Discursul dlui Gabriel Cătălin Constantin – Statul de drept în România la 100 de ani de la Marea Unire. Rolul profesiilor juridice (Ziua Justiției 2018)

Vizualizari: 2225

Domnule președinte Ioan Chelaru, distinși invitați,

Vă mulțumesc pentru invitația adresată UNEJ la evenimentul organizat de Uniunea Juriștilor, care marchează Ziua Justiției. La momentul la care domnul președinte Chelaru ne-a lansat această invitație, m-a rugat să am o intervenție scurtă, gândindu-se probabil că noi, executorii judecătorești, suntem un corp profesional care este caracterizat de un anumit pragmatism, gândindu-se că toți ceilalți distinși invitați trebuie să ia cuvântul și, nu în ultimul rând, că ar fi destul de greu de adăugat elemente care să capteze atenția auditoriului.

Tema aleasă „Statul de drept în România la 100 de ani de la Marea Unire” este sugestivă și, în egală măsură, un izvor nesecat pentru dezbateri ale profesioniștilor dreptului. Statul de drept este o doctrină, în gândirea juridică, de origine germană, care presupune domnia legii, adică a supremației absolute, în scopul prezervării drepturilor și libertăților individuale. În literatura de specialitate au fost gândite mai multe definiții ale statului de drept. Nu îmi propun să fac o cercetare pentru a o identifica pe cea mai elaborată dintre acestea. Profit, însă, de prezența în această zi de sărbătoare, pentru a vă transmite că dumneavoastră, profesioniștii dreptului, reprezentanți de seamă ai profesiilor din care faceți parte, vă constituiți în cea mai solidă garanție a respectării statului de drept.

👍Vezi aici: Conferința „Statul de drept în România la o sută de ani de la Marea Unire. Rolul profesiilor juridice” – Sărbătorirea Zilei Justiției 2018

Într-o perioadă în care multe dintre modificările legislative par a depăși dinamica vieții sociale, cea mai puternică expresie a respectării statului de drept o reprezintă activitatea dumneavoastră în slujba justiției. Pentru că profesia liberală de executor judecătoresc s-a născut în anul 2001, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 88/2000, nu putem pretinde că am avut un aport la crearea statului de drept. Însă, prin modul în care înțelegem să ne desfășurăm activitatea, să relaționăm cu autoritățile statului, cu orice altă instituție implicată în actul de justiție, putem afirma că avem rolul nostru în consolidarea statului de drept. Executarea silită este cea de-a doua fază a procesului civil și în mod evident, fără punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii, dreptul recunoscut creditorului ar fi unul iluzoriu. Aș compara aportul executorilor judecătorești la înfăptuirea actului de justiție cu citirea unei cărți savuroase. Astfel, procesul civil fără executarea silită ar fi aidoma unei cărți bune al cărei final nu l-am citi.

Vă spuneam în urmă cu doi ani, domnule președinte, cu prilejul aceluiași eveniment, Ziua Justiției, că executorii judecătorești au evoluat și își propun – și aici vă întreb pe dumneavoastră dacă am reușit – să fie un partener stabil și extrem de serios pentru Uniunea Juriștilor. Și pentru că nu mi-am propus să vă „indisponibilizez” prea mult din timpul alocat acestui eveniment, vreau să vă mulțumesc pentru invitația adresată și să vă asigur că pe viitor vom fi cel puțin la fel de receptivi solicitărilor dumneavoastră.

Vă mulțumesc.

Gabriel Cătălin Constantin,
Vicepreședinte al Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești

Discursul dlui Gabriel Cătălin Constantin – Statul de drept în România la 100 de ani de la Marea Unire. Rolul profesiilor juridice (Ziua Justiției 2018) was last modified: iulie 18th, 2018 by Gabriel Cătălin Constantin

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice