia răspunderii civile și a daunelor în masă. Așa a început, în urmă cu aproape opt ani, preocuparea mea pentru prejudiciile în masă și acțiunea colectivă. Contribuția dlui profesor însă nu s-a rezumat categoric acolo, respectiv la a-mi aduce în atenție tema, ci s-a materializat în nenumărate indicații prețioase, date mai întâi pe durata redactării licenței. Ulterior, vreo doi ani mai târziu, dl profesor mi-a făcut imensa onoare de a accepta să-mi fie coordonator de doctorat și de a-mi fi aproape cu sfaturi și indicații extrem de prețioase în anevoiosul parcurs al cercetării doctorale și, ulterior, în redactarea tezei. Tocmai de aceea, o bună parte din premiul acordat azi se cuvine mai degrabă dlui profesor Liviu Pop.

O altă persoană care a contribuit decisiv la acest premiu și care mă bucur că este azi aici, de față, este dl profesor Ionuț-Florin Popa. Domnia Sa este cel care m-a convins să urmez studiile doctorale, finalizate cu lucrarea premiată, creditându-mă cu încrederea necesară când încă eu nu publicasem nimic. Și nici nu-mi permiteam, măcar, la acel moment – 2012, cred – să visez la titlul de doctor în drept. Totodată, nu puține au fost situațiile în care indicațiile dlui profesor și biblioteca dânsului m-au ajutat să ies din impas atât pe parcursul cercetării doctorale, cât și cu ocazia elaborării altor lucrări pe care le-am publicat.

Se cuvine să mulțumesc, în egală măsură, domnilor profesori care au făcut parte, alături de dl profesor Popa, din comisia de îndrumare pe parcursul studiilor doctorale – și aici mă refer la dl profesor Radu Catană și la dl profesor Marius Harosa – și care au avut încredere că proiectul poate fi dus la sfârșit, în unele momente în care eu nu mai eram atât de convins, din varii motive.

Totodată, mulțumirile mele se îndreaptă spre profesorii care au făcut parte din comisia de susținere publică a tezei de doctorat – mă refer aici la dl decan Lucian Bercea, la dna prof. Călina Jugastru și la dl prof. Dan Andrei Popescu, al căror feedback pozitiv a contribuit la adoptarea ideii de a publica teza. La acel moment nu eram încă atât de sigur că este o idee bună ca aceasta să fie publicată.

Mulțumiri se cuvin și Editurii Universul Juridic, în special dnei Mihaela Constantin, care a acceptat publicarea și, ulterior, a depus eforturi majore ca lucrarea să apară în timp util și în forma în care ea există azi pe piață. De asemenea, aș dori să mulțumesc membrilor comisiei care a hotărât premierea acestei lucrări, conștient fiind, așa cum spuneam, că celelalte lucrări nominalizate sunt de o calitate excepțională și că premiul acordat azi este mai degrabă o încurajare pentru mine și pentru ceilalți cercetători de a-și îndrepta atenția spre subiecte mai puțin convenționale.

În final, aș vrea să mulțumesc părinților mei și soției, care, pe durata studiilor doctorale, m-au susținut din toate punctele de vedere și m-au ajutat să-mi dedic întreaga atenție cercetării, chiar dacă asta a însemnat, nu de puține ori, sacrificarea până la aneantizare a timpului petrecut împreună. Fără toți aceștia – și nu doar – lucrarea nu ar fi fost posibilă și, implicit, nici eu nu aș fi fost astăzi aici.

Acum, fără a risipi surpriza celor care nu au citit încă lucrarea, în speranța mai degrabă de a stârni curiozitatea, aș face câteva referiri la carte. Lucrarea este, prin excelență, una de drept comparat, analizând legislația, doctrina și jurisprudența din aproape 20 de țări, de la Statele Unite ale Americii și Canada, până la Brazilia, Indonezia, Finlanda, Israel ș.a., nu pentru că aș fi avut eu vreo aplecare deosebită pentru dreptul comparat, cât mai ales pentru că prejudiciile în masă și acțiunea colectivă au fost aproape ignorate în spațiul juridic românesc, în ciuda faptului că în alte țări sunt subiectul unor dezbateri extrem de aprinse. Cu toate acestea, am încercat de fiecare dată să fac referiri la legislația și la doctrina din țara noastră atunci când a fost cazul. Sub aspect structural, lucrarea este împărțită în două părți – într-o primă parte analiza este îndreptată spre prejudiciile în masă, spre conceptualizarea acestora, iar cea de-a doua parte este dedicată analizei acțiunii colective ca mecanism pentru repararea prejudiciilor în masă. Lucrarea se finalizează cu o propunere de lege ferenda, așa cum mi-am imaginat eu că ar funcționa o legislație în România, care să reglementeze problema prejudiciilor în masă și a acțiunii colective.

Acum, cartea nu se vrea o pledoarie pentru acțiunile colective – și aș vrea să subliniez acest lucru –, ci, mai degrabă, un punct de plecare într-o dezbatere care se impune să aibă loc și în sistemul nostru de drept. Masificarea societății, care este indiscutabilă în toate elementele sale, de la industrie și consum, la economie și relații sociale, impune ieșirea, cel puțin în unele aspecte, din paradigma individualistă în care sunt plasate raporturile juridice și diferendele litigioase. Dacă vrem ca dreptul să răspundă într-adevăr scopului său, și anume acela de a menține ordinea și pacea socială și de a crea un cadru optim pentru dezvoltare, atunci acesta trebuie să se adapteze nevoilor și realităților sociale. Nu mai putem ignora realitatea că tot mai adesea faptele ilicite prejudiciază sute, mii sau chiar milioane de persoane, iar litigiile opun adesea o armată de Goliați unui David căruia îi lipsesc praștia, cunoștințele necesare și curajul. Dacă Palatele de Justiție vor deveni o catedrală a victimelor prejudiciilor în masă sau, mai degrabă, un cimitir al speranțelor depinde în bună măsură de felul în care legiuitorul și practica vor înțelege că societatea s-a schimbat și că trebuie s-o facă, cel puțin parțial, și dreptul. Mulțumesc!