Discursul dlui av. dr. Gheorghe Florea – Lansarea „Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat”. Vol. I şi II

3 oct. 2016
Vizualizari: 918

Stimați participanți,

Apariția editorială a celor două volume ale „Codului de procedură civilă. Comentat și adnotat” – 2016 reprezintă o realizare pentru care toți cei care au dovedit perseverență în finalizarea acestui Proiect, deopotrivă, ambițios și dificil, merită, cu prisosință, felicitări! Colectivul Editurii Universul Juridic a dovedit multă răbdare, deoarece realizarea planurilor sale a depins, mai ales în ceea ce privește finalizarea volumului al II-lea al lucrării, de evoluția reglementărilor din domeniul executării silite!

Comentariile cu caracter teoretic, care însoțesc reproducerea normelor Noului Cod de procedură civilă sunt succinte și reflectă preocuparea de a prezenta instituțiile noii reglementări din perspectiva concepției care a stat la baza noii reglementări: disciplina procesuală se impune tuturor actorilor implicați în realizarea procesului civil fără a se altera realizarea efectivă a drepturilor și intereselor juridice, în conflict, cu scopul descifrării într-un timp preliminat rezonabil, a dreptății efective! Autorii propun, pentru orientarea generală, o jurisprudență apreciată ca relevantă, care s-a dezvoltat pe baza vechilor reglementări preluate de Noul Cod, ori care s-a dezvoltat imediat după intrarea în vigoare a unora din prevederile Noului Cod. Inerent, constrângerile impuse de structura demersului editorial au determinat identificarea „continuităților” doctrinare și de jurisprudență dintre Vechiul Cod și Noul Cod. Necesitatea unui astfel de demers nu estompează noutatea metodologică și progresul Noului Cod din perspectiva principiilor fundamentale care stau la baza noii reglementări, fără a se nesocoti „constantele” consacrate fie prin jurisprudența cu caracter obligatoriu creată de Înalta Curte de Casație și Justiție, fie de doctrină.

Proiectul lucrării prezentate azi publicului a fost conceput și coordonat cu știință, conștiință și cultură juridică. Coordonatorii au impus un stil accesibil și clar, precizie conceptuală și coeziune argumentativă.

Cei interesați află, sumar, de ce și pentru ce există o anumită normă de procedură, au la îndemână exemple practice și un model de abordare logică a instituțiilor.

Cartea are vocația de instrument de lucru pentru practicienii dreptului în domeniul aplicării Noului Cod de procedură civilă. Indexul lucrării este, din această perspectivă, extrem de util, deoarece prin munca bazată pe dispoziții normative interpretate sistematic se poate dezvolta adeziunea crezului profesional al practicianului dreptului la „autoritatea normei”. Practicianul va regăsi reflectate în comentarii sau notele coordonatorilor simplitatea și accesibilitatea procedeelor tehnice de realizare a dreptului, siguranța garanțiilor procesuale, eliminarea discreționarului și permanenta încredere în forța creatoare a jurisprudenței de a adapta regula la viața juridică reală, totdeauna cu respectul autorității normei juridice.

Apariția unui comentariu privitor la întregul Cod de procedură civilă se face într-un moment când este încă un deziderat realizarea unui obiectiv esențial al Noului Cod: crearea instrumentelor normative care permit atenuarea lentorii naturale a procesului civil, mai ales la prima instanță de fond. Noul Cod trebuie să fie instrumentul apt să permită apărarea la timp a dreptății celui care o cere. Și în prezent, când se constată prelungirea fixării primului termen în raport de data înregistrării cererii de chemare în judecată, prin proceduri prelungite în timp, deseori prezentate ca „efect dilatoriu al Codului Nou”, încrederea în intervenția promptă și efectivă a judecății scade!

Este nevoie de o judecată rapidă dar și de o bună judecată!

„O justiție eficientă” – criteriu modern de evaluare a serviciului public în discuție – nu poate fi decât aceea care reflectă și respectarea cerințelor timpului „de finalizare a judecății”, – echilibrat, optim, previzibil –, perceput de justițiabil și avocat nu neapărat în litera Noului Cod care îl măsoară de la „primul termen”(!), dar și „buna judecată”, înțeleasă ca fiind „judecata corectă”, în care nu sunt binevenite surprizele, abuzurile, șicanele, incidentele, indiferent din partea cărui participant la proces survin acestea, examinate și apreciate de la momentul înregistrării unei cereri de chemare în judecată și până la realizarea efectivă a dreptului spus de judecător. Menținerea stării patologice a dreptului, în care un drept amenință existența altui drept până la clarificarea prin „busola justiției” a dreptului exercitat cu măsura și în condițiile permise de lege, prin ignorarea regulilor procesuale nu dau încredere în Noul Cod!

Organizarea mersului procedurii, respectarea experienței verificate prin jurisprudență, simplificarea formelor, evidențierea garanțiilor unei bune judecăți, dar și a posibilităților de a se invoca și a se face toate apărările de către părți – iată câteva aspecte asupra cărora se insistă mai ales de către avocați. Cei chemați să aplice legea trebuie să aibă deplina înțelegere că „totul este sub semnul întrebării” (în doctrină), că ce este previzibil în mod rezonabil trebuie să devină și obligatoriu (în jurisprudență) și că legea se aplică „acum” și „aici”, dar constantele dreptului permit ca idealul dreptului efectiv aplicat să inspire și să mobilizeze.

Sperăm ca demersul publicistic materializat în cele două volume de comentarii ale Noului Cod de procedură civilă să inspire, mai ales, crezul profesional al practicienilor dreptului!

av. dr. Gheorghe FLOREA

Președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România

Discursul dlui av. dr. Gheorghe Florea – Lansarea „Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat”. Vol. I și II was last modified: octombrie 3rd, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: