Discursul dlui Florin-Ionuț Popa cu ocazia Festivității de decernare a Premiilor RRDP pentru anul 2017 (Premiul Traian Ionașcu)

13 nov. 2019
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 31

Recomandări

S-ar putea spune că nu a fost o concurență corectă, pentru că e foarte complicat să concurezi cu dl profesor Marian Nicolae. Dar miza e mult mai serioasă decât un simplu concurs între câteva cărți; eu cred că miza este adevărul științific – și nu e o glumă, nu e o vorbă fără substrat. Este, după părerea mea, semnificația reală a muncii domnului profesor Marian Nicolae. În ceea ce privește anvergura impresionantă a muncii sale juridice, cred că nu are rost să spun foarte multe, în condițiile în care toți cei prezenți știu că niciuna din lucrările publicate de dumnealui sub formă de volum nu a rămas nepremiată. Așa încât, pentru mine nu este absolut nicio surpriză că acest premiu se îndreaptă către dl profesor Marian Nicolae.

Dacă-mi permiteți, o să spun câteva cuvinte – nu foarte multe – despre această lucrare premiată, față de care am toată admirația și, indirect, o să îndrăznesc să spun câteva cuvinte și despre personalitatea de cercetător a autorului. În urmă cu câțiva ani s-a publicat, în Germania, discursul inaugural al lui Rudolf von Ihering, la instalarea sa la catedra de Drept roman de la Universitatea din Viena. Discursurile inaugurale au fost, toate, regrupate sub tema dorită la vremea respectivă, în 1868, de Ihering, ca răspunzând întrebării Ist die Jurisprudenz eine Wissenschaft? – adică „Este Dreptul o știință?” – și răspunsul lui von Ihering este acela că dușmanul de moarte al caracterului științific al dreptului și al autonomiei sale este pozitivismul juridic. Ihering nu vorbește de pozitivism juridic în sensul kelsenian sau post-kelsenian, pe care noi astăzi îl avem în minte; vorbește de un pozitivism al indiferenței; vorbește de un pozitivism care își are rădăcinile în chiar Dreptul roman și care implică aplicarea juristului către un text legal, fără întrebări colaterale; fără a căuta rațiunea unui text legal. Adică, pe scurt, fără a întreba de ce și cum. Ihering spune, în discursul său, că acest dușman de moarte al autonomizării științei juridice este conștientizarea științifică, în sensul identificării principiilor aflate în afara regulilor. Și mai spune că această conștientizare științifică este singura care poate conferi statut de știință dreptului. Altfel, dreptul este subordonat unor alte științe. Altfel dreptul este subordonat, poate, sociologiei, economiei, după alții ș.a.m.d.

Revenind, cred că acest discurs inaugural avea în vedere cercetători de tipul domnului profesor Marian Nicolae. Și asta se vede, de altfel, din ambele volume scrise de dumnealui. Cred că viziunea integratoare și universalistă pe care dl profesor Marian Nicolae a expus-o în cele două volume este absolut inedită pentru dreptul românesc și mai cred că ne poate face optimiști în privința reconectării dreptului românesc la o știință universală a dreptului. Dl profesor își mărturisește atașamentul pentru – ca să nu intru în partizanat – o justificare antipozitivistă a dreptului în primul volum, în timp ce în cel de-al doilea volum, dedicat unor aspecte cât se poate de concrete și fără să contrazică vreodată, în privința explicării genealogice sau pozitiviste, în sensul dreptului pozitiv, a vreunei reguli, ne oferă argumentele suficiente ca, dacă avem răbdare, să înțelegem cu adevărat ce înseamnă o instituție. Din cele abordate de dumnealui.

Ca să fiu și mai concret, m-aș rezuma la câteva observații privind acest volum 2 și la felul în care dl profesor Marian Nicolae este capabil să explice o regulă prin apelul la ce este în spatele acelei reguli. Noi ne-am obișnuit să luăm de-a gata niște reguli și nici măcar să nu ne mai punem problema chestionării lor, ca și când ar fi un dat. Asta înseamnă lipsă de conștiință științifică sau lipsă de conștientizare – am zice – științifică, chestiuni care nu vor putea fi imputate niciodată curiosului domn profesor Marian Nicolae.

Revenind, distincția pe care dumnealui o face, de exemplu, între drepturi subiective și libertăți publice și civile și, în completare, observațiile dumnealui din partea finală a volumului 2, privind garantarea drepturilor subiective civile, este de natură să întărească observațiile pe care le-am făcut și mai ales viziunea universalistă a dlui profesor despre dreptul civil; despre știința dreptului civil, la urma urmei. Dumnealui spune că originea acestor drepturi subiective și libertăți este, de fapt, comună și că ea transcende diviziunea artificială public-privat, în care mulți dintre noi am ajuns să credem că e un dat și ar fi trebuit cu mult timp în urmă că constatăm că nu e. Dumnealui a spus-o în câteva din lucrările anterioare și acum a venit momentul explicării regulilor dreptului pozitiv din perspectiva aceasta a convingerii depășirii diviziunii artificiale între dreptul public și dreptul privat. Mai departe, aceeași soluție a căutării reperelor se regăsește și în contextul prezentării obligațiilor naturale, ca expresie a confruntării între dreptul natural și dreptul pozitiv – și mărturisesc că, deși m-am simțit vizat de câteva din observațiile critice ale domnului profesor, care evaluează toată doctrina, mi-am dat seama că n-aș putea avea niciun contraargument la soluțiile avansate de dumnealui acolo și că, la unele din soluțiile menționate nici măcar nu m-am gândit. Este semnificativă abilitatea dumnealui de a trezi dorința de a cunoaște în cititorul mediu și avansat, să zicem.

Mai departe, la nivelul principiilor efectelor actului juridic, desigur, v-a reținut atenția caracterul declarativ și tranșant al prezentării celor două principii ale efectelor actului juridic și mai ales tranșarea – în sfârșit clară, zic eu – a unor dispute a căror relevanță practică la prima vedere era discutabilă, între câte principii există în privința efectelor actului juridic civil și câte excepții eventuale de la aceste principii.

Revenind, problematica succesorilor cu titlu particular primește în sfârșit o calificare, zic eu, definitivă – sigur că lucrurile mai pot fi dezbătute și că unii n-or să accepte soluțiile avansate de dl profesor, dar mie mi se pare că, în sfârșit, există un criteriu suficient de transparent și explicat, după care putem și noi determina succesorii cu titlu particular. M-am simțit îmbogățit citind partea asta din lucrare.

La fel, strictețea definirii trihotomice a obiectului actului juridic civil și a interdependenței obiect imediat – mediat – derivat, explicațiile dumnealui în privința cauzei actului juridic civil și o parțială militare pentru menținerea acestei condiții a actului juridic civil sunt explicații de tip nou, care depășesc standardul comun care exista în dreptul nostru privat până la apariția acestor două volume. Așa încât, cu riscul de a mă repeta, eu cred că efortul dlui profesor inspiră ideea că mai există speranță pentru dreptul românesc. Vă mulțumesc.

 

Discursul dlui Florin-Ionuț Popa cu ocazia Festivității de decernare a Premiilor RRDP pentru anul 2017 (Premiul Traian Ionașcu) was last modified: martie 27th, 2019 by Ionuț-Florin Popa
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter