Diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv acordate. Cerere de chemare în judecată privind recalcularea salariului și recalcularea sporurilor pentru gestionarea datelor şi informaţiilor clasificate (NCPC, C. muncii)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 4877/2018

NCPC: art. 135 alin. (1); C. muncii: art. 266, art. 269 alin. (3); L. nr. 62/2011: art. 1 alin. (1) lit. p)

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Buzău, secția I civilă – Complet Specializat litigii de muncă și asigurări sociale competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă – conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2018 reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: recalcularea salariului aferent anului 2022, întrucât a fost calculat în mod eronat; recalcularea sporurilor pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate și pentru condiții vătămătoare aferente anului 2017 prin aplicarea procentelor de 15% la salariul de bază, cu luarea în considerare și a majorărilor pentru: vechime în CCR, activitate AA, vechime în muncă; recalcularea drepturilor salariale acordate cu privire la stabilirea în cuantum corect a sporului pentru vechimea neîntreruptă în Curtea de Conturi a României; recalcularea drepturilor salariale prin acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de bază brut lunar; recalcularea drepturilor salariale și uniformizarea salarială consacrată prin decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, inclusiv la nivelul maxim cu cel aflat în plată la nivelul aceleiași familii ocupaționale; recalcularea salariului de bază lunar stabilit începând cu luna iulie 2017 pentru deținătorii titlului științific de doctor, prin aplicarea sporului de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată; emiterea ordinelor în ceea ce îi privește pentru solicitările menționate la pct. 1-7 din acțiune; plata drepturilor bănești ce li se cuvin, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate, actualizate cu rata inflației și menținerea acestei modalități de calcul și în continuare, până la o nouă modificare legislativă.

Prin încheierea din 13.04.2018 tribunalul a dispus disjungerea cauzei, în ceea ce îi privește pe reclamanții A., B., C., D., cu formarea unui nou dosar cu nr. x/2018, având în vedere domiciliile reclamanților.

Conform dispozițiilor art. 266 din Codul muncii, „Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.

Conflictul individual de muncă este definit de dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, ca fiind „conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative”.

De asemenea, art. 266 din Codul muncii stabilește competența instanțelor de conflicte de muncă și asigurări sociale, statuând că jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.

Codul muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii:

a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

b) angajatorii – persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;

c) sindicatele și patronatele;

d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ.

Art. 269 din același cod statuează că:

„(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul”.

Nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii, potrivit cărora, „Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți”, întrucât condiția impusă de acest text de lege nu este îndeplinită în cauză.

Ca urmare a disjungerii prezentei cauze din dosarul nr. x/2018 înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă – conflicte de muncă și asigurări sociale și având în vedere că toți reclamanții au domiciliul pe raza teritorială județului Buzău, sunt aplicabile prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, instanța competentă fiind cea de la domiciliul reclamanților.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Buzău, secția I civilă – Complet Specializat litigii de muncă și asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Sursa informației: www.scj.ro.