Dezvoltarea motivului de recurs privind limitele efectului devolutiv al apelului, determinate de ceea ce s-a apelat şi de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă (NCPC, NCC, L. nr. 36/1991)

3 dec. 2021
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 192
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 2403/2021

NCPC: art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6), art. 477 alin. (1), art. 478 alin. (1), art. 488 alin. (1) pct. 5, art. 496, art. 497; L. nr. 36/1991: art. 49, art. 50; NCC: art. 1357

Campanie Craciun UJmag 2020

Primul motiv de recurs, reluat și în partea finală a cererii de recurs vizează refuzul instanțelor de fond de a analiza cauza pe temeiul răspunderii civile delictuale, în situația în care au apreciat că nu se poate antrena răspunderea administratorului pe temeiul răspunderii speciale reglementate de prevederile Legii nr. 36/1991.

Dezvoltarea motivului de recurs permite încadrarea sa în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cu referire la încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., art. 477 alin. (1) și art. 478 alin. (1) din C. proc. civ. privind limitele efectului devolutiv al apelului, determinate de ceea ce s-a apelat și de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță.

Verificând cererea de chemare în judecată se constată că, în arătarea motivelor de drept, reclamanta s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1357 din C. civ. privind răspunderea civilă delictuală, alături de dispozițiile art. 49 – 50 din Legea nr. 36/1991. În acest cadru, reclamanta a susținut antrenarea răspunderii civile delictuale în situația în care s-ar considera că există elemente de fapt care conduc la concluzia că, după încetarea calității de administrator al societății recurente, intimatul-pârât a profitat de funcția pe care a deținut-o în cadrul societății pentru a săvârși următoarele fapte: a folosit bunurile și resursele societății recurente și și-a însușit pe nedrept recolta de grâu de pe suprafața de 113,5 ha teren aflat în exploatarea agricolă a asociației, a determinat inducerea în eroare a membrilor asociați ai societății agricole ca să încheie contracte de arendă cu întreprinderea familială D., pentru terenuri care se aflau în exploatarea societății agricole încă de la înființarea acesteia.

Prima instanța a reținut că situația descrisă se grefează pe o răspundere civilă delictuală care nu a fost invocată în cauză, cu neobservarea motivării în drept a cererii de chemare în judecată pe temeiul prevederilor art. 1357 din C. civ.

De asemenea, reclamanta a motivat, prin cererea de apel, că, în ceea ce privește incidența în cauză a art. 1357 din C. civ., hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală pentru că și-a fundamentat cererea de chemare în judecată și pe acest temei de drept.

Instanța de apel a analizat această critică și a înlăturat-o cu motivarea că „temeiul legal al acțiunii este grefat pe calitatea intimatului-pârât de administrator al societății agricole, iar natura juridică a răspunderii acestuia, potrivit conținutului art. 49 alin. (1) lit. e) și f) și art. 49 alin. (3) din Legea 36/1991, a cărei soluționare constituie obiect de învestire în apel, este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, astfel cum este aceasta reglementată de art. 1357 din C. civ.. În consecință, simpla împrejurare a indicării, la finalul cererii de chemare în judecată și a dispozițiilor art. 1357 din C. civ., nu este de natură a avea consecința susținută de apelantă”.

În fundamentarea deciziei adoptate, instanța de apel a reținut, în mod nelegal, că răspunderea administratorului are natura unei răspunderi civile delictuale cu caracter special, care înlătură de la aplicare răspunderea civilă delictuală reglementată de prevederile art. 1357 din C. civ.

Instanța de recurs relevă că raporturile dintre administrator și societate sunt raporturi de mandat.

Raporturile de mandat care guvernează relația dintre administrator și societate diferă de regulile mandatului de drept comun, întrucât mandatul administratorului este unul cu o natură duală, atât contractuală, cât și legală, Legea nr. 36/1991 reglementând în mod distinct procedura de administrare a societăților agricole în capitolul IV denumit, „Administrarea societății agricole”.

Prin urmare, răspunderea administratorilor este o răspundere de natură contractuală grefată pe contractul de mandat și pe dispozițiile speciale prevăzute de Legea nr. 36/1991, iar nu o răspundere civilă delictuală cu caracter special, cum în mod greșit a reținut instanța de apel.

În cauză, recurenta-reclamantă a solicitat antrenarea răspunderii intimatului-pârât, atât pe temeiul răspunderii speciale, decurgând din calitatea de administrator al societății pârâte, pentru fapte exercitate în această calitate și, subsecvent, în situația în care se va stabili că unele dintre faptele imputate pârâtului au avut loc după încetarea calității de administrator în cadrul societății reclamante, să se dispună antrenarea răspunderii civile delictuale pe temeiul art. 1357 din C. civ.

Raportat la cadrul procesual din punct de vedere al cauzei juridice determinate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, rezultă că, prin limitarea cercetării faptelor imputate intimatului-pârât doar la cele săvârșite în calitate de administrator, instanța de prim control judiciar a încălcat limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., dar și limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat.

Bibliolex Biblioteca juridica virtuala

Pentru considerentele arătate, motivele de recurs circumscrise cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ. sunt întemeiate.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că hotărârea atacată nu este motivată, invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de nelegalitate recurenta-reclamantă a relevat mai multe aspecte care nu au fost luate în analiză de instanța de apel și care au condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale, fiind întemeiate criticile recurentei.

Sub un prim aspect, a arătat că instanța de apel nu a analizat faptele imputate intimatului-pârât referitoare la folosirea, cu știință, a resurselor societății în timp ce era administrator pentru obținerea unei culturi, pe care a recoltat-o ulterior în interes propriu, iar nu în interesul societății pe care o conducea, instanțele devolutive reținând că nu a prezentat o situație determinată din care să reiasă răspunderea administratorului. Recurenta-reclamantă a invocat faptul că instanța de apel nu a analizat probatoriul administrat și nu l-a înlăturat motivat, indicând, în acest sens, că s-au nesocotit înscrisurile depuse la dosarul cauzei, din care rezultă că pârâtul a făcut parte din consiliul de administrație al societății reclamante în perioada 05.08.2012 – 12.06.2014, perioada în care a cultivat suprafețele de teren din resursele reclamantei, iar recoltele și le-a însușit.

Din această perspectivă se constată, verificând considerentele deciziei recurate, că instanța de apel nu analizează aceste împrejurări de fapt relevante pentru stabilirea faptelor ilicite pretins săvârșite de intimatul-pârât, în calitate de administrator.

De asemenea, instanța de recurs constată că nu s-a analizat și nu s-a înlăturat motivat probatoriul administrat, constând în înscrisuri încuviințate, pentru a se dovedi faptul că societatea deținea în exploatare, în anul 2013, terenurile proprietatea membrilor săi, cum ar fi: adeverința nr. x/26.04.2013 eliberată de Primăria comunei Bivolari, tabel nominal cu proprietarii de teren asociați în societatea A., înregistrat la Primăria com. Bivolari sub nr. x/24.04.2013 și anexe, inclusiv titluri de proprietate, Sentința civilă nr. 27 din 03.03.1992 pronunțată de Judecătoria Iași, cu tabelul cuprinzând membrii societății agricole și aportul social subscris și vărsat, constând în suprafețele de teren proprietatea acestora, decizii APIA pentru plata în avans a schemelor de sprijin, declarația de plată din 14.05.2013 cu nr. de înregistrare x/14.05.2013 privind declararea suprafețelor exploatate de recurenta-reclamantă. Totodată, se constată că instanța de apel nu a analizat nici proba cu expertiza contabilă administrată, pentru a stabili dacă aceasta este concludentă sub aspectul faptelor probatorii care au constituit obiectul acesteia.

Față de cele de mai sus arătate, Înalta Curte reține că, în mod nelegal, s-a stabilit că răspunderea administratorului are natura unei răspunderi civile delictuale cu caracter special, fără a se observa că răspunderea administratorilor este o răspundere de natură contractuală grefată pe contractul de mandat și pe dispozițiile speciale prevăzute de Legea nr. 36/1991, în Capitolul IV dedicat reglementării procedurii de administrare a societății agricole. În contextul evocat, instanța de apel nu a efectuat, în principal, analiza tuturor condițiilor răspunderii civile a administratorului societății reclamante prin prisma dispozițiilor legale speciale invocate de reclamantă și, subsecvent, în măsura în care s-ar constata că faptele pretinse s-ar fi săvârșit după încetarea calității de administrator, nu s-a procedat la analiza elementelor răspunderii civile delictuale pe temeiul art. 1357 din C. civ.

Prin urmare, reținând că instanța de apel nu a avut în vedere toate elementele de fapt și de drept invocate de părți, nu se poate verifica în cadrul controlului de legalitate, respectarea modului de aplicare a dispozițiilor referitoare la cele două tipuri de răspundere. Revine instanței de apel, remedierea acestei deficiențe, prin evaluarea probatoriului administrat în vederea stabilirii corecte și complete a situației de fapt și prin reevaluarea temeiului de drept pe care s-a întemeiat acțiunea.

Pentru considerentele reținute, în temeiul art. 496 și art. 497 din C. proc. civ. raportat la art. 488 pct. 5, 6 și 8 din același cod, va admite recursul, cu consecința casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Sursa informației: www.scj.ro.

Dezvoltarea motivului de recurs privind limitele efectului devolutiv al apelului, determinate de ceea ce s-a apelat și de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță (NCPC, NCC, L. nr. 36/1991) was last modified: decembrie 2nd, 2021 by Redacția ProLege

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter