Cercetarea juridică în context actual

Ne aflăm astăzi la un moment în egală măsură de sărbătoare, dar și de analiză și reflecție, pentru mine fiind mult mai importantă cea de-a doua raportare a momentului de față întrucât, în calitate de director al Institutului de Cercetări Juridice ”Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române mă preocupă cu predilecție: 

– cunoașterea stadiului cercetării juridice actuale 

– a modului în care lumea juridică, lato sensu, se referă și se poziționează la aceasta 

– identificarea demersurilor de urmat pentru a combate deficitul de fond și de formă ce a cuprins cercetarea juridică 

I. Despre ”Enciclopedia Juridică Română”

Proiectul ”Enciclopedia Juridică Română” reprezintă un proiect cu adevărat de importanță națională, chiar dacă prezentul pare nu-i recunoaște încă acest caracter. Proiectul ”Enciclopedia Juridică Română” este un proiect de cercetare și sunt deosebit de bucuroasă de faptul că Institutul de Cercetări Juridice este unul dintre inițiatorii lui. Ca orice lucru de valoare, însă, acesta își va găsi cuvenita receptare și adecvata raportare a lumii juridice la el în timp și peste timp. 

Spuneam că, deși suntem la un moment de sărbătoare, prefer ca bucuria clipei să fie bucuria drumului parcurs, a efortului autorilor și a lucrului mai bine sau mai puțin bine făcut de aceștia, în orice caz, bucuria implicării, dăruirii și pasiunii. Este bucuria drumului parcurs, a travaliului reflexiv și a nesomnului, a căutării, a observării, a întrebărilor, a studiului, a sistematizării și a formulării de principii. Toate acestea înseamnă a ”cerceta”, iar ”Enciclopedia Juridică Română” este despre toate acestea și pentru efortul inimaginabil depus de autori și de coordonatori, Institutul de Cercetări Juridice este recunoscător, asumându-și angajamentul – ferm și deja pus în aplicare – de implicare mai hotărâtă și mai asumată în continuarea și finalizarea acestui proiect, de al cărui ecou istoric rămân pe deplin încredințată. 

Felicit toți autorii, coordonatorii de domenii, consultanții științifici, coordonatorii generali, echipele redacționale și tehnice, Editura Universul Juridic pentru efortul depus de fiecare în parte astfel încât și vol. IV să fie astăzi la dispoziția tuturor. 

II. Despre stadiului cercetării juridice actuale

Pentru că ”Enciclopedia Juridică Română” este, așa cum spuneam, un proiect de cercetare, el este extrem de relevator și pentru stadiul cercetării juridice actuale. Prefața volumului IV a EJR este profund edificatoare în acest sens, eu neavând prea mult a adăuga. Citindu-i și citându-i pe coordonatorii generali ai volumului ce se lansează astăzi, extrag câteva idei:  

– declinul școlii românești de drept: cauze biologice (unii contributori plecând să se întâlnească cu Creatorul lor), cauza penuriei elitelor reale; 

– moravurile decadente și vremurile vitrege: monetizarea excesivă a timpurilor actuale, atrofierea elanurilor intelectuale în contextul grijilor și neliniștilor existențiale naționale sau internaționale; 

– atrofierea culturii juridice: dispariția adevăraților profesioniști cu cultură juridică capabili să se ridice la soluțiile principiale ale problemelor la care legiuitorul s-a gândit deficitar sau nu s-a gândit deloc; 

– deficit de cooperare între specialiștii din diferite ramuri de drept, abordările interdisciplinare, pluridisciplinare și chiar transdisciplinare fiind încă deficitare, deși ele pot oferi o viziune holistică asupra dreptului; 

– lipsa verticalei excelenței profesionale prin aplatizarea ierarhiei calității profesionale și neasumarea rolului de coordonatori de grup de cercetători. Nu suntem toți egali, fiecare trebuie să-și cunoască locul și să-și îndeplinească exemplar menirea pe acel loc, spre binele tuturor pentru a evita platitudinea intelectuală, incompetența, confuzia, monologul steril în detrimentul dialogului productiv; 

– riscul de politizare a științei dreptului, proiectul de față urmărind căutarea constantelor dreptului în practica socială și debarasarea conștiinței juridice de anumite conținuturi/mesaje politice; 

– carențe grave în educația juridico-civică de masă; 

– marginalizarea unor ramuri de drept fundamentale, precum teoria generală a dreptului, drept internațional privat, drept comparat, sociologie juridică și lipsa din curricula universitară a unor ore suficiente astfel încât studenții să poată să devină cunoscători ai dreptului, chiar dacă aceasta ar însemna, la limită, să nu cunoască nicio lege, să înțeleagă teoriile generale de ramură; 

– fragmentarea viziunii asupra sistemului de drept în orizonturi înguste și disonante; 

– subordonarea științei dreptului legislației; 

– legislație instabilă, contradictorie și incoerentă; 

– inflație de literatură juridică lipsită de originalitate, impusă de orgolii sau condiții birocratice vizând promovarea pe criterii cantitative; 

– lipsă de gândire critică și viziune holistică asupra dreptului în învățământul juridic; 

– bugetarea insuficientă de către stat a sistemului de cercetare. 

Înțeleg să evoc în acest context și ”Raportul de diagnostic al educației și cercetării din România. Realizări prezente și implicații pentru noi reforme în domeniu (Raportul QX)” adus recent la cunoștința publică de ministrul educației și cercetării, raport care menționează Sindromul „Peter Pan”, ca element relevant al timpului actual privind stadiul cercetării în România, ca urmare a ancorării prea mari în trecut a activității de cercetare și a refuzului maturizării în concordanță cu cerințele prezentului. 

Problemele majore identificate de Raportul QX în domeniul cercetării sunt: 

– performanța sistemului național de cercetare-dezvoltare-inovare în a genera cunoaștere/inovație este una scăzută; 

– deși investițiile în infrastructura de cercetare-dezvoltare-inovare au fost foarte mari în ultimii ani, aceasta nu este exploatată adecvat, pentru a atrage fonduri internaționale. 

Cauze probabile sunt considerate a fi:  

– fragmentarea sistemului de cercetare; 

– cultura organizațională derivată din modul istoric de dezvoltare a unităților din sistemul național de cercetare-dezvoltare-inovare nu este una care să stimuleze performanța în cercetare-dezvoltare-inovare și așteaptă prea multă finanțare de bază de la buget. Academia Română are un număr foarte mare de unități de cercetare-dezvoltare-inovare, unele cu prea puțini cercetători pentru a asigura contribuții cu masă critică în diverse domenii. În plus, colaborările cu ceilalți actori din sistemul național de cercetare-dezvoltare-inovare nu sunt puternice; 

– resursa umană este insuficientă, distribuită neuniform în țară și demotivată prin salariu și condițiile de lucru, stimulându-se astfel și fenomenul de brain-drain; 

– mindsetul pentru excelență și competitivitate nu este puternic; 

– investițiile în infrastructura de cercetare-dezvoltare-inovare sunt adesea prost gândite; 

– subfinanțare cronică; 

– impredictibilitatea în finanțare și distribuirea fondurilor. 

Reformele propuse în Raportul QX ca soluții la problemele identificate sunt: 

– evaluarea tuturor unităților de cercetare-dezvoltare-inovare din țară; 

– reașezarea arhitecturii sistemului național de cercetare-dezvoltare-inovare și a mecanismelor interne cheie; 

– asigurarea unui buget adecvat. 

Suportul politic este considerat necesar în continuare pentru (1) modificări legislative (majoritatea la nivel de HG-uri, cu unele noutăți și ajustări la nivel de legi), (2) finalizarea și implementarea demersurilor începute și ale celor noi propuse și (3) asumarea bugetară. 

III. Ce este de făcut? 

1. Demersuri strategice/de viziune de urmat pentru a combate deficitul de fond și de formă ce a cuprins cercetarea juridică:

– afirmarea și reconsolidarea liniilor de gândire juridică, a teoriei generale a dreptului prin realizarea sub egida Institutului a unor opere de gândire juridică fundamentală sau de teorie generală de ramură, fundamental necesare; 

– analiza criteriilor de promovare pentru suprimarea fenomenului inflaționist de literatură juridică lipsită de originalitate; 

– promovarea dialogului constructiv, izolarea incompetenței, imposturii și sterilității intelectuale; 

– asigurarea unei coeziuni instituționale și corelarea priorităților, în profil academic, universitar și cu cea de cercetare-dezvoltare-inovare; 

– crearea unei formule dinamice, noi, adaptative și eficiente de cercetare care să răspundă exigențelor actuale și ieșirea din structurile anchilozate de gândire și operabilitate; 

– asumarea orientării investigației științifice juridice înspre realitățile sociale, nevoile practice și ale profesiilor juridice, prin viziune, înțelegere, explicare, anticipare, colaborare și susținere în mod util a cadrului instituțional și al celui aplicativ. Deși poate fi criticată o atare abordare în sensul că ne îndreptăm înspre o cercetare apropiată mai degrabă de o consultanță de o înaltă complexitate și sporită eficiență și mai puțin de o reflecție profundă, consider că este un pas esențial și gestionat adecvat poate constitui o soluție durabilă; 

– bugetare adecvată a sistemului de cercetare. 

Toate aceste demersuri reprezintă și repere manageriale ale proiectului Institutului de Cercetări Juridice și Academiei Române de relansare a activității de cercetare juridică, iar subsemnata voi urmări cu predilecție împlinirea acestor deziderate. 

2. Un demers științific vital constă în analiza contribuției practicii judecătorești la formarea, interpretarea și aplicarea dreptului. Care este rolul cercetării juridice în acest demers? Acela de a analiza și evalua sistematizat stadiul practicii judecătorești, a modului în care răspunde la diferitele probleme și apoi (re)conceptualizarea din punct de vedere teoretic a liniilor de gândire juridică astfel încât tematicile astfel teoretizate să răspundă nevoilor practicii însă într-o manieră științifică, articulată și corect orientată.

Recunoscând și asumând și o anumită și inevitabilă predilecție personală, poziția practicii judiciare în raport de opera de legiferare reprezintă astăzi unul dintre cele mai importante puncte de plecare în opera de reconstruire a activității de cercetare juridică, întrucât practica judiciară face parte din problematica mai largă a modului de formare, interpretare și aplicare a normelor juridice, chestiuni esențiale pentru înțelegerea dreptului. 

Munca de cercetare trebuie legată ineluctabil de problemele practice ale activității practice, preconizând căi și metode noi care să asigure o bună desfășurare a activității creatoare de drept din care să rezulte o legislație de înaltă calitate, în permanentă înnoire și perfecționare. Aceasta presupune, așadar, o atentă și sistematică studiere a practicii judiciare, a elementelor noi, cristalizate în practică ce pot constitui un punct de plecare influent nu doar pentru o legiferare de înaltă calitate, ci și pentru cristalizarea unor soluții noi, potrivite pentru a constitui izvor de inspirație pentru legiuitor. Activitatea de cercetare juridică poate contribui și la încurajarea cristalizării unor asemenea soluții pozitive, la descoperirea și semnalarea lor promptă. 

3. Știința deschisă (open science) se referă la o nouă abordare a proceselor științifice, bazată pe cooperare și pe noi modalități de diseminare a cunoștințelor, îmbunătățirea accesibilității și a reutilizării rezultatelor cercetării cu ajutorul tehnologiilor digitale și al noilor instrumente de colaborare deschisă, partajare timpurie a rezultatelor de cercetare, colaborarea deschisă, accesul liber la rezultatele cercetării și implicarea actorilor societali, acolo unde aceste lucruri sunt posibile

Carta europeană a cercetătorilor reglementează și susține tranziția către știința deschisă, care are, așadar, potențialul de a crește calitatea, impactul și beneficiile științei și de a accelera progresul cunoștințelor făcându-le mai fiabile, mai eficiente și mai precise, mai ușor de înțeles de către societate.